Vineri, 13

Dincolo de superstiții, vineri, 13 a însemnat, sper, pentru români, trezirea de sub anestezicul populismului mincinos și al lehamitei abil inoculate de un regim pe care îl poate clinti din loc numai mobilizarea masivă a societății.

Atitudinea arbitrară și stilul discreționar al șefului statului au determinat mii de oameni să iasă în stradă atunci când auritarismului arogant i-a căzut victimă un profesionist al cărui nume se leagă de construirea și buna funcționare a unuia din puținele servicii publice eficiente din această țară, în ciuda condițiilor vitrege și a oceanului de incompetență politizată din jur. Ghicitoarea prezidențială pe seama vieții celor din jur, incapacitatea de a accepta diferența de opinii și de a asculta argumentele unui specialist, sfidarea bunului simț prin înlocuirea brutală a doctorului Arafat cu o caricatură zgomotoasă de traseist politic – toate acestea au alcătuit picătura care a umplut paharul umilințelor și sărăciei la care această guvernare și-a condamnat cetățenii.

Vineri, 13 ianuarie, ar putea să însemne începutul sfârșitului acestei cleptocrații despotice și incompetente. Este o șansă nu pentru opoziție, nu pentru politicieni și partide. Este o șansă pentru cetățenii acestei țări, o șansă la care ei au dreptul, în ciuda încercărilor antidemocratice ale regimului PDL de a-i intimida. Este o șansă cu atât mai importantă cu cât în jur se aglomerează norii negri ai unei crize alimentate în cascadă de mafia agențiilor de rating și de incapacitatea decidenților europeni. Retrogradarea ratingurilor a nouă țări din Zona Euro va majora costurle împrumuturilor pe piețele financiare, ceea ce se va repercuta asupra capacității de plată a datoriilor. Perspectiva falimentului riscă să amplifice populismul într-un an electoral important pentru mai multe țări europene.

Împotriva proastei guvernări, de oriunde, există o singură soluție: acțiunea cetățenilor care-și refuză condamnarea la condiția de victimă.

 

Anunțuri

8 gânduri despre “Vineri, 13

  1. Legalitatea unui protest nedeclarat in prealabil!

    In articolul 3 din legea adunarilor publice nr. 60/1991 republicata in 2004 http://www.jandarmeria-caras-severin.ro/documente/lg_60_1991.pdf scrie simplu si clar ca sa inteleaga toata lumea: Art.3: “Nu trebuie declarate in prealabil adunarile publice al caror scop il constituie manifestarile culturalartistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum si cele care se desfasoara in exteriorul sau in incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. […]”
    In Constitutia Romaniei se stipuleaza ca orice cetățean al României are drepturi fundamentale:
    1. Dreptul la apărare (garantat prin Constituție – art. 24)
    2. Dreptul la liberă circulație (garantat prin Constituție – art. 25)
    3. Dreptul la liberă exprimare (garantat prin Constituție – art. 30)
    4. Dreptul la informație (garantat prin Constituție – art. 31)
    5. Dreptul la participarea la întruniri publice (garantat prin
    constituție – art. 39)
    In cazul in care veti primi amenzi, va puteti preleva de articolul nr. 3 din legea 60/1991 republicata in 2004 precum si de articolele nr. 24, 25, 30, 31, 39 din Constitutia Romaniei, in motivarea din contestatii, argumentand ca manifestatia din orasul dumneavoastra a fost: 1. Fie manifestare culturala – in desfasurarea careia bannerele / portavocile si alte instrumente constituiau decorul unui act cultural contemporan, fie 2. Se comemorau 3/4/5… zile de la demiterea domnului Raed Arafat sau de la anuntul public de distrugere a sistemului de urgenta in sanatate din Romania sau 3. Daca manifestarea are loc in fata Ministerului Sanatatii, atunci manifestarea se desfasoara in fata unei institutii publice, adica a unei persoane juridice de interes public. In acest fel manifestarea din orasul dumneavoastra poate fi considerata ca intrand sub incidenta art. 3 (Legea 60/1991), coroborat cu articolele mai sus mentionate din Constitutie, drept pentru care, aceasta manifestare nu trebuia declarata in prealabil la primaria orasului dumneavoastra. De asemenea, pentru cei care vor avea/au probleme cu amenzile din partea Jandarmeriei sau Politiei, ca urmare a participarii la acest eveniment minunat: Model de contestare a amenzii: http://www.infomg.ro/storage/Photos/contestatie_standard.doc. Contestatia standard trebuie modificata cu datele dumneavoastra si datele orasului dumneavoastra. Contestatiile trebuie depuse la Judecatoria orasului dumneavoastra. In cazul Bucurestiului trebuie depusa la Judecatoria din sectorul in care are loc manifestatia.

