Ce să așteptăm de la Consiliul European

Acum zarurile sunt aruncate, și la București, și la Bruxelles. Consiliul European va începe mâine, într-o atmosferă tensionată, după o săptămână și mai bine de declarații tăioase din partea mai tuturor țărilor membre ale UE, legate mai ales de planul de buget al lui Van Rompuy. Un plan apărut cum nu se poate mai inoportun, de vreme ce Comisia Europeană și Parlamentul European prezentaseră un buget de  compromis, care găsise un echilibru onest între cerințele statelor mari contrubutoare și nevoile statelor net beneficiare, din grupul ”Prietenii coeziunii”. 

Favorizând vizibil statele net contributoare, cu excepția Franței, planul Rompuy a complicat lucrurile. Dar părțile sunt conștiente de răspunderea lor și de potențialul impact al unui eșec, care s-ar adăuga la resentimentele unor țări, care văd că solidaritatea clamată drept principiu fondator al Uniunii pălește în fața egoismelor naționale. Câteva mari națiuni din sud suferă din cauza crizei.  Pentru ele solidaritatea este vitală, pentru a trece peste un moment greu.       

Firește, nimeni nu poate fi blamat pentru că-și apără interesele, nici contributorii, nici beneficiarii. Nici măcar retorica folosirii dreptului de veto nu este un lucru de blamat. Cel mai recent caz de evocare a posibilitatii de a recurge la dreptul de veto este cel de azi al premierului Portugaliei. Fermitatea face parte din tehnica negocierii și spune că nu poate fi vorba despre un compromis cu orice preț. Despre asta a fost vorba și la București, în relația dintre premier și președinte. Nu este de neglijat poziția formulată de Parlament. Nicăieri în Europa un lider politic nu poate ignora Parlamentul fără să se aștepte la consecințe.         

Ce vrea România, până la urmă? Să nu se afle din nou în poziția în care se află în cazul Schengen. Adică să fie sancționată în afara mecanismelor legale ale UE, pentru o slăbiciune explicabilă prin faptul că este abia la începutul procesului de integrare. Lipsa de performanță în folosirea fondurilor europene de până acum nu este o fatalitate. Dacă un guvern a eșuat, nu înseamnă că automat toate guvernele care vor guverna România vor fi la fel de neperformate în domeniu. Deja guvernul Ponta a început să schimbe lucrurile în bine.      

Nu vrem să fim discriminați si să ne luptăm iarăși cu criterii arbitrare. Mi se pare nedrept să pierdem opt miliarde de euro în perioada 2014-2020. Sper sincer că negociatorii României, în frunte cu Traian Băsescu, îsi vor face datoria, în logica interesului național. Pentru asta trebuie să construim alianțe, în plus fata de grupul ”Prietenilor Coeziunii”. Franța este unul dintre aliați, mai ales în domeniul Politicii Agricole Comune. De unde și importanța întâlnirii premierului Ponta cu președintele Francois Hollande, de mâine. Eu sunt de un optimism prudent. Optimismul vine din faptul că țările contributoare știu că nu pot întinde prea mult coarda, pentru că, în ultimă instanță, mai puțini bani pentru coeziune și pentru agricultură înseamnă mai puțini bani și pentru economiile lor, în contextul pieței unice. Iar prudența vine din lipsa, în acest moment, a unui nou plan bugetar, care să țină cont de interesele tuturor membrilor UE.         

Sper că vom învăța din acest tip de negocieri pe muchie de cuțit. Regret că nu premierul este cel care participă la Consiliul European. Dar dacă toți ne vom face datoria, lăsând deoparte diferențele de opinii, România își va atinge obiectivele.