Interesul national, pe axa PPE-ONU

 
Imi pare rau ca presedintele Basescu a preferat intalnirea conducerii Popularilor Europeni de la Bucuresti, in locul Adunarii Generale a ONU, care se desfasoara la New York.
 
Este o absenta semnificativa pentru lipsa de interes si deschidere a actualelor autoritati romane fata de problematica internationala, in ciuda faptului ca aceasta ne afecteaza – atat punctual, cat si din punctul de vedere al imaginii si influentei Romaniei in lume. Din pacate, se pare ca strategia electorala a dreptei europene e mai importanta decat orice altceva, intr-un moment in care interdependentele globale se resimt mai acut ca niciodata, atat in plan economic, cat si geostrategic. De altfel, nici macar ministrul de externe nu a participat decat la deschiderea Adunarii Generale a ONU, la care majoritatea statelor lumii, inclusiv marile puteri, sunt reprezentate, in aceste zile, la cel mai inalt nivel.
 
In ceea ce priveste reuniunea PPE, cred ca ar fi fost mult mai util pentru romani ca subiectul Schengen sa fie discutat la varful Popularilor inainte ca decizia aderarii sa fie blocata tocmai de membri ai acestei familii politice si de aliatii lor de extrema dreapta…
 
Aceasta perspectiva haotica si ingusta a guvernarii PD-L asupra prioritatilor si oportunitatilor nationale s-a dovedit si se dovedeste in continuare complet paguboasa pentru romani.
Anunțuri

11 gânduri despre “Interesul national, pe axa PPE-ONU

  1. Pingback: “Nestemate” din “profunda” gandire politica a premierului Emil Boc « Motanul Incaltat

  2. Scrisoarea de mai jos a fost transmisa, pana acum unui numar de circa 130 de parlamentari (senatori si deputati), carora le-am „recomandat”, sa nu renunte la onoare, la responsabilitate, la bun simt si la respectul alegatorilor, asa cum a facut „sefimea” clasei politice, care a preferat ca toti romanii sa stie ca ei sunt nesimtiti si iresponsabili, decat sa aleaga, pentru Romania, cel mai benefic cadru democratic, dintre cel existent si cel propus mai jos!

    Scrisoarea a fost inmanata si altor personalitati, institutii media, partide, etc., precum: presedintelui Emil Constantinescu, presedintelui executive al IICCMER, Ioan Stanomir, Mihai Tatulici, Ion Cristoiu, Marius Tuca, Victor Ciutacu, Antenei 3, Realitatii TV, B1TV, 10TV, OTV, TVR(cu Nr.14189/09-09-2011), R.L., Ev. Zilei, Adevarul, Jurnalul Natinal, Curentul, PSD(cu Nr.462/09-09-2011), PNL, PC, UNPR, si distribuirea va continua!

    SCRISOARE EXPLICATIVA
    Reusita actiunii mele de inlocuire a actualului cadru democratic, cu cel propus, va avea asupra clasei politice romanestiefectele cumulate ale unui cutremur de gradul 8, urmat de un tsunami distrugator, care va disloca toate gunoaiele din politica si viata publica romaneasca! ––––––––––- ––– –––-Aceasta Scrisoare a fost insotita de doua APEL-uri catre compatrioti!
    In primul APEL aratam ca in actualul cadru democratic, nu putem spera la o lume mai buna!
    In al doilea APEL aratam ca la originea RAULUI care ne bantuie de 21 de ani, nu este partidul X sau Y, ori politicianul Z sau T, si nici mogulul V ori P.
    La originea RAULUI din societatea noastra se afla actualul cadru democratic, care trebuie schimbat!

    ///NOUL CADRU DEMOCRATIC, care poate inlatura RAUL din societatea romaneasca!

    Romania are nevoie de o noua democratie, una purtatoare de RESPONSABILITATE, care poate inlatura toate neajunsurile din societate si din Justitie, si care presupune indeplinirea a doar doua conditii: 1.“Imunizarea” tuturor celor ce detin functii publice, prin alegeri sau numiri, astfel incat acestia sa nu se mai poata “imbolnavi” de minciuna, de lacomie, de hotie, de iresponsabilitate, de nesimtire, etc. 2.Informatia MINIMA, necesara si suficienta, de care au nevoie alegatorii, trebuie sa fie aceea aconstientizarii APARTENENTEI lor la o comunitate sociala (a saracilor ori a bogatilor) sau etnica! Alegatorii vor avea astfel un criteriu OBIECTIV de formare a optiunii de vot! In acest fel campaniile electorale costisitoare de MANIPULARE a alegatorilor, vor deveni inutile, pentru ca alegatorii vor trebui sa cunoasca DOAR partidele care reprezinta interesele comunitatii lor, dintre care vor alege unul! Partidele ce reprezinta interesele celorlalte comunitati sociale sau entice, NU VOR EXISTA PENRU EI, deoarece SUNT DIN ALT FILM! Iar pentru ca politicienii sunt “imunizati” cu ajutorul SOLUTIEI ce se gaseste pe blogul “Dreptate pentru toti”, ei nu-si vor mai permite sa minta, sa fie lacomi, hoti, iresponsabili, nesimtiti, etc.///

