Boicotarea referendumului, un act nedemocratic

Dacă la început, Traian Băsescu încerca să dovedească o urmă de fair play şi de curaj, declarând pompos că el nu doreşte să fie un preşedinte la “masa verde” pe care să-l aducă la Cotroceni doar invalidarea referendumului, iată că acum, când ne apropiem de soroc, îşi arată limitele pe care i le ştiam cu toţii. Era greu de pretins o ultimă probă de corectitudine, după ani de zile de trişat. PDL a hotărât să boicoteze referendumul, iar Traian Băsescu acum le ţine isonul, chiar dacă înainte se semeţea. O atitudine rudimentară, care denotă neînţelegerea elementară a democraţiei.

A invoca răsuflata temă a fraudării, care este pentru Traian Băsescu un laitmotiv în politică, începând cu 2004, este o metodă de manipulare ieftină. Preşedintele suspendat are ocazia să se relegitimeze prin votul popular, nu e nevoie să se ascundă după cvorum şi nici după fumigena cu lovitura de stat. Când are loc o lovitură de stat, cei care o dau nu cheamă pe nimeni la referendum, ci pur şi simplu instaurează în forţă noul regim.

Toată această atitudine trădează lipsa valorilor democratice pe care le invocă demagogic PDL şi Traian Băsescu, în faţa mediilor europene. Deocamdată, ei demonstrează că se fofilează din faţa jocului democratic.

Dar cine a ajuns să vorbească azi Europei de derapaje democratice? Cel care în 2009, când PDL-ul şi-a pierdut majoritatea, a ignorat cu bună ştiinţă acest fapt, forţând nota. La fel cum migraţia politică din 2010, prin care şi-a asigurat o majoritate artificială, a însemnat din nou o forţare. Traian Băsescu n-a catadicsit să folosească orice mijloc pentru a-şi atinge scopul. O dovedeşte şi prin decizia de acum, de boicotare a referendumului, căutând puterea cu orice preţ.

Singura putere de a contracara acest joc perfid aparţine românilor şi presupune  prezenţa lor la vot. Vor un preşedinte nelegitim, instabilitate şi haos sau o putere consolidată? Democraţia înseamnă mersul la vot, iar după 22 de ani românii au atins această maturitate.

Anunțuri

10 gânduri despre “Boicotarea referendumului, un act nedemocratic

  1. Daca este adevarata stirea ca CCR a declarat ca „in cazul in care referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu nu va fi validat, Parlamentul este institutia care decide ce se intampla mai departe”, nu stiu daca nu s-ar putea invoca recomandarile Comisiei de la Venetia pentru o repetare a referendumului in conformitate cu justificarile acesteia referitoare la renuntarea la cvorum. Implicit se va modifica si Legea Referendumului.

    De aceea, in aceasta perioada scurta de timp, guvernul si europarlamentarii ar trebui sa poarte discutii serioase cu partenerii din UE pentru acceptarea acestei solutii in vederea deblocarii situatiei politice din Romania si prevenirea izbucnirii unui nou focar de instabilitatea in Europa.

    Putina fermitate din partea guvernului roman nu strica.

    Mircea Popescu
    California
    24 Iulie 2012
    http://mipopescu.wordpress.com

  2. Pingback: BOICOTAREA REFERENDUMULUI UN ACT NEDEMOCRATIC ! « Alioşa

  3. Pingback: O atitudine profund nedemocratica « Motanul Incaltat

  4. dragilor…
    înainte să săriţi, să mă judecaţi, luaţi aminte la ce vă spui : MI-E DOR TARE, TARE DE PSD !!….
    Pe unele din blogurile liederilor social-democraţi ( !! ), opiniile noastre NU mai contează, din păcate. Comentariile la articolele postate ” dispar absolut întâmplător ”.. E loc însă pt opiniile, diversiunile diversioniştilor, opiniile pupinbăsiştilor, pedeleprelor şi-a închinătorilor de ode… E loc pentru opiniile şi odele închinate sanchi ” liberalilor ” fără de care nu s-a reuşit suspendarea necităvului mârlan alcoolic bă-SECU, c-aşa slabi şi lipsiţi de vână ne-am dovedit, că nu găsirăm altă soluţie decât să ne procopsim cu penali vopsiţi, cu ” ayatollahi ”, mămicuţa ei politichie mioritică !! Şi ui aşe se rădică oteviştii, alte exemplare de panarame ce duhnesc groaznic. Cu alte cuvinte ne-o tragem…

    dar să revin la ce-am musai de spus :

