Sărăcirea românilor, politică de stat

         Sărăcirea majorităţii populaţiei României a ajuns, prin „grija” guvernării PDL-UDMR, politică de stat. O politică de un cinism şi de o violenţă inimaginabile într-o ţară europeană, fie ea şi în criză. Asta putem afirma după ce Guvernul României a luat o nouă serie de măsuri de reducere a nivelului de trai, atât pentru pensionari, cât şi pentru salariaţi, atât bugetari, cât şi din mediul privat.

         Eliminarea subvenţiei pentru căldură este o măsură care nu poate fi acceptată. Compensaţiile promise de guvern sunt o jignire adusă demnităţii celor care vor „beneficia” de ele. Eliminarea nu are nicio justificare economică şi pregăteşte un dezastru social. Singurul rezultat va fi previzibila falimentare a furnizorilor de agent termic şi o scădere generală a consumului de bunuri şi servicii, cu efecte asupra celor care le produc şi le comercializează. Toate politicile actualului guvern au avut efecte contrare celor declarate, dovadă a ne-profesionalismului şi a lipsei de viziune a celor care conduc, cum conduc, o ţară ajunsă pe culmile disperării.

         Dl Emil Boc ne spune că acestea sunt politici de dreapta. Cred că domnia sa nu ştie ce înseamnă, în Europa, dreapta. Printre altele, economia socială de piaţă este şi o creaţie a dreptei europene. Care nici acum nu are nici cinismul, nici nesăbuinţa de a sărăci şi mai mult pe cei mai săraci dintre cetăţenii din ţările în care guvernează.

          Această politică iresponsabilă trebuie să înceteze imediat. Solicit Guvernului să stopeze cheltuielile discreţionare ale unor miniştri, să reintroducă subvenţiile pentru încălzire şi să etapizeze reducerea lor, proporțional cu creşterea salariilor şi a pensiilor, pentru a păstra neschimbată puterea de cumpărare a cetățenilor.

Anunțuri

6 gânduri despre “Sărăcirea românilor, politică de stat

  1. 1. “DIN LIRICA CANADIANĂ”

    Dacă ninge, dacă plouă,
    Mi se rupe pipa*-n două,
    C-am canadiană nouă…

    * La furie merg şi alte substantive
    pentru nivelul lui Traian Băsescu.

    2. POMPALEANA

    – Leano tată, spală-te bine pe piciore că azi sunt invitat cu metresa la Elysee, de madam Pompadour.
    – Nu mă-nnebuni ! Şi de ce-i zice Pompa-dur, pintenogule ?
    – Câţi au pompat la asta…Când ne-ntoarcem la reşedinţa ta de la Cotroceni parcă văd c-o să te strige lumea : « Pompaleana din Pleşcoi ».

    3. N-AR MAI FI MULT

    Născute în Zodia Capricornului : Madame de Pompadour alias Jeanne-Antoinette Poisson (n. 29.12.1721 Paris, d.15.04.1764 Versailles la 43 ani) şi Pompaleana alias Rromica (n.26.12.1973 Pleşcoi d. ? poate 1973 +43 =2016) ; ambele metrese, prima a lui Ludovic al XV-lea, a doua a lui Jon* de Basarabi. Ludovic a abandonat-o sexual când Pompadur avea 30 de ani, iar Jon* conform recentei declaraţii a lui de la Neptun a abandonat-o pe Pompaleana la 37 ani şi 7 luni…

  2. Pingback: Apropo de subventiile pentru incalzire si a ajutoarelor de stat pentru incalzire « Motanul Incaltat

  3. Pingback: Frunzăverde-n regională. Vama ei de … poticneală! « Sfinxul

  4. La Ce Bun Sa Mai Votam?

    Derbedeii lu’ chiombila, imbatati cu apa rece,
    Viseaza la niste scoruri, de-un fior aspru te trece
    Boc anunta cinzeci si-unu, gata de-o majoritate
    Ce tinandu-i in fotolii le-ar da si impunitate.

    Raspopitul din jacuzzi fura-acum cu milionu’,
    Dupa ce-n Paris golanu’ a furat doar cu camionu’.
    Craita lui Lazaroiu, penetrata de pitici
    E partasa l-asta japca avand sapte gauri mici.

    Si-uite-asa cu mic cu mare dau si ei un pronostic
    Ce sa-i tina la Putere, in castele de nisip.
    Opozitia-i cnocaut, pusa la pamant de voda
    Ne anunta plescoita, purtatoarea sa de vorba.

    Peste toti chiombu’, ferice, la alegeri nici gandeste,
    Tot pe Boc el il va unge, altul nu se potriveste.
    Gandul lui e dus acuma peste-oceane, in Barbados,
    Unde vrea sa mai depuna bani in cont facut la dos.

    Stratageme incropeste, cum facea in tinerete,
    Cand dadea la Secu-onoru’, substitut pentru binete,
    Ce sa spuna si sa faca pe romani sa ii prostesasca
    Cu cianura pentru aur, muntii sa ni-i otraveasca.

    Cine-n cale i se pune, la tunul ce-l pregateste,
    Este mitocan, obraznic, bolsevic el se numeste.
    De vrea omu’n batatura si in casa lui sa moara
    Comunist e pentru chiombu’ care-l da pe usa-afara.

  5. Ce mai fac PENALII din cartelul Caraş-Severino, zona de influenţă a ” ayatollahului ”, Tzuică-Man, Sorin-LACHE , poama cu compasu-n cur:
    Fotoghicitoare din Germania
    Unul dintre vigilentii romani de bine care traiesc in Germanica ne-a trimis prin posta o ilustrata – ghicitoare. Omul, pe numele sau Vasile, lucreaza ca si vidanjor la Aeroportul International din Munchen. Intre doua pompe si-o latrina, la o pauza de tigara, Vasile a vazut un personaj care ii era extrem de cunsocut, in perioada in care inainte sa emigreze, se ocupa cu tigari de contrabanda prin vama Naidas, pe Clisura si prin alte locuri de taina ale Caras-Severinului.
    Iata fotoghicitoarea sa:
    “Iubiti banateni, joi, ora 11 si jumatate, stateam proptit in mop, pe un culoar de la lucru, adica de la aeroportul din Munchen. Si ce mi s-a mai luminat fata cand am vazut de la mare distanta un nas rosu, ca o ridiche uriasa. Si ce amintiri m-au mai napadit: ce vremuri cu euroi, tigari si alcool de contrabanda. Ce om, ce echipa. Si ce noroc ca il mai avem inca pe Stoican la vama la Timisoara. Ca au tot vrut sa il schimbe, noroc cu Nas Rosu ca a intervenit ca un tigru. Pai ce, carasenii sa nu faca si ei niste mii de euroi pe zi din tigari la Naidas si la Moldova Noua? Asa Sorine, nu te lasa! Timisorenii astia vor sa ia ei toata regionala vamala, mama lor de hoti!”
    http://sfinx777.wordpress.com/2011/09/02/frunzaverde-n-regionala-vama-ei-de-poticneala/

  6. Este o politica, constienta, stiu exact ce si cand au de facut ceva! Scopul saracirea saracilor, imbogatirea si mai mult a bogatilor! Intrebarea este cat vom mai suporta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s