Schengen – o lectie europeana despre tradare si umilinta

Aseara, a avut loc o dezbatere aprinsa la Bruxelles, cu privire la aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen. Din pacate, din cauza replicii pe care i-am dat-o unui europarlamentar olandez din grupul eurosceptic al conservatorilor, n-am mai putut sa-mi sustin pozitia, pe care am exprimat-o printr-o interventie scrisa, pe care o puteti gasi mai jos:

Proiectul integrarii europene este blocat de realitati electorale penibile, pentru democratii pe care le consideram avansate noi, cei care ne-am eliberat de doua decenii de comunism. Nu va ascund dezamagirea concetatenilor mei romani in fata valului de minciuni denigratoare cu care, din Franta pana in Finlanda, sunt improscati cei mai recenti cetateni europeni. Cred ca e dezolant ca atat constructia, cat si spiritul european se clatina primejdios de la prima incercare serioasa.

E imbucurator ca Parlamentul European ramane un promotor al ideii europene si e solidar cu cele doua state membre, in fata sicanelor nedrepte la care sunt supuse pentru blocarea accesului in Spatiul Schengen. Dar ma tem ca nu e cazul sa ne facem iluzii intr-o Europa captiva a egoismelor nationale promovate de dreapta populista. Noi, cei din Est, am trait jumatate de secol in comunism si datorita tradarii si lasitatii Occidentului. Lectia de umilinta pe care ne-o servesc unele vechi state membre ne aminteste acest lucru si, probabil, ne va vindeca de iluzia intoarcerii intr-o matca a normalitatii.

Dar cum am supravietuit Uniunii Sovietice, vom supravietui si intr-o Uniune Europeana tot mai indepartata de visul fondatorilor ei.

Anunțuri

19 gânduri despre “Schengen – o lectie europeana despre tradare si umilinta

  1. Din pacate m-am lamurit. Uniunea nu este altceva decit o gasca de imbuibati. Am fost primiti dor pentru a distruge toata industria , economia in general si pentru a deveni o piata de desfacere a produselor din occident. Nu-i doare capul ca la noi sa instaurat o dictatura mai tragica si mai nemiloasa fata de ce a fost. Unde-i ” Europa Libera”, unde-i Vocea Americii, unde-i BBC ? Si-au facut datoria ; ne-au promis, ne-au amagit si gata.

  2. BRAVO, Corina, multumesc si te imbratisez. Sunt extrem de mandra de tine. Cu mult drag,
    Cristina Teodorescu

  3. Din pacatre idea europeana a foat rapita de dreapta europeana populista, si tinuta captiva, in timp ce discursul politic „mainstream” a fost indreptat spre subiecte populiste, dar fara solutii. Vezi problematica romilor, o chestiune aruncata ca si cartoful fierbinte de la unul la celalalt, in timp ce nimeni din UE nu se ocupa serios de ea. La fel si in ce priveste imigrantii sau migratia est europenilor. De reducerea diferentelor economice regionale in UE nu se mai vorbeste, decit poate in soapta.

    UE insasi este insa captiva unui sistem capitalist rapace si distrugator. UE pare ca s-a predat in mainile ideologiei economice neo-conservatoare, care nu face altceva decit sa o afunde si mai tare in criza. Parca ar exista undeva un interes in a dizolva UE, sau cel putin, in a o tine departe de statutul de model de putere alternativa. Avantaj China, India si Asia in general.

  4. Din pacate pentru noi, reprosurile pe care ni le fac locuitorii tarilor civilizate nu sunt de loc minciuni denigratoare. Avem, din nenorocire, un popor cu o inclinatie, cu totul si cu totul iesite din comun, pentru necinste, minciuna, hotie, vagabondaj si crima. Statisticile o confirma din plin, alaturi de indiferenta criminala a majoritatii p.o.p.u.l.a.t.i.e.i, tarata parca in masa de un bagaj genetic infractional. Prapastia care desparte un cetatean roman mediu, fata de un om din orice alt popor european, este nu cea dintre un om incult, badaran, oropsit de soarta, pe de o parte si dintre un om normal de cealalta parte, ci pare cea dintre indivizi din specii diferite. Impresia tuturor europenilor este, pe buna dreptate, ca toti cei care ar fi implicati in combaterea infractionalitatii, politisti, vamesi, zeci de institutii de supraveghere si control, magistrati, judecatori, functionari ai statului, sunt, fie impreuna, fie luati separat, la fel de hoti si de corupti ca si cei pe care ar trebui sa-i tina in frau. Adevarul este ca nu exista si nu a existat niciodata in Europa vreo societate care sa protejeze infractionalitatea de orice tip in asa hal in care o face societatea romaneasca. De la varste mici copiilor li se transmite din familie inclinatia spre frauda, scoala cladeste tot in aceasta directie, iar cel mai periculos lucru este ca intreaga societate, cu politicienii in frunte, minimizeaza si ignora fenomenul. Vina celor care induc ideea falsa, ca prin propaganda se poate schimba in bine perceptia asupra unei societati de infractori, este chiar mai mare decat vina unui aparat de stat care nu doreste sa-si faca datoria de a reprima infractiunea, ci o incurajeaza din rasputeri si in permanenta.