    NOTA: Scisoarea Explicativa se poate citi integral in comentariile postate in datele de 4 si 11-09-2011, pe blogul “Dreptate pentru toti”. Dumitru Rizoaica, 0723966732.

    In cele doua APEL-uri se precizeaza: “Basescu, Ponta, Crin, Daniel Constantin, Cristian Diaconescu, Marian Sarbu si Gabriel Oprea, au preferat ca toti romanii sa stie ca ei sunt IRESPONSABILI si NESIMTITI, decat sa aleaga, pentru Romania, cel mai benefic cadru democratic, din doar doua supuse alegerii”!

  3. Eu, El Si Basescu !

    Astazi mi-am inceput ziua cu o intamplare de Dosarele X. Nici n-am apucat bine sa termin de tastat cuvantul Basescu, cand m-am trezit cu (sa fiu scuzat pentru expresie) o flegma drept in fata. Stiiind sigur ca sunt singur in camera, la computer, cautand sursa acestui tratament huliganic, m-am ridicat in picioare si m-am intors cu spatele la PC. Moment in care am primit si un sut in cur.
    Strafulgerat de o idee m-am asezat inapoi pe scaun si am dat pornit boxele de unde imediat m-a interpelat o voce cavernoasa:
    – Auzi, ba, tu mai ai mult de gand sa ma chinui cu Basescu asta, ca m-am saturat ca de mere padurete? Nu-i destul ce va face voua, trebuie sa-l suportam si noi in fiecare zi? Mai ia si tu, dracului o pauza, macar pana imi trece si mie senzatia de voma care m-a apucat cand l-am auzit cum se lauda ca respecta si apara el Constitutia.
    Mut de uimire, si de ce sa nu recunosc de teama, in primele momente de evolutia lucrurilor, am indraznit si eu o intrebare timida:
    – Este ceea ce cred eu, sunt batut, scuipat si certat de propriul meu calculator?
    – Pai, mai vezi pe altcineva, desteptule, in camera in afara de noi doi?
    – Ce e drept e drept, nu, suntem singuri, dar nu-mi vine sa cred ceea ce vad si ce aud.
    – Sa crezi, loaza, ca a mai fost unu, Toma mi se pare, care tot ca tine se incapatana sa nu creada pana la un punct cand n-a mai avut ce face. Da, bai, m-am desteptat, vorbesc, lovesc, scuip ba daca ma fortez putin pot face si sex.
    – Si datorita cui asist eu la aceasta minune, daca nu-i cu suparare?
    – Ei, aici trebuie sa recunosc ca tie trebuie sa-ti multumesc pentru metamorfozare. Atat m-ai aia la cap cu ce face nenorocitu’ asta de basescu poporului roman, incat circuitele mele au luat-o razna si au dus la mutatia pe care o vezi, dupa ce au inteles de ce-i in stare ipochimenu’. Pe de-o parte, cand am vazut cu ochii mei ce poama v-ati ales ca presedinte, voi care va laudati cu inteligenta nativa, desi ma apuca rasu-plansu, te inteleg insa, sincer sa fiu, cu riscul de a ma repeta, numai cand ma gandesc ca vine dimineata si mai iei iar cu Basescu mi se intoarce stomacul pe dos si-mi vine sa-ti trag suturi in fund.
    – Auzi, nea, ca nu stiu cum te numesti, usurel cu alesu’ ca nu l-am votat eu, s-a ales singur cu voturi furate si in al doilea rand sa nu crezi ca mie mi-ar fi usor, dar n-am ce face, nu numai ca el a inceput, dar nu este zi lasata de la Dumnezeu in care saltimbancul sa nu se produca cu cate o nefacuta care musai trebuie sanctionata. Asa ca eu nu fac altceva decat sa lucrez cu materialul clientului si sa ma conformez.
    – Ba, eu nu zic ca nu ai dreptate, zic doar ca mi s-a aplecat. Uite, azi ai putea sa scrii despre Udrea care iar si-a indesat o sa in rusinica si, chinuindu-si labiile antrenate prin parcari, a concurat-o pe celebra Mita Biciclista pe strazile capitalei, imbracata intr-un tol de costa cat toate masinile prinse in trafic pe bulevardul respectiv.
    – Nea computere, oi fi talica desteptu’, desteptilor da’ nu-mi dai tu ordine ce si sum. Daca te intereseaza, asta as fi comentat, insa iar s-a bagat chiombu’ si cand l-am auzit cum de pe pozitia unu din topul mondial al tuturor timpurilor al tupeistilor si nesimtitilor ne spune cum apara si respecta el Constitutia tarii, am crezut de cuvinta ca este cazul sa-i mai trag una la turloaie. Asta-i motivul pentru care am inceput cu cuvantul Basescu.
    – Mda, aici suntem pe aceeasi lungim de unda insa, zau, las-o si tu mai moale, ca mi-ai inrosit circuitele cu el si cu faptele lu “de arme”, mai da-l dracu de urat si de imbecil, ca pana la urma degeaba te strofoci tu atata, tu nu vezi din ce populatie faci parte? Mielusei, nu alta, nostalgici dupa Ceausescu, gata oricand sa opteze pentru o noua dictatura, fie ea si mafiota ca a acestui surogat de dictator de opereta. Sunt adusi la stadiul de a fi manipulati cu o punga de faina si cu o secarica la botu’ calului si tu visezi la iesiri in strada. Hai sa fim seriosi, nici pe vremea lui Ceasca, daca nu erau “agenturili” cu ordine date la Malta, canci revolutie, sau ce dracu o fi fost aia din decembrie. Astia sunteti voi romanii, ati ajuns leprosii Europei din cauza anticristului care va conduce, dar va complaceti in aceasta situatie si altceva mai bun n-ati gasit decat sa-l regretati pe Ceausescu. Asa va trebuie!
    – Auzi, domnu’ (vorba lu’ Pora), eu cred ca esti cam obraznic totusi si daca vei continua pe tonul asta te scot din priza de nu te vezi. Pana una alta eu sunt ala cu butoanele asa ca ciocu mic!
    – Bine, hai, nu te supara, dar macar azi ca-i zi de post, n-ai putea sa nu mai scrii despre Basescu?
    – Ei, asa da, iti respect rugamintea si azi luam amandoi o pauza poate ne mai refacem la stomac fara Saprosan sau vagoane de lamai. Deci time-out, ne vedem maine.
    – La revedere si multumesc ca m-ai inteles.

