Un mare eşec politic

În ciuda votului extrem de favorabil României din Parlamentul European, referitor la îndeplinirea condiţiilor de aderare la Spaţiul Schengen, voinţa statelor care se opun aderării în acest moment a prevalat. Înţeleg, din declaraţiile ministrului francez de interne, Claude Guéant, că va fi un proces etapizat: „Avem nevoie de garanţii în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, ceea ce impune că noi am putea proceda în etape, aşa cum a propus Germania.”

Sincer vorbind, ceea ce spune ministrul francez dovedeşte că, de fapt, ambele părţi, şi România, şi oponenţii ei, s-au pus într-o situaţie dificilă, din care nu prea ştiu cum să iasă. Dar când eşti Germania, Franţa sau Olanda, nu prea contează acest lucru: au o mare putere de a influenţa lucrurile, şi o la fel de mare putere de a „lovi” mediatic. Când eşti România, lucrul ăsta contează enorm.

Iar când ştii că te-ai pus singur în situaţia asta de inferioritate, lucrurile sunt şi mai grave. Nimeni nu neagă existenţa fenomenelor care au dus la refuzul primirii României în Spaţiul Schengen la data convenită anterior. Să luăm cazul corupţiei. Europenii ne-au spus: „Aveţi o problemă cu corupţia. Rezolvaţi-o!” La Bucureşti, Traian Băsescu şi ai lui şi-au frecat mâinile bucuroşi şi au zis: „Avem nu o problemă cu corupţia, ci o foarte mare problemă cu ea! Suntem o culme a corupţiei!” După care, având pretextul: „Uite ce zice Europa despre noi!” s-au apucat de ce ştiu ei mai bine, folosind instituţiile statului: să se răfuiască fără jenă cu adversarii politici.

 A nu se înţelege că afirm că în rândurile actualei opoziţii sunt doar îngeri. Dar criteriile de aderare la Schengen privesc alte domenii, mult mai sensibile pentru UE decât coţcăriile unor politicieni folosiţi drept exemple didactice. E vorba despre protecţia datelor sensibile, despre integritatea lucrătorilor vamali şi a poliţiştilor de frontieră, despre buna funcţionare a justiţiei, despre respectarea legilor şi procedurilor.

Cu alte cuvinte au preferat spectacolul justiţiei şi au neglijat rezolvarea problemelor de fond ale procesului, pentru că, de fapt, rezolvarea lor ar fi însemnat să-şi taie singuri o sursă de finanţare a PDL şi de bani pentru beneficiarii faptelor de corupţie. Cred că nimeni nu este atât de naiv să creadă că banii adunaţi de vameşi şi de poliţiştii de frontieră se opreau doar la ei. Dar dacă a spus Traian Băsescu la ce nivel se opreşte corupţia din vămi, brusc procurorii au uitat să privească în sus şi au lăsat ochii în jos, spre găinari.

Despre problemele justiţiei se ştie de multă vreme. Şeful statului prezidează CSM de vreo şapte ani. Şi situaţia din domeniu e an de an mai proastă. Nu e vorba doar de bani, deşi lipsa lor e o cauză centrală a proastei performanţe. Acum se pitrocesc schimbări ale unor Coduri care n-au apucat să fie aplicate în practică şi, mai mult, se cere amânarea aplicării lor cu încă cel puţin un an.

Nimeni de la Putere nu pare să fie îngrijorat de afirmaţia ambasadorului olandez la UE, care spunea că România nu mai este stat de drept. Şi nu se referea doar la situaţia din justiţie. Tot ce-a putut Guvernul României au fost regretele exprimate cu jumătate de gură de ministrul de externe, domnul Baconschi.

