USL a câștigat zdrobitor alegerile parlamentare. Felicitări tuturor celor care au făcut posibilă această victorie! Greul abia începe: să ne ridicăm la înălțimea speranțelor puse în noi de români. Înainte de toate, însă, cei care au fost azi sancționați prin vot au obligația morală și legală să-și accepte înfrângerea și să nu mai târască țara într-o nouă criză politică.
Pentru că USL a primit, azi, un vot nu numai onorant, ci și împovărător. Ne aflăm la capătul unui an foarte greu greu, în care a fost nevoie de o lună de proteste, două căderi de guvern, două rânduri de alegeri și un referendum pentru a disloca un întreg sistem de putere bazat pe o rețea clientelară fără precedent. Mobilizarea cetățenilor pentru a readuce viața politică și funcționarea instituțiilor pe un făgaș normal și democratic ne obligă, acum, la acțiune urgentă și chibzuită în slujba interesului național și a grijilor celor mulți, a celor ignorați, furați și disprețuiți de guvernele Boc-Ungureanu, pe care ne-am angajat să-i reprezentăm cu responsabilitate maximă, așa cum merită și așa cum se cuvine într-o țară europeană și în fapt, nu doar cu numele.
Victoria categorică a USL reflectă dezechilibrul major din viața politică românească,produs de implicarea dincolo de limitele constituționale a șefului statului în confruntarea electorală. Votul masiv în favoarea USL este, în primul rând, un vot de respingere a celor care au guvernat împotriva propriilor cetățeni. Alegătorii au sancționat, azi, aroganța, corupția și incompetența guvernelor PD-L.
Dincolo de această componentă importantă a votului negativ, a existat o mobilizare exemplarăîn favoarea normalității, a respectării regulilor democratice, a instituirii unui stat de drept autentic – nu doar clamat la nevoie, în scop propagandistic, după abuzuri în serie împotriva instituțiilor reprezentative.
Felicitari!
Felicitari in primul rind romanilor pentru ca au identificat bine primul pericol pentru tara: el este „regimul Basescu”. Sper ca „basismul” sa fie de acum identificat cu ceea ce este de fapt: un curent politic anti-national, pervers si impotent in a asigura o perspectiva de dezvoltare durabila pentru toti romanii. Dezvoltarea unei tari e posibila doar printr-o colaborare institutionala continua. Nu se poate construi nimic cind permanent distrugem relatiile intre institutiile tarii, asa cum a procedat acest pseudo-Presedinte de 8 ani incoace.
USL La Guvernare, Felicitari ! Basescu Si pedeleu La Rahova, Doamne Ajuta!
In sfarsit in Romania s-au limpezit, dar inca nu s-au asezat apele. Si asta deoarece cioflingaru’ ilegitim din capul statului inca ocupa abuziv functia de presedinte al tarii si nu un pat intr-o celula dintr-un penitenciar de maxima siguranta din Romania, unde de fapt ii este locul de drept.
Pe cat de mult a iesit in ultimile zile de campanie cu mascari si cu mocirla aruncata la vedere asupra USL-ului, pe atat de mult tace acum cand procentul de 60% obtinut de alianta social-liberala l-a amutit mai ceva decat vederea unui martian veritabil descinzand dintr-un OZN la Vila Lac 2. Si asta deoarece Basescu este pus in dilema bucatii de sfoara ce-i intra prin gura si iese prin viceversa, sfoara care la un capat (cel dinspre gura) are ca termninatie un rahat urat mirositor, iar de capatul din viceversa are legat un penis a la Terente in plina erectie. Datorita declaratiilor sale pline de ura si razbunare personala cum ca, orice ar fi, el nu-l va nominaliza pe Victor Ponta ca Prim Ministru, in conditiile noii majoritati parlamentare rezultate in urma votului popular, chiombu’ de oricare capat de sfoara va trage la nominalizarea premierului, va avea de pierdut indiferent de cat de nesimtit ne-a dovedit ca este in acesti opt ani de zile.
Daca se va tine de cuvant si nu-l va nominaliza pe Victor Ponta, in urmatoarele 24 de ore “pac, la Rasboiu !” si iaca suspendarea!
Daca il va nominaliza, pentru a-si salva fundul, si bruma de credibilitate pe care o mai inspira pupincuristilor fanatici ce inca mai pun botu’ la aberatille sale se va duce dracului.
Asa ca Basescu de oricare cap de ata va trage tot penetrat va fi.
Pe de alta parte, oricat de linistitoare par declaratiile venite din partea USL in ceea ce priveste faptul ca, in masura in care chiombu’ va proceda constitutional si-l va numi pe Victor Ponta premier, atunci va fi pax romana, acesta nu va fi suspendat, iar noi ne vom bucura de linistea si pacea necesare reparararii raului facut de anticrist in ultimii ani, aceste declaratii nu sunt decat o Fata Morgana, o himera sau un vis utopic, numiti-l dvs. cum vreti, depoarece cu ipochimenu’ la Cotroceni, in Romania nu poate fi linistite si cu atat mai putin pace.