  4. Nutza Velocipedista

    Coana Leana biciclista, cu o sa infipta-n…spate
    Intolita ca la carte in Bucale-a dat un tur,
    Ca s-arate la pulime cum ii sta in dichiseala
    Si cum va avea ea grija de a noastra capitala.

    Primarita de-o vor alege intr-un gand bucurestenii
    Vor avea parada modei mai ceva ca parizienii
    Si nu vor plati bilete pentru a intra la gala
    Ci in strada, Doamna Nutzy, va rula dand din pedala.

    Ca la balci iesi-va lumea primarita sa-si aclame
    Manechin pe bicicleta buna doar pentru reclame.
    Munca, canci, bani cu vagonu, baga Nutza-n buzunar
    Toti furati fara rusine cu tupeu de cioflingar.

    Nota: CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”.
    Sursa: DEX ’98

  5. Bun gasit, Corina!

    Dincolo de toate aceste realitati abrupte si lipsite de convergenta unei strategii politice unitare, sa remarcam ca astazi, in peisajul citadin al Capitalei se desfasoara Ziua Nationala a Pasiunilor.
    Prilej numai bun pentru voluntarii pasionati sa-si incarce bateriile sufletesti in Centrul Vechi, unde s-au organizat 23 de ateliere ale pasiunilor, cu iz mai nou sau mai arhaic, dar atins de magia toamnei.

    http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-10212264-ziua-nationala-pasiunilor-editia-iii.htm

    Un week-end senin si linistit!

  6. ..Romania….o tara invelita in promiscuitati si foarte mult prost gust, o tara in care nesimtirea si durerea in c*r depaseste frica de lege…si asta doar din cauza plojnitelor portocalii care sint inca la putere dupa atata rau facut tarii noastre…

    ..un gind bun Corina, mult succes in tot cea ce faci….

  7. Unui Olteanu Ajuns Aiurea Deputat

    De compari regele Cioaba c-un monarh cu sange pur
    Dovedesti ca ai ca minte doar ce are Cioaba-n c..r.
    De mai dai si interviuri chiniund cu-asta dantura
    Esti un prost, bade Oltene, nu e doar nema cultura.

  8. …si daca neamul cel de Hohenzolern
    nu ne-au instrainat venind incoace,
    am sa-i respect si-am sa-i cinstesc
    sa-si odihneasca oasele in pace…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s