Dar dacă eticheta pusă de Olanda prinde, problemele de acum, de la integrarea în Spaţiul Schengen vor fi floare la ureche pe lângă cele pe care le putem avea. Stat de drept înseamnă multe: şi separaţia puterilor în stat, şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, şi domnia legii, şi multe altele. De ce li se pare olandezilor că puterile în stat în România nu mai sunt separate? Nu pentru că Executivul a ajuns să legifereze în locul Parlamentului? Nu pentru că rezultatele alegerilor sunt schimbate prin traseism politic, la comandă, şantaj sau cumpărare de conştiinţe? Nu pentru că drepturile unor largi categorii sociale au ajuns bătaia de joc a guvernanţilor, care dispun cum vor de salariile şi de pensiile lor? Nu pentru că România are un premier de facto şi unul de iure?

Amânarea aderării la spaţiul Schengen este cel mai mare eşec politic din ultimul deceniu, deceniu marcat de aderarea noastră la Uniunea Europeană şi la NATO, în condiţii infinit mai dure decât cele ale aderării la Schengen. Autorii lui au nesimţirea să se prezinte drept salvatorii naţiunii. O culme a tupeului greu de egalat.

Anunțuri

7 gânduri despre “Un mare eşec politic

  1. Cind angajatilor MAI li se taie din salarii si pensii pina la os, e greu de crezut ca cineva se poate lupta cu coruptia in Romania. S-a spus asta si in Parlamentul European. Mai mult, un ministru german amintea si de probleme ce tin de „statul de drept”.

  2. Ok. Corect si infiorator de trist. Dar noi, noi sclavii onoarei, vorba lui Puskin cind scria despre duelul lui Lermontov, ce facem ?
    Treziti-va romani !

  3. Primim exact ceea ce meritam.
    Intr-o tara in care judecatorii nu au nici cea mai mica raspundere pentru ceea ce fac, nu ai la ce sa te astepti.
    Asa ca, ar face bine sa ne dea si un sut in fund, ca sa nu mai facem gunoi in curte la „Coana Europa”.

  4. Dati-i Translator basescului, Please!

    Agentia de presa Erevan News isi informeaza pe aceasta cale cititorii ca un fenomen extraordinar s-a petrecut in Londra, dupa consumarea vizitei presedintelui Romaniei, Basescu Traian, vizita in cadrul careia acesta a tinut un discurs in limba engleza.
    In urma acestui discurs, fantoma marelui Will, a dat buzna peste Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a, si pe un ton ultimativ i-a solicitat ca, in cazul in care presedintele Romaniei va mai vizita aceasta tara, sa i se interzica oficial folosirea limbii engleze, pe motiv de macelarire pana la desfiintare a acesteia. Shakespeare a mai precizat ca, daca nu va fi scapat de Basescu, va cere sa fie exhumat iar ramasitele pamantesti sa-i fie reinhumate in Afganistan. La aceasta cerere Majestatea Sa, Regina, a replicat ca va tine cont de ea si va dispune sa nu mai fie invitat in Anglia, dar de scapat nu are cum sa-l scape de Basescu, deoarece mai sunt vreo douazeci si ceva de milioane care vor sa scape de el, dar care au ajuns la concluzia ca numai dracu ii mai poate scapa de acest personaj (conform principiului ca daca zicerea: “Domnu’ a dat, Domnu’ a luat, Fie Domnu’ Laudat !” este valabila, atunci si reciproca cu “dracu’ ni l-a dat, dracu’ sa-l ia!” ar putea functiona si ar fi foarte bine primita de toti romanii cu IQ supraunitar)

    A consemnat pentru Dvs.

