O victorie socialistă

        În timp ce românii sunt bombardaţi cu valuri de propagandă ieftină, care are drept slogan „Viitorul e la dreapta”, de parcă dezastrul portocaliu nu e suficient, şi trebuie continuat până la prăbuşirea finală, o veste a trecut aproape neobservată. Francezii au avut alegeri senatoriale, câştigate net şi fără drept de apel de partidele de stânga. Asta a făcut ca, pentru prima oară în istoria Republicii Franceze, preşedinţia Senatului să fie deţinută de un socialist, Jean-Pierre Bel.
         Franţa trece, uşor, uşor, la stânga, după ce părea convinsă că soluţiile la problemele ei sunt de „dreapta”. Ce i-a convins? În primul rând, gestiunea foarte bună a socialiştilor la nivel local şi regional. Cu vreo două-trei excepţii, regiunile franceze, o invenţie de dată recentă, sunt conduse de preşedinţi socialişti şi modul în care au condus şi conduc convinge. Primarul Parisului este socialist şi a fost reales cu brio.
         Aceste lucruri s-au reflectat în alegerea francezilor. Senatul reprezintă interesele colectivităţilor locale, este un apărător al libertăţilor colectivităţilor locale.
         Victoria stângii franceze ar trebui să fie un exemplu şi pentru noi. Alegerile vor fi câştigate strict în teritoriu şi vom fi judecaţi în funcţie de performanţele aleşilor noştri, din comune, oraşe, de la conducerea Consiliilor judeţene. De aceea este de ne-acceptat acţiunea guvernului, care controlează politic teritoriul, prin alocarea discreţionară a banilor publici şi prin favorizarea primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene care aparţin partidelor care-l sprijină în Parlament.
         Ar mai fi un aspect care merită discutat. Partidul Socialist Francez a reuşit să scoată dezbaterea publică pe teme politice din derizoriu, prin intermediul alegerilor primare, în perspectiva anului electoral 2012. Contează mai puţin cine va ieşi câştigător din această competiţie internă. Important este că au reuşit să fie în ofensivă, au impus temele dezbaterii în viitoarea campanie electorală prezidenţială, au revigorat astfel democraţia, în impas şi acolo.
         Germania se schimbă şi ea, trece la stânga, land după land. Franţa poate avea un preşedinte socialist în 2012. Este foarte posibil ca şi alte ţări să vireze la stânga. Este o bună oportunitate pentru stânga europeană, care poate să-şi afirme un nou set de valori, şi un nou proiect european.  

11 gânduri despre “O victorie socialistă

  1. Doamna deputat, in Romania stanga a venit cu niste idei de-a dreptul grobiene pentru cei care nu au luat bacul. Daca va castiga USL-ul alegerile putem ajunge sa vedem in campul muncii absolventi de invatamant superior care nu au luat bacul, fiind primiti pe bancile facultatilor doar din spirit electoral. Solutiile raman tot la dreapta politicii. Sorry, dar eu sunt liberal si cred cu tarie asta. Vremea pomenilor a apus in Europa.

  2. Era logic ca populatia sa se sature de atita individualism rapace, promovat de un sistem care avantajeaza doar pe cei avuti in detrimentul celor multi. E o victorie a democratiei, pina la urma.

    Asa cum ne-am obisnuit, Romania e defazata, dar, cu aceste schimbari in Germania si Franta spre stinga, poate ca si in Romania lucrurile o sa se schimbe. Diferenta e ca regimul Basescu & Boc au dus tara la sapa de lemn. Va fi foarte greu sa reconstruiesti o economie solida din care sa poti construi politici sociale. Electoratul trebuie sa inteleaga ca stinga va avea nevoie de timp…

  3. @razvanrinder, iti respect optiunile politice. Totusi, nu cred ca stinga vine cu solutii grobiene, iar ce spui tu despre USL pare mai mult o deformare a realitatii. De ce nu ar promova USL valorile, mai bine decit cei de azi la putere?

    Ma mira insa aceasta cultura sadita cu mult sirg de dreapta despre stinga, care ar servi „pomeni”. Realitatea este ca mai toate partidele, au avut diverse strategii de a culege voturi, unii cu mici si bere, undelemn si mai stiu eu ce produse care lipsesc sau sunt scumpe. E o practica condamnabila sa fortezi niste voturi apelind la stomac si nu la creierul oamenilor.