    De asemenea, daca cunoasteti numele si functia organului de ordine care a redactat procesul verbal / amenda, este recomandat sa ii faceti o plangere penala pentru abuz in functie. Model Plangere Penala: http://www.infomg.ro/storage/Photos/plangere%20penala.pdf. Este mentionat in model unde se depune plangerea penala. Jandarmii sau politistii care va abordeaza trebuie legitimati (cere-i numele si prenumele, precum si functia). In acest fel, veti obliga organul sa mearga si sa dea cu subsemnatul la Procuratura, creand astfel precedente pozitive in respectarea drepturilor cetatenesti la exprimare libera.

    Legitimarea! Daca un politist sau un Jandarm doreste sa va legitimeze, aratati actul de identitate, fara a-i urma la sectie sau fara a le inmana actul dumneavoastra de identitate. Fiti pregatiti cu actele de identitate la voi, si nu refuzati legitimarea dumneavoastra, pentru ca organele de ordine mentionate (doar acestea) au dreptul sa va legitimeze.

    Pentru a va pregati cat mai bine, va rog sa consultati Kitt-ul de Nesupunere Civica redactat de activistii campaniei Salvati Rosia Montana, care au peste 11 ani de experienta in actiuni directe: http://www.infomg.ro/storage/Photos/kit%20de%20nesupunere%20civica.pdf

    Pentru cei care se intreaba de ce nu e mai elegant sa se faca o cerere de autorizare a manifestarii publice: Manifestarile publice nu se autorizeaza, pentru ele nu se solicita cereri de autorizare. Legea adunarilor publice nr. 60/1991 nu prevede in textul sau asa ceva. Va rog sa cautati cu ‘search’ termenul ‘autoriza’ in textul legii si nu il veti gasi. Daca, in continuare, va intrebati totusi, de ce sa nu declaram in prealabil o manifestare publica, raspunsul este: In primul rand ca nu primesti niciodata locatia pe care o soliciti, pe varii motive de securitate, apoi ca vor fi schimbate toate conditiile in care va avea loc manifestarea, ti se solicita j-de mii de informatii inutile si se intarzie data evenimentului, sau mai rau, acesta nu se ‘autorizeaza’. Intrebati va rog pe oricine are experienta in solicitarea de autorizatii pentru manifestari publice, mai ales cand acestea se intampla de azi pe maine. Deci de aia nu are rost sa recurgi la solutii elegante.

    Oamenii din Bucuresti au o responsabilitate cu mult mai mare, decat cei din orasele de ‘provincie’. In orasele de provincie (vezi Cluj – unde de ani de zile se organizeaza proteste ‘fara autorizatie’ si unde Jandarmeria / Politia nu indrazneste sa amendeze cetatenii liberi sau vezi Tg. Mures care in 12 ianuarie 2012 au organizat o manifestatie de 4500 de oameni – conform cifrelor Jandarmeriei Tg. Mures – fara ‘autorizatie’ si fara amenzi). Asta deoarece in Bucuresti sunt toate institutiile centrale si acolo trebuie sa existe cea mai spectaculoasa masa critica. Se pare ca doar in Bucuresti exista acest mit al ‘autorizarii’ si controlului cetatenilor. Acest mit trebuie demontat cat mai repede cu putinta, pentru ca la anul pe vremea asta sa nu ne mai confruntam cu aceleasi abuzuri. E o chestiune de principiu. Nu soliciti sa ti se autorizeze un drept, atunci cand acesta exista si ti-l poti exercita, obligand autoritatile sa ti-l respecte la randul lor. Cum vrem sa ne fie respectate drepturile? Credeti ca va veni la noi Jandarmeria sa ne intinda un covor rosu pentru a putea demonstra mai bine? Ce le veti spune copiilor vostri atunci cand va vor intreba: ‘Tu ce ai facut pentru a schimba sistemul in bine?’.

