”Ţinutul Secuiesc”, punctul terminus al politicii româneşti?

Ideea reorganizării teritoriale riscă să-şi dea obştescul sfârşit în faţa controverselor privind așa-zisul Ţinut Secuiesc. De la o găselniţă electorală a PDL, care are tot interesul să mute atenţia dinspre pericolul adâncirii crizei spre vehiculatul paleativ al reorganizării teritoriale, s-a ajuns, de fapt, doar la problema Ținutului-fantomă.

Dintr-o dezbatere ce privea o ţară întreagă, iată că ne trezim doar pe agenda UDMR. De unde PDL ne asigura că baronii  se vor ascunde de spaimă, iată că aceia care şi-au pierdut somnul după deschiderea Cutiei Pandorei sunt liderii maghiari, unii ajungând să ameninţe cu nesupunerea civică.

Situaţia vorbeşte de la sine despre cele două partide de guvernământ: PDL bate câmpii cu iniţiative în afara urgenţelor ţării, iar UDMR arată din nou că are un singur obiectiv în această ţară – autonomia etnică. Așadar, suntem pe mâini bune. De asta ne asigură şi liderii UDMR, care au dezminţit o poziție belicoasă a autorităţilor locale secuieşti, indicând ca variantă de protest  nesupunerea civică, ca şi cum aceasta ar însemna o nimica toată. Iată câteva din formele de protest pe care le poate implica nesupunerea civică: refuzul de a plăti impozitele şi taxele, greva, blocarea căilor de acces spre obiective importante, ocuparea unor spaţii sau instituţii publice, perturbarea evenimentelor organizate de instituţiile administrative, neexecutarea legilor și ordinelor administrative, nesocotirea instituţiilor şi a administraţiei publice şi înfiinţarea altora noi în locul acestora…

Cu toate acestea, liderii maghiari ne îndeamnă să răsuflăm usuraţi că nu va fi mai rău. Mergând din nesupunere în nesupunere şi loviţi în idealul lor etnic, extremiştii maghiari plusează şi spre așa-numitul Partium: Bihor, Satu Mare, Sălaj. Grav este că pe tot acest fundal tulbure, se mai adaugă gaz pe foc şi de la Budapesta, unde puterea naţionalist-extremistă nu se dezminte. Vicepremierul ungar reclamă că am asista la o schimbare a hărţii etnice prin proiectul PDL. De parcă România e un conglomerat de neamuri şi triburi, pe baza cărora ar fi întocmită harta administrativă.

Tot acest balamuc politic îşi are sursa în inconştienţa  PDL, care, din cauza unor asemenea inițiative lansate în scop strict electoral, riscă să împingă reorganizarea teritorial-administrativă, doar pentru a rămâne la putere, spre un singur beneficiar: UDMR. În caz contrar, urmează bine-cunoscutul capac așezat, pentru liniștea coaliției guvernamentale, pe asemenea episoade de isterie inutilă.

Anunțuri

5 gânduri despre “”Ţinutul Secuiesc”, punctul terminus al politicii româneşti?

  1. Cred ca pana la urma ungurii isi vor obtine autoadministrarea, asa cum de fapt si-au dorit-o intotdeauna. Asta va insemna in esenta afluxuri mai mari de capital, de tehnologie, de idei, de cultura, de modernitate, spre zonele lor. Pentru noi ar fi cea mai importanta provocare, cel mai energic indemn, de a ne pune odata pe treaba, de a iesi din lancezeala traditionala si de a ne alinia la setul de valori valabil in mileniul trei. Destul am pierdut timpul degeaba in ultimele doua decenii. Autonomia regiunilor, pe langa protejarea identitatii diverselor comunitati, va avea un puternic efect economic in favoarea celor harnici si penalizarea dupa dreptate a celor cu un aport scazut la PIB, dar care traiau bine mersi din roadele muncii celorlalti. Parazitii, hotii si amploaiatii statului, care-i protejau, au fost singurele categorii carora le-a priit mizeria din Romania.

  2. Nu cred ca restructurrea teritoriala era un imperativ pentru Romania. Este din pacate doar un joc politic, in interesul celor de la butoane. Este o manipulare masiva a electorilor, cu scopul de a crea confuzie in rindul lor si a muta anumite centre de influenta locale, consolidindu-le pe cele ale puterii.

    Nu am mai auzit de ceva similar in SUA, Canada, UE, inclusiv in tarile est europene…

  3. Motto : E vremea timpului.

    E PUR SI MUOVE
    Îmbrăcaţi în costume populare secuieşti, Nuţi (Elena din Pleşcoi) şi T (Jon* de Cotroceni) îl primesc, într-o ultimă încercare, pe Kelemen Hu(nor) pentru a conveni în privinţa Ţinutului Secuiesc şi implicit asupra implementării celor 8 regiuni, ceea ce s-a şi întâmplat, şi lăsat cu pupături în Kur(distanul) politic.
    În scop eminamente turistic s-a acceptat ca pe tot conturul ţinutului buclucaş să se planteze, din loc în loc, portretele celor doi (Nuţi şi T) în mărime naturală costumaţi ca mai sus.
    Pentru a contracara supărarea prin neânţelegere a Budapestei, SRI i-a trimis, prin canale, anagrama soluţiei pacifiste : NUŢI T = ŢINUT şi fotografiile celor doi, fiecare în costum SECUIESC…[ce-ar da ş-ar lua… din buci].

  4. Pingback: USL vrea referendum pentru a nu se desfiinţa Sălajul | Pensiuneaedenjibou's Blog

  5. Dna Cretu

    Sunteti o figura agreabila a scenei politice; deosebit de eleganta, retinuta, plina de bun simt; pe de alta parte, sunteti unul dintre putinii politicieni de stanga, cu adevarat.

    „Stanga”, dupa parerea mea, inseamna internationalism, drepturile omului, egalitate de sanse, intelectualism… Si cum si maghiarii sunt oameni, si ei au drepturi; unul din acestea ar fi autodeterminarea… De ce s-ar teme romanii? Si, daca se tem, ii priveste; angoasele lor nu ar trebui sa impiedice obtinerea drepturilor de autodeterminare ale oricarei minoritati; nationale, sexuale, economice, etc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s