  5. Bravo Corina desi nu am fost nu sunt si nu voi fi niciodata PSD-ist chiar as putea spune ca ei sunt cei care au pus umarul la prabusirea acestei tari in perioadele lor de glorie(a se citi guvernare) ,tu ai tot respectul meu pentru atitudinea luata . Si desi nu cred ca va fi cu folos ne arata ca totusi mai sunt si romani care au coloana vertebrala si o atitudine sanatoasa iar colegii tai europarlamentarii ar trebui sa iti urmeze exemplul

  6. Bravo pentru luarea de pozitie! Sincer nu simpatizez cu ideologia PSD dar este corect sa apreciez o pozitie mandra in fata unor tari ce se cred stapane pe destinelor romanilor! Dovediti-le ca Romania nu inseamna spaga (gen severin cu s mic) si nici o tara locuita de maimute si vampiri! Multumesc si felicitari!

  7. Poate ca astfel de atitudini ar fi necesare mai des, poate chiar la fiecare interventie. Coana Europa nu este decat o codoasa fatarnica. Ii dau dreptate 100% domnului Paul Snaider in privinta celor scrise in primul dintre comentariile acestei postari.
    Ne-au facut ca la „alba/neagra”.

  8. Felicitari, un mesaj deloc patriotard, deloc generalizator si care e esenta amarului generatiilor pierdute din cauza istoriei.

    Ma intorc in timp sau ma uit la parintii mei captivi in nenorocirea comunista. Macar viitorul sa fie altfel (nazuiesc ca problemele pe care le expune cetateanul intrigat nu sunt false si una dintre problemele spatiuliu Schengen e ca nu are, nemaifiind de mult obisnuit cu ele, cum sa le faca fata. Parerea mea e ca cei care ne fac de ras in afara in tara nu au cum sa-si faca mendrele in Romania, caci dictatura ne-a lasat si un sistem politienesc cel putin special.

  9. Doamna, iti preiau ideea maine in rev…
    Super, finalul : „Lectia de umilinta pe care ne-o servesc unele vechi state membre ne aminteste acest lucru si, probabil, ne va vindeca de iluzia intoarcerii intr-o matca a normalitatii.

    Dar cum am supravietuit Uniunii Sovietice, vom supravietui si intr-o Uniune Europeana tot mai indepartata de visul fondatorilor ei.”

    Esenta esentei:)

  10. Bravo!!! Ma bucur cand citesc in presa despre un europarlamentar roman care se zbate pentru Romania si are curajul sa spuna adevarul.In ultimul timp n am vazut nici o reactie a autoritatilor romane la campania de denigrare a Romaniei si a cetatenilor ei.
    Mult succes in continuare.

  11. Felicitări Corina !! Din tot sufletul şi cu încă speranţă în mai bine şi către o altfel de politică peste tot în lume, graţe şi Har Domnului acelor flori de stâncă pe care le mai avem !! Şi iarăşi mă repet, de-am avea mai multe Corine….

  12. Iar Ne Plans-a Crocodilu’

    “În timp ce se urca în maşină, Traian Băsescu a fost apostrofat de o femeie, care l-a acuzat că s-a îmbogăţit. “Şi dumneavoastră şi familia aţi făcut nişte averi uriaşe. Şi fiica dumneavoastră se scaldă în lux şi copii ţării mor de foame”, i-a strigat femeia.”
    sursa:Evenimentul Zilei

    Pan-acum recordu’-n lume la tupeu nemasurat
    Detinut-a fost de unul ce la geam “s-a dejectat”,
    Si apoi batu-n fereastra cerand omului hartie
    Tacticos sa-si stearga dosul de resturi de scarnavie.

    Iata insa ca Basescu pentru-a bate-acest record
    Dupa ce isi stoarse mintea, el gasi pe loc alt mod,
    Si-ntolit la patru ace nu in pulovar violet
    Se iti la funeralii dand subiect pentru-n pamflet.

    Netinand cont de morala si facand uitat trecutu’
    Lacrimand ca crocodilu el omagie defunctu’
    Si-i aduse mari elogii, dupa ce cat a trait,
    Uneltit-a cu ardoare sa ingroape-al sau partid.

    Avand gand doar la alegeri si la viitoare voturi
    Chiombu facu iarasi poze cu fosti adversari alaturi
    Adversari care de astazi nu au loc in Sfatul Tarii
    Chiombului sa-i multumeasca daca fost-au dati uitarii.

    La plecare insa voda a dat nas cu nenorocu’
    Cand apostrofat pe bune a fost comparat cu porcu’
    Pentru averea ce facut-a, ca prim angajat la stat,
    Dimpreuna cu-a sa tuta, exemplar dublu-buzat.

