Alegeri pentru vicepreşedinţia Grupului Socialist

Anunțuri

11 gânduri despre “Alegeri pentru vicepreşedinţia Grupului Socialist

  1. DIVERSIUNE ! ATAC IMPOTRIVA CULTURII MAGHIARE SI ROMANE SUB
    PRETEXTUL ANTISEMITISMULUI !

    “Organizația evreiască B’nai B’rith International, ce reunește membri și simpatizanți în peste 50 de țări, adresează o scrisoare deschisă Primului Ministru al Ungariei, Viktor Orban, ca urmare a implicării Ungariei în reînhumarea scriitorului antisemit Nyiro Jozsef. B’nai B’rith deplânge afișarea publică a unor sentimente anti-Semite, pro-Naziste ale autorităților de la Budapesta cu ocazia slujbei de comemorare a scriitorului Nyiro Jozsef ce a avut loc duminică la Odorheiul Secuiesc, manifestare la care a participat președintele Parlamentului Ungariei Laszlo Kover ”
    Toata aceasta tevatura a fost creiata de organizatiunile evreiesti. Aceiasi
    care al ataca pe Eminescu, Eliade, Cioran au intins nada. La ICR New York
    acestia sunt interzisi la fel ca si folosirea limbii romane.
    IATA CE AM DECLARAT DIRECT SI FARA MENAJAMENTE :
http://devanewyork.blogspot.com/2010_08_01_archive.html
Aceasta constatare aduce un atac frontal Istoriei Romaniei si nu scapa de aceasta
decapitare niciun om politic, niciun partid istoric, niciun moment al istoriei si nici al monarhiei. Deci, Istoria Romaniei este prezentata de Comisie in primul rand ca o istorie a antisemitismului. Acelasi tratament i se aplica insa si Culturii Romanesti.
Nu scapa de “atentia” noii inchizitii nicio personalitate culturala, de la Alecsandri, Eminescu, Kogalniceanu, Hajdeu, Slavici etc., iar in epoca moderna nu scapa nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade. Asadar, in opinia Comisiei, Cultura Romaneasca nu este importanta prin valentele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist si antisemit. Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu si ceilalti piloni ai Culturii Romanesti sunt, nici mai mult, nici mai putin, vinovati pentru cauzarea Holocaustului. Cruciti-va, doamnelor si domnilor,!
    Concluzia acestei Comisii a dat o unda verde unei adevarate “vanatori de vrajitoare”, avand ca victima cultura si limba nationala. Atentia este in primul rand indreptata asupra lui Mihai Eminescu si a lui Mircea Eliade, fiind orchestrata din birourile presedintelui Institutului Cultural Roman (ICR), d-l Horia Roman Patapievici.
Avand la dispozitie un buget de cateva milioane de dolari, avand sub control edituri si reviste culturale, el si ciracii sai au pornit un atac delirant indreptat impotriva a tot ce este romanesc. D-l Patapievici spune in clar: “Eminescu, ca poet national, si intreaga cultura nationala nu-si au locul sub zodia internationalismului”. Sau: “Daca vreti sa intrati in Europa, trebuie sa va debarasati de Eminescu”. Daca nu credeti, ma voi referi la seara dedicata “Luceafarului poeziei romanesti”,i boicotata de Institutul Cultural Roman New York, condus de d-na Corina {uteu, ai carui angajati nu au avut
decat curiozitatea de “a baga capul” la acest eveniment care a durat 6 sau 7 ore.
 Nu pot sa nu adaug faptul ca nu mi se permite (de doi ani!) sa particip la activitatile
ICR New York, deoarece am cerut sa se vorbeasca si romaneste la manifestarile organizate de Institut
    : DESCHIDETI

http://video.google.com/videoplay?docid=-3001110215792007342#
 ( Acest video a fost editat tendentios si acompaniat de o minciuna de tip stalinist…
    nu sunt negationist al Holocaustului hitlerist ! )
    VANATOAREA DE VRAJITOARE CONTINUA !!!

    RIDICATI-VA IMPOTRIVA NOII INCHIZITII !