    Mult curaj!

    Constitutia Romaniei:
    “Articolul 39 Libertatea intrunirilor
    Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere si se pot organiza si desfasura numai in mod pasnic, fara nici un fel de arme.”
    Orice amenda sau represiune a unor proteste, inclusiv a grevelor, este NECONSTITUTIONALA! Pur si simplu, asa cum NECONSTITUTIONALA este si pretentia asa-ziselor “autoritati” basiste de a impune vreo autorizare a unui protest… Mai mult decit atit, Jandarmeria ar trebui sa se… autoamendeze, pentru ca “reprezentantii statului” erau inarmati pina-n dinti!
    ‎”Articolul 20 Tratatele internationale privind drepturile omului
    (1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
    (2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”
    Desigur, “dispozitii mai favorabile” PENTRU CETATENI, nu pentru guvernanti…

    jandarmeria şi cotroceniul – mâna pe carte, tovarăşi !

  2. TREBUIE ANULATE LEGILE-ASUMATE
    DOAR AŞA VA FI DREPTATE !

    Aşa se scandează în Piaţa Universităţii la această oră.
    Maşinile tvr au fost primite cu ostilitate.
    Toţi românii vor : JOS BĂSESCU !
    PENRTRU DREPTATE ŞI ONOARE NU NE TREBUIE-APROBARE !

    PS : E vremea adevărurilor mari.

  3. SMURD este un serviciu public reputat si eficient, iar doctorul Raed Arafat este un doctor in adevaratul sens al cuvantului. Guvernarea Romaniei a fost si este una foarte proasta, clasa politica romaneasca este o rusine pentru specia umana, nu numai pentru tarisoara noastra, presedintele intruchipeaza cele mai caracteristice si dezagreabile trasaturi ale natiei. Aceste adevaruri evidente sunt de fapt banalitati, locuri comune, chestii cunoscute de toata lumea. Asta nu inseamna ca nu avem nevoie de o refoma profunda, radicala, totala si completa in sanatate, in invatamant, in aparatul de stat, in tot sectorul public. Asta nu inseamna ca trebuie sa acceptam pentru eternitate situarea poporului roman pe treapta cea mai de jos intre natiuni, doar pentru a da satisfactie acelor romani care se afla pe treapta cea mai de jos din punct de vedere al performantei economice. Protestatarii care de fapt se plangeau de diversele lor neajunsuri sau neputinte nu erau dintre cei cu rol economic important in societate, ca atare vocea lor nu are de ce sa fie importanta. Nu mai suntem si nu vom mai fi niciodata pe vremea lui Motoc. Statul nu este decat al contribuabililor, cei care se asteapta si pretind zgomotos sa-i intretinem o viata intreaga nu trebuie sa aiba absolut nici un rol nici in gestionarea treburilor obstesti de acum, nici a celor viitoare. Culmea nesimtirii este ca aceasta categorie de creaturi ar vrea sa gestioneze si treburi care nu sunt obstesti. Vazand pozitia afisata public fata de unguri si minoritati, a protestatarilor, dispare si ultima farama de compasiune fata de cauza acestora.

  4. DIALOG ÎN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

    Un poliţist : Cetăţene, ce vrei să faci cu ciomagul acesta mare şi gros ?
    Cetăţeanul : Este suportul tricolorului, domnule.
    Un poliţist : Şi unde e tricolorul ?
    Cetăţeanul : A rămas numi gaura, bre !