    RUBRICA : DUMNEAMEA ESTE USLAŞ , NU CA ALŢII CARE-S US-LAŞI…
    în opinia dumneamea, un banner FĂRĂ mufele unora, altora, DOAR cu îndemnul ” PĂREREA TA CONTEAZĂ ! E DREPTUL TĂU ! VOTEAZĂ ! ” era muuuult mai credibil CU impact pozitiv ŞI mobilizator ! Altfel….. există riscul ca lumile , omi şi oame … să se tot uite luuung la mufa unora, altora şi să rămână privind în…. gol ! După ce mama naibii nu se poa abţine câte vreunu să nu se ” masturbeze-n public ”….. mămicuţa ei politichie mioritică de doi bani !!…
    ZIC SĂ IEŞIM LA VOT, SĂ-L DEBARCĂM PE NECITĂVUL, SUSPENDATU bă-SECU, de muheri în izmene ne-om ocupa mai apoi… că NU au priceput că suntem OAMENI, nicidecum … oi !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    p.s. se vede treabă că us-LAŞII şed prost la capitolul imagine şi comunicatori, nu că n-ar exista, da NU le convin unora, altora, că cică cei care EXISTĂ sunt radicali şi n-au vocaţie de intonat ode şi imnuri la adresa ” bulangiilor politici ” ( am încheiat citat din clasici în viaţă )

    EU MERG LA VOT ! E DREPTUL MEU ! SUNT RADICAL DE STÂNGA, RECUNOSC ŞI SUNT USLAŞ, DAR NEVER EVER N-AM FOST …. PEDELEPRĂ ŞI NICI LAŞ !!

    p.s. să bage ” bulangiul ” la mansardă : IES LA VOT SĂ-L DĂM JOS PE SECURISTUL DE LA ANVERS C-AŞA SE IMPUNE ŞI PEN C-AŞA VREU EU, DAR…. EU UNA NU SUNT OAIA ” bulangiului ”, punctum.

  5. Corina,
    eşti amabilă să-mi ” pescuieşti ” comentariile de la spam ? Gândesc că nu dispar toate de vreo două luni în eter şi chiar dacă opiniile sunt diferite, democratic e să fie postate la fel ca ale celorlalţi colegi. Mulţumesc mult !

    acelaşi cititor fidel, aceiaşi social-democrată, Sibilla

  6. Singura soluţie, dacă Băsescu rămâne la Cotroceni, este să ieşim în stradă cu mic cu mare, şi să intrăm peste el acolo. Oricum suntem condamnaţi de UE

  7. „Dacă Biroul Electoral Central validează referendumul, nu are cine să se opună. Apoi urmează validarea de către Curtea Constituţională şi s-a validat decizia. Ce vă pot spune: miercuri sunt înapoi la Cotroceni”, a declarat Traian Băsescu. (pesurse.ro)
    Vrabia malai cotrocenist viseaza. Supendatu’ nu cunoaste Constitutia pe care o tot flutura. CCR nu valideaza, CCR “ vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia;” ( art. 146 i ). Ultimul cuvant il are Parlamentul.
    Conform articolului 3 din hotărârea Parlamentului, declarat constitutional de CCR „în situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat”.
    Eu cred ca soarta lui TB este pecetluita. Nu se mai intoarce la Cotroceni.
    PS * Doamna Corina Cretu, de ce nu dati publicitatii emailurile-circulare ale Monicai Macovei si ale lui Theodor Stolojan ? Numitii merita cu prisosinta sa fie tintuiti la stalpul infamiei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s