    Vartan Varujan

  5. Traiane, Duhul Sfant Pogoara peste Credinciosi, Nu Peste Anticristi!

    Astazi, m-am inarmat cu rabdarea necesara si am ascultat tot ce a spus chiombalau’ referitor, ca sa-l citez in limba engleza, la cel mai mare “ZA ESEC” al diplomatiei romane, aflata constitutional sub conducerea sa nemijlocita, de dupa decembrie ’89 si pana in prezent, si anume amanarea, prin vot in Consiliul Europei, a primirii tarii noastre in spatiul Schengen.
    Si am facut aceasta, nu in speranta ca la sustinerea de catre un numar relativ mare de tari europene importante, dintre care Olanda ne-a spus-o pe sleau, a faptului ca Romania nu este un stat de drept ci mai degraba un stat de drepti in fata muschilor si pohtelor unui dement pus pe distrugerea unei tari, chiombu va gasi de cuvinta sa aiba o replica “nimicitoare”, gen “nu suntem rame”, sau ca cea data reprezentatului Federatiei Ruse cu o alta ocazie memorabila, ci am facut-o in speranta ca va avea macar o data in viata barbatia sa-si asume o particica, daca nu in totalitate un esec atat de rasunator si de usturator.
    Pe dracu, ti-ai gasit de la cine sa te astepti la responsabilitate! Nu, bade roamne, basescu, popa reformatu’ si pus peste Externe, sleahta de derbedei si derbedoaice, pompos denumita Guvernul Romaniei, in frunte cu boc cel mic, fara de minte si umil cat cuprinde, nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le pute.
    Nu, nu si iar nu!
    De vina este nenorocita de Justitie Romana, care refuza cu obstinatie sa se lase calcata in picioare, in totalitate de vointa prezidentiala si care, vezi Doamne, in opinia cneazului sef ot Basarabi a napadit tarisoara cu bube dulci, fiind elementul negativ care a facut cel mai mare rau Romaniei in aceasta perioada. Adica, sanchi, nu ne-au primit in Schengen, nu pentru ca Sefu’ de la ANAF, se pare ca este nasul celei mai mari coruptii practicata la granitele tarii si care le-a transformat dintr-un sistem securizat si computerizat pe bani europeni, intr-un svaiter mioritic, edenul contrabandistilor de pretutindeni dispusi sa imparta cu vama romana uriasele sume de bani obtinute din contrabanda cvasioficializata acceptata de autoritatile romane, ci pentru ca Justitia intarzie in solutionarea unor dosare.
    Si pentru ca Justitia Romana sa nu fie singura palmuita de mana de fier a prezidelului, acesta i-a aplicat un bombeu in cur si Senatului Romaniei, care din motive politicianiste, nu a “dotat” CSM-ul cu reprezentantii Societatii Civile ale caror CV-uri au fost aprobate de Prededintie.
    Hai, sa mori tu, Basescule, ca tu, popa reformatu’ si cu nanosluga n-ati avut nimic de-a face cu aceasta palma europeana si ca nu s-ar impune niscai demisii, daca nu a ta, deoarece tu esti pilonul sine-qua-non de stabilitate (sac!), macar una la hoha, pe la Externe, ca la guvern alt boc mai imbecil si mai servil n-ai de unde gasi?
    Traienele, nu miza pe faptu’ ca te vei eterniza in fotoliul cu spatar de imunitate pe viata de la Cotroceni,ci pleaca de la ideea ca mai devreme sau mai tarziu (daca USL va castiga alegerile, incepand cu a doua zi vei deveni rebut la cosul de gunoi al Istoriei), vei da socoteala pentru toate nenorocirile aduse acestei tari, situatie in care de la ultimul politist pana la judecatorul de la Curtea Suprema de Justitie pe care de-a lungul timpului ai reusit sa-i umilesti , te vor astepta ca pe painea calda sa dai anumite raspunsuri, indiferent de cate dosarele ti-a fabricat Gestapo-ul personal in vederea “negocierii” unei “imunitati” post-prezidentiale!
    Mi-a placut modul in care, la incheierea spiciului, ai invocat pogorarea Sfantului Duh peste noi in ziua de Rusalii, uitand ca de fapt tu esti bot in bot, zi de zi si minut de minut cu Anticristu’, motiv pentru care il invocam si noi pe acesta sa vina sa te ia, ca ne-am saturat de iadul adus de tine in tara!

  6. Pingback: Despre Schengen. Ganduri imperfecte « Motanul Incaltat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s