  5. Doamna Cretu

    Sint surprinsa ca si d-voastra nu discutati decit aspectul SMURD
    Or, miza reala, de fond, este privatizarea serviciilor de sanatate.
    Doresc sa cunosc punctul de vedere al USL (in specual PSD) asupra acestei problematici si a consecintelor ei sociale dezastruoase
    De ce, daca doriti o adevarata reforma, nu propuneti de exemplu, un audit cetatenesc al acestui sistem, asa cum exista pentru datoria publica, in multe tari europene ?
    De ce acceptati impozit unic care nu avantajeaza decit paturile bogate ? Unde este principiul solidaritatii social-democrate, al apararii intereselor paturilor defavorizate in numele carora sinteti alesi ?
    De ce nu atacati problema datoriei publice, din care o mare parte este „odioasa”, ilegitima ? Poate ne explica Mihai Tanesescu (colegul d-voastra social-democrat, reprezentant al FMI-ului neoliberal) de ce si cit din datoria publica este platita de cetateni in locul datoriei private a bancilor si pentru care cetatenii sint supusi unui regim de austeritate fara precedent. Doar sinteti social-democrati, sinteti pentru justitie sociala, nu ?
    De ce nu denuntati modelul – american – care se va implementa ?
    Din pacate, si este regratabil, nu vehiculati decit aceiasi viziune neoliberala.
    Spuneti-mi, pentru mine, ca cetatean, viitoare victima al noului sistem privat de sanatate, care ar fi diferenta ca aceasta reforma este realizata de guvernarea de dreapta sau de asa zisa stinga, din moment de nu este decit acelasi model : victimele sint aceleasi, numai cistigatorii vor fi din alta clica.
    Nu cumva interesul PSD si USL nu este decit accesul la aceasta colosala resursa publica si la comisioanele marilor companii de asigurari ? Asa cum ati participat si profitat de toate privatizarile oneroase realizate in guvernarea PSD ?
    Intrebarea este retorica, sinteti oricum compromisi, nici o diferenta de substanta intre elita social-democrata si cea actuala, nu va aparati decit privilegiile materiale si de statut. Discutia despre deficitul democratic nu este decit vorbarie, si aici, si in parlamentul european.

  6. @Anca

    Ati pus in mod magistral punctul pe i. Miza este intr-adevar privatizarea tuturor serviciilor publice, nu numai a serviciilor din sanatate. USL nu are cum sa propuna vreo alternativa realista la aceast varianta, care dumneavoastra va este odioasa, atata vreme cat este constatat, confirmat si supraconfirmat ca statul a fost, este si va fi intotdeauna cel mai prost administrator. Din experiente, pe care nu am dorit deloc sa le am, din experienta membrilor familiei mele, a colegilor, cunoscutilor etc., pot sa afirm hotarat ca servciile medicale efectuate de angajati ai statului sunt net, ( uneori chiar jalnic de) inferioare celor practicate in sistem privat. Tipul de societate pe care vi-l doriti Dv. nu mai are ce cauta intr-o lume a competitiei si performantei. Paturile defavorizate trebuie incet, incet sa dispara. Apartinatorii lor trebuie ridicati treptat la nivelul paturilor medii, acei oameni trebuie determinati (chiar constransi) sa se autosustina. Nimeni nu poate fi obligat sa plateasca pentru indolenta, inconstienta sau incapacitatea economica a celor care si-u batut joc de sanatatea lor, sau n-au fost destul de chibzuiti in gestionarea resurselor lor, fie ele mari sau mici. Justitie sociala nu inseamn de loc egalitarism, nici redistribuire de resurse dela cei competitivi la cei necompetitivi. Justitie sociala inseamna fiecaruia ce i se cuvine, adica cei performanti mai sus, cei neperformanti mai jos. Sunt perfect de acord cu Dv. in condamnarea jafului facut pe seama resurselor publice, de asta si doresc ca statul sa aiba din ce in ce mai putine resurse la dispozitie si o pondere tot mai mica in rezolvarea problemelor economice si sociale, care vor fi treaba comunitatilor si a indivizilor liberi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s