    In ce proveste „cultura pomenilor” care ar fi apus in Europa, este o alta teza a dreptei, deformata, care sa ii faca pe oameni sa ii voteze. Modul asta simplist de a pune problema este conceput special pentru oameni care nu gindesc. Daca te referi la statul social, la idea de socialism, de comunalitate, regret sa te informez ca toate aceste idei, concepte si institutii exista inca in Europa si in alte tari, si nu vor disparea doar facind meditatie transcedentala 🙂

  4. Arestarile manifestantilor americani care protestau impotriva capitalismului american, neo-con, pe Brooklyn Bridge azi la New York, aduc aminte de alte incercari populare de a rasturna tirania celor bogati si atot-puternici. Interesante comentariile americanilor pe New York Times azi:

    „None are more hopelessly enslaved than those who falsely believe they are free” Goethe

    Police arresting – and, therefore, traumatizing a peaceful girl, a poor kid who appears to be under 12 y.o., on Brooklyn bridge, in front of thousands of virtual and physical viewers. An act of senselessness and imbecility? Or a calculated, ultracynical move? Think!
    Fascism has been with us in America for a long time: it’s only now that it becomes overt, evident, frank and, eventually, frantic, barbaric and murderous.

    Otpor! Resistance! The 99% will prevail.

    http://cityroom.blogs.nytimes.com/2011/10/01/police-arresting-protesters-on-brooklyn-bridge/?ref=global-home

    PS: Poate ca SUA va fi pina la urma in avangarda schimbarii spre o societate mai umana…

  5. Vivat Bocu’ Cel Cu Goluri!

    In cotete scroafa-i moarta
    Boc cel mic trage la poarta
    Pleaca Nokia din tara
    Boc suteaza mingea-n bara.

    N-avem bani de mamaliga
    Boc se vrea inscris in liga
    Cu Elena pe arena
    Boc se da mare balena.

    Suntem campioni la foame,
    Boc e ctitor de stadioane.
    Fiind croit doar pe gheseft,
    Boc da goluri in buget.

    De rateaza nu e bai,
    Boc da gol de strigam: vai!
    Lasa visteria goala
    Noi n-avem ce pune-n oala.

    Si-uite asa din gol in gol
    Boc ne lasa fara tol
    Si far’de izmana-n cur
    De-i vom mai vota un tur.

  6. Singurul necaz e ca stanga de la noi e, cu numele socialista, cu mentalitatea, pentru restul cetatenilor, comunista, iar in ceea ce priveste mentalitatea pentru sine, e rapace pur si simplu. Tot ce au realizat politicile sociale, in ultimii 50 de ani, a fost doar o proliferare anormala a mediocritatii si o prosperitate cu totul nemeritata a unor indivizi fara talent, fara meserie, fara caracter, practic a unor impostori care intr-o societate moderna, civilizata, ar fi fost undeva la coada clasamentului. Romania nu va progresa de loc, nu va avea niciodata un buget cat de cat de luat in seama, atata vreme cat economia nu va trece, practic in intregime, in maini private. Asta nu inseamna o politica de dreapta, se dovedeste insa cu adevarat singura cale prin care economiile tarilor civilizate au ajuns unde sunt. Tot ce aduce a etatism, a colectivism, pentru un roman se traduce in eschiva de la munca, de la raspundere, de la efort. Exemplul cu intrarea fara bac la facultate, arata de fapt ca avem 100000 de tineri care nu numai ca nu au, la varsta asta, o bruma de meserie, dar nici nu se gandesc sa-si insuseasca vreuna. Asta e doar cifra din anul acesta. Oricum, daca cei care ar fi trebuit de ani de zile sa fie muncitori agricoli, descarcatori de marfuri, soferi sau ajutori de zugrav, servitoare, coafeze sau spalatorese, se iluzioneaza ca vreun guvern, fie el si socialist, le va rezolva problemele care tin exclusiv de ei, vina e a mentalitatii primitive, induse din familie si din scoala. Cum sa aiba ei o pregatire mai mare decat un sapator de santuri, daca jumatate din profesorii Romaniei au o pregatire, un traseu profesional similar si sunt dintr-un aluat la fel cu ei ? Mai ramane ca Ecaterina Andronesca sa propuna si burse, din bani publici, pentru sprijinirea acestor inteligente.

  7. Pingback: Despre proiectul Ecaterinei Andronescu… « Motanul Incaltat

  8. la viitoarele alegeri poate romanul s-a saturat de mers la dreapta si va mai trage si pe partea stanga…daca nu ,atunci nu va avea nici un motiv sa se planga…

Lasă un răspuns către razvanrinder Anulează răspunsul