  13. Va multumesc tuturor pentru incurajari.

    @Paul Snaider:
    Exista aceasta nemultumire, fireasca, fata de indiferenta „metropolei” pentru starea drepturilor omului in „coloniile” din est. Capacitatea productiva a fost lichidata, suntem nevoiti sa consumam la preturi europene, iar „marile democratii” vestice gireaza un regim tot mai indepartat de standardele democratice…

    @Cristina Teodorescu:
    Multumesc frumos, te pup si eu cu tot dragul.

    @Karakas:
    Presedintele Bancii Central Europene anunta, la finalul mandatului, ca BCE a ajuns la capatul posibilitatilor si a pasat raspunderea guvernelor. Ma tem ca amanarea Consilului European cu o saptamana nu inseamna si gasirea unei solutii… Iar cand nu ai solutii, cauti tapi ispasitori ca sa-ti justifici cumva ramanerea la putere, mai ales atunci cand aceasta depinde, ca in Olanda si Finlanda, de 2 partide extremiste.

    @Cetatenul intrigat:
    Sunt nevoita sa subscriu la observatiile dureros de corecte pe care le faceti. Familia si scoala si-au pierdut orice rol formator. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne resemnam si sa ne lasam calcati in picioare cu orice prilej. Cateva natiuni est-europene si-au castigat mai mult respect in UE cand au avut conducatori care au pus piciorul in prag, nemaiacceptand statutul de pres…

    @Andante:
    Multumesc. Dar cred ca e util sa judecam pe baza faptelor. O comparatie punctuala intre bilantul guvernarii Nastase si cel al regimului Boc-Basescu vorbeste de la sine…

    @un Roman cu coloana vertebrala, Monica, Ella, VirtualKid, Dragos, Sibilla:
    Va multumesc pentru aprecieri!

    @Loredana:
    Asa e in general, dar in acest caz nu pot accepta ideea ca suntem copilul cu probleme al Europei, care nu se arata foarte zdravana nici ea…

    @Popa Teapa:
    Am ridicat problema ineficientei in sedinta Grupului Socialist din aceasta saptamana. M-am referit si la rezolutia privind interzicerea cianurilor. Din ianuarie, presedintia Parlamentului European va fi preluata de un socialist, asa ca cred ca se va schimba ceva.

  14. Europa: confederatie cu mai multe viteze, iata ce ne asteapta
    Criza economica din Grecia, mai ales, si atitudinea haotica a statelor membre fata de problematica in cauza a adus, din nou, in actualitate statutul geopolitic al Uniunii Europene. Presedintele Romaniei nu este deloc original atunci cand tot invoca „riscul de a lansa” sintagma Statele Unite ale Europei. De la Tratatul de la Roma, din 1957, prin care s-a constituit Comunitatea Economica Europeana si pana in prezent, unitatea strategica a Europei a fost mereu in obiectivul statelor initiatoare si motoare ale UE. Asa se face ca pana in 1968 Europa comunitara detinea, deja, o uniune vamala si o piata agricola comuna. Termenul de Piata Comuna europeana era deja consacrat in anii 70′-80′. In 1993, Comunitatea Europeana este rebranduita in Uniune Europeana, conform deciziilor Tratatului de la Maastricht. Totusi, Tratatul de la Lisabona (care trebuia sa fie „legea suprema’-„constitutia”, intrat in vigoare la 1 ianuarie 2009), nu se dovedeste viabil pentru crearea unei unitati si a unei entitati economice, politice, strategice si militare a UE, asa cum se credea.
    Cum am amintit, brambureala aparuta in instantele europene si nationaloe vis-a-vis de situatia din Grecia a pus si mai multa umbra pe idealurile anilor 70′, 80, sau ’90.
    Fie ca a fost vorba de ambitii britanice, sau germane, sau franceze, sau, mai incoace, olandeze sau nord europene, cert este ca Uniunea Europeana nu isi gaseste drumul de urmat.
    Actualul statut al UE, acela de coalitie foarte heteroclita de state-natiuni, este marcat de divizare de interese si, finalmente, de neputinta in reglarea unei conduite si stabilirea unor decizii.
    Asa apare, din nou, ambitia marilor puteri de a fi nucleul dur, „cercul dintai’ al uniunii, in jurul caruia sa graviteze alte cercuri cu state mijlocii si mici, cu drepturi si raspunderi mai joase.
    A spus-o franc, direct si fara ocolisuri Francois Hollanade (candidatul socialist la alegerile prezidentiale din Franta de anul viitor) si, probabil, viitorul presedinte al Frantei. In recenta dezbatere cu contracandidata sa, la „primarele” socialiste, Hollande nu s-a ferit sa arate raspicat si foarte determinat: „Europa nu poate sa continue asa” (n.n.: in raport cu solutionarea crizei economice din Grecia), in plan politic. „Europa celor 27 va ramane cum este, o confederatie, dar trebuie sa se constituie, in interiorul sau, un centru de avangarda, format din Franta si Germania”.
    Ideea nu este deloc noua si nici originala. Dimpotriva, este veche precum cea a Statelor Unite ale Europei. In varianta secolului XXI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s