  2. Ce Watergate Neamule, Hai La Mecedesu’ Ecologic!

    Eu nu inteleg de ce dracu ne mai miram pentru faptul ca mai bine de 7 ani de zile chiombu a facut si face ce vrea din presa din Romania presa care, in orice stat cu obraz democratic, se constituie in a patra Putere de care societatea trebuie sa tina seama. Nu este prima data cand constat ca media mioritica poate fi dusa cu zaharelu’ si i se poate impune fara prea mare efort atat o agenda manipulativa, care sa ia ochiu’ cititorului de la problemele intradevar grave cu care se confrunta societatea, cat si linia convenabila pentru cei de la butoanele furaciunilor din banul public.
    De ce spun asta?
    Pentru ca nu mai departe de ieri am asistat la un astfel de exemplu in care atat presa aservita chiombului cat si presa de opozitie ne-au dat un adevarat recital de prostie si imbecilitate in ceea ce priveste subiectul de “prima pagina”, recital cu care pur si simplu s-au descalificat din pozitia impusa de statutul universal de jurnalist.
    Incepand de dimineata si pana seara toate emisiunile de stiri TV, indiferent de orientarea politica, au intors pe toate fetele Mercedesul cu care se deplaseaza Victor Ponta la serviciu, pe motiv de suspiciuni de spaga prim ministeriala. Si asta in ciuda faptului ca acesta, de buna credinta, pentru a lamuri si a limpezi apele a iesit personal in jurul orelor amiezii (chit ca nu era treaba lui, ci a SPP-ului) si a lamurit “misterul” spagii respective. Mult disputata masina nu este nici spaga, nici vreun cadou mai simandicos, ci a fost data SPP-ului de o firma sub conditiile unui contract de comodat, iar SPP-ul (intra in obligatiile sale de serviciu asigurarea mijlocului de transport al demnitarilor) a pus-o la dispozitia Primului Ministru.
    M-am asteptat ca dupa aceasta explicatie data chiar de Victor Ponta subiectul sa nu mai fie subiect, iar jurnalistii sa atace ce-i doare pe bune pe romani, jaful national care ne-a adus la sapa de lemn.
    Pe dracu, ti-ai gasit!
    Au urmat emisiunile de prime-time ale serii in care o Dana Grecu, lovita mai intai de extazul orgasmic al faptului ca totusi s-ar putea ca Victor Ponta sa aiba avantaje necuvenite a pus-o, la inceputul emisiunii sale, de o traire live a acestui fenomen, pentru ca pe parcurs, in urma lamuririlor date de d-l Bolcas din care rezulta ca nici vorba de asa ceva, extazul si fericirea respectiva sa fie inlocuite de disconfortul crampelor abdominale lunare tipic feminine care i-au marcat fizionomia mai tare decat cele generate de constipatie si folosite intr-o reclama cu textul “tu cat timp iti petreci zilnic la toaleta?”
    Intr-un final, total dezamagita dumneaei a conchis ca macar Victor Ponta are bunul simt de a da explicatii presei.
    Trairi la indigo cu ale Danei Grecu au manifestat si alti confrati, pe alte posturi de televiziune, dintre care s-a distins Corina Dragotescu, deoarece aceasta a reusit sa transmita trairi orgasmatice urmate de cele menstruale, tipic femeiesti, colegilor de breasla din platou, care s-au bucurat si au suferit la unison cu femeia Dragotescu in timp ce enigma “ecologicei” lui Ponta era dezvaluita in detalii audientei.
    Iar in timp ce toata floarea ce vestita a presei de sub Carpati il cauta la fecale pe d-l Prim MInistru pentru a descoperi bobite de icre negre ramase nedigerate de acesta dupa ce, sub forma de spaga, le mancase cu polonicul din castron, subiecte cum ar fi festinul pantagruielic la care s-au dedat portocaliii cat au fost la putere, sau la care inca se mai dedau pe la primariile pe care le conduc, din borcanul public cu dulceata, erau comentate si aduse oarecum timid la cunostina romanilor doar pe un post de televiziune si anume Antena 3, care a inregistrat si o premiera cu aceasta ocazie.
    Si anume, exact cand telespectatorul era cu sufletul la gura asteptand raspunsuri dupa repriza de reclame, un “accident” unic (cel putin eu, unu, nu am cunostina de asa ceva) a lasat emisiunea respectiva in pana de curent, iar pe Gadea cu o lanterna si cu un telefon mobil in mana pentru a ne confirma dracovenia.
    Oricum apucasem sa aflam printre altele faptul ca bancile si cosurile de gunoi ale negoitului din Sectorul 3 al capitalei au fost achizitionate cu de patru ori mai mult pretul lor real, parandaratul astfel obtinut fiind folosit pentru ridicarea unui castel in valoare de un milion de Euro in proprietatea prea cinstitului si preabugetarului Liviu Negoita. Daca la asta adaugam si vila de la Snagov obtinuta pe numele tatalui preabugetarei Anca Boagiu, doar pentru pretul corect de mai putin de cinzeci de mii de Euro, cand suratele ei de peste gard valoreaza minimum jumatate de milion din aceeasi moneda, ne putem face idee de ce s-au supraincalzit circuitele electrice la Antena 3 si au cedat inainte de a afla oarece concluzii.
    Dar jurnalistii nostri mucles ! la asemenea subiecte, calare pe Mertanu’ lu’ Ponta care mai este si ecologic pe deasupra!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s