Pentru reprezentarea femeilor in conducerea întreprinderilor europene

Am adresat o scrisoare deschisa președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, in care, impreuna cu lideri ai Grupului Socialist din Parlamentul European, i-am cerut sa respingă inițiativa a noua state membre de a bloca creșterea numărului de femei din cadrul structurilor de conducere ale întreprinderilor europene. In scrisoare, ne-am exprimat susținerea fata de inițiativa legislativa a Comisiei Europene de promovare a drepturilor femeilor.

Ne străduim de aproape un deceniu sa impulsionam reprezentarea femeilor în structurile de conducere ale întreprinderilor. Parlamentul European a oferit întregul suport Comisiei in dialogul cu întreprinderile cotate la bursa, pentru a le determina să sporească în mod voluntar numărul femeilor din consiliile de administrație. În ciuda acestor apeluri, autoreglementarea nu a avut, până acum, rezultate satisfăcătoare. De aceea, suntem nevoiți sa apelam la constrângeri legislative.

Femeile reprezintă doar 14% din numărul membrilor din structurile de conducere ale companiilor listate la bursă, iar diferența de remunerare în Europa este, în medie, de 16,4% între femei si bărbați, conform statisticilor. In contextul socio-economic actual, creșterea numărului de femei din structurile de conducere ar conduce la o intensificarea a competitivității, îmbunătățirea performantelor financiare ale companiilor, creștere economica și, nu in ultimul rând, respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Exista tari membre precum Franța, Belgia, Italia, Olanda, Spania, dar și țări din afara Uniunii Europene, precum Norvegia și Islanda, care au înțeles importanța prezenței femeilor în consiliile de administrație. Cu toate acestea, ne confruntam astăzi cu obstacolele ridicate de Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Ungaria, Lituania, Malta, Țările de Jos, Suedia, Slovenia și Regatul Unit.

Am semnat scrisoarea adresata președintelui Jose Manuel Barroso, împreuna cu președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Hannes Swoboda, președinta Organizației de Femei a Socialiștilor Europeni, Zita Gurmai, vicepreședinta grupului de lucru „Europa Cetățenilor”, Sylvie Guillaume, si coordonatorul socialist din Comisia pentru drepturile femeilor.

Anunțuri

9 gânduri despre “Pentru reprezentarea femeilor in conducerea întreprinderilor europene

  1. De acord, dar daca vorbim de intreprinderi listate la bursa vorbim de intreprinderi private (in marea lor majoritate), deci de interese private. Deci reprezentarea in structurile de conducere nu e o chestiune care sa tina de sexul persoanei respective. De aceea mi se pare absurd sa se puna problema in felul acesta: „de a bloca creșterea numărului de femei din cadrul structurilor de conducere ale întreprinderilor europene”. Din acest punct de vedere constrangerile legislative s-ar putea sa nu aiba un efect benefic. Mai ales ca vorbim de o economie de piata, libera, de libertate economica. Or, daca te constrange cineva, cum ar fi Comisia Europeana, ca sa dau un exemplu, s-ar mai putea vorbi de libertate economica? Chestiunea reprezentarii in structurile de conducere a intreprinderilor ar trebui sa tina mai mult de competenta manageriala, nu de sex. Daca o femeie demonstreaza ca e competenta nu vad de ce nu ar fi in conducerea unei companii. Dar daca primeaza criteriul bazat in exclusivitate pe sex, cred ca ar fi o greseala. Intr-o economie de piata, libera n-ar trebui sa existe discriminari din punctul asta de vedere, adica bazate pe sex, si n-ar trebui sa existe nici constrangeri din punctul asta de vedere. Ar fi o greseala sa se impuna companiilor sa aiba in frunte mai multe femei, numai pentru ca sunt femei si fara nicio alta justificare.

    In alta ordine de idei, Dvs. spuneti asa:

    „Femeile reprezintă doar 14% din numărul membrilor din structurile de conducere ale companiilor listate la bursă, iar diferența de remunerare în Europa este, în medie, de 16,4% între femei si bărbați, conform statisticilor.”

    Dar lucrul asta ar putea sa arate o slaba implicare a femeii, nu neaparat o discriminare a femeii. Si atunci de ce sa pornim de la ideea ca, neaparat, femeile sunt discriminate, cand s-ar putea ca ele sa nu aiba dorinta sa se implice? Sa presupunem ca o companie organizeaza un concurs pentru accederea intr-o functie de conducere (la concurs putandu-se prezenta atat barbatii cat si femeile, fireste). La concurs se prezinta 10 barbati si 3 femei. Asta inseamna, oare, ca femeia este discriminata? Sau, mai degraba, inseamna ca femeile nu se implica, nu au dorinta de a se implica.

  2. Privind înapoi la modul în care am reacționat, cred că am trecut testul. Am dat multe dintre răspunsurile necesare – în ceea ce privește asistența financiară acordată statelor membre care se confruntă cu circumstanțe excepționale, guvernanța economică, reglementarea financiară, creșterea și locurile de muncă. Am reușit să punem bazele de la care să începem să ne modernizăm economiile. Europa a demonstrat că va lua atitudine și că poziția ei contează. Am arătat celor care prevedeau sfârșitul Uniunii Europene că s-au înșelat. Instituțiile europene și statele membre au dat dovadă de spirit de conducere. Mesajul pe care îl adresez fiecărui european este că puteți avea încredere în capacitatea Uniunii Europene de a face tot ceea ce este necesar pentru a vă asigura viitorul.

  3. 1. BĂSESCU şi FIZICA

    Băsescu : Băi Victore, eu am pus tricolorul ca pânză la barca prezidenţială dar nu se urneşte. Tu înţelegi de ce ?
    Ponta : Dom’ Guvernator, nu le ai nici cu fizica, cum nu le ai cu toate ! Gaura tricolorului din decembrie ’89 s-a mărit în anii tăi de teroare, opt la număr, atât încât a rămas doar băţul…

    2. DOAMNA-N PANTALONI

    Gigel : Tăticule, de ce Monica Macovrei apare în public numai în pantaloni ?
    Tăticul : Îi pute..g(a)ura.

    3. (M)ELODIA „OLTCHIN”

    Ponta : Diaconescule, de unde aduci banii pentru “Oltchin” ?
    Diaconescu: (M)ELODIA are răspunsul !

  4. Pingback: Amalgam. Evenimente interesante… « Motanul Incaltat

  5. Pingback: Alegeri in SUA… « Motanul Incaltat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s