USl-ul a castigat o batalie, insa victoria in razboi o va avea abia dupa debarcarea uzurpatorului de la putere si trecerea justitiei si a serviciilor in conditii de legalitate, independenta si activitate in conformitate cu fisa postului si nu la comanda politica.
Asta pe de-o parte. Pe de alta parte romanii, dupa ce au vazut cu ochii lor in ultima perioada in mass-media cum a fost jefuita tara, bucatica cu bucatica, de derbedeii mafioti ai lui Basesscu, in frunte cu el, asteapta in mod justificat nu vendette politice, ci sa se faca dreptate, Justitia sa-si intre in rol si sa aplice legile tarii pe spinarile jegoase ale acestor netrebnici.
Abia cu aceste obiective indeplinite, prin debasecizarea institutiilor tarii si pedepsirea vinovatilor, USL-ul se va putea considera invingator in acest razboi de uzura dus cu trimisul lu’ Satan pe plai mioritic pentru mai bine de sapte ani.
Altfel, daca uSL-ul se imbata cu apa chioara, crezand ca va putea sa-si puna in practica orice idei de redresare economica sau de indreptare a raului facut, atata timp cat chiombila are inca in mana fraiele Justitiei si ale Serviciilor, apai se poate duce la culcare iar votul celor care ieri, in pofida vremii urate, au iesit si i-au adus la Putere, va valora exact cat cele 7,4 milioane de voturi care ar fi trebuit sa-l trimita la culcare si apoi la dracu pe Anticrist.
PS: Despre vorbele facute de Ponta cu privire la ungurime inca astept sa ma pronunt cu toate ca imi sta in gat. Vreau sa vad ce-a avut in cap cand a luat in considerare inhamarea UDMR la guvernare.
Intr-adevar, Romania si SUA sunt foarte asemanatoare in viata politica recenta. Americanii au scos pe pres pe republicani, tot un fel de „basisti” si ei, cu o platforma in afara istoriei si a interesului national. Interesul republicanilor era sa isi conserve puterea, exclusiv a rasei albe, cea bogata. Interesul lui Basescu a fost si este sa isi perpetueze puterea lui, si apoi, daca mai e loc, a lui Blaga, MRU si a celorlalti pitici politici.
PDL si mai apoi bizara constructie numita ARD, nu au fost niciodata despre o constructie nationala. Sub bastonul de Maresal al lui Basescu, PDL s-a transformat intr-un Crucisator cu unicul scop de a-l purta pe Basescu dintr-un port in altul al puterii.
Ramine de vazut daca Basescu e chiar bolnav de putere si daca va distruge Romania refuzind numirea Premierului USL. Pentru ca asta nu ar face decit sa confirme un diganistic.
http://www.nytimes.com/2012/12/09/opinion/sunday/dowd-a-lost-civilization.html?src=me&ref=general
Interesant cum apar ele bancile straine sa comenteze situatia politica dintr-o tara. Un oarecare analist de la Commerzbank a fost luat in serios de Mediafax, si a livrat exact propaganda internationalista ‘de dreapta’: Romania trebuie sa multumeasca creditorii externi ca prioritate, inainte de a se hotari sa se atinga de „austeritatea” impusa de FMI, cu care daca te joci, nu mai pupi colaborare. Viziunea asta „top-down” este tipica relatiei Imperiu-Colonii si evident incearca sa putina respiratie gura la gura politicienilor „papusa”, care s-au „sufocat politic” dupa alegeri..
http://www.mediafax.ro/economic/commerzbank-promisiunile-usl-privind-atenuarea-austeritatii-greu-de-respectat-daca-se-vrea-acord-cu-fmi-10383158
Doamna Cretu, felicitari pentru victoria electorala, insa, pe masura ce aflu cine sunt noii senatori si deputati, ma cuprinde o vie ingrijorare. Imi este teama ca nu veti fi la inaltimea votului romanilor. In orice caz, cu figurile pe care le-ati propulsat in parlament, nu sunteti la inaltimea votului meu.
Poate Nu Ati Inteles D-le Ponta Pentru Ce V-au Votat Masiv Romanii
In sfarsit m-am dumirit in legatura cu zisele d-lui Ponta referitoare la UDMR. Din cate am inteles eu, pe langa faptul ca USL-ul facuse vorbe inainte de a cunoaste rezultatul alegerilor ca la o adica, daca rezultatul nu ar fi fost satisfacator (in sensul de peste 50% din sufragii) atunci sa purceada la drum cu UDMR, motiv pentru care acum, dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta nu ar fi fair play sa nu stea macar la o sueta de convenienta cu liderii acestei formatiuni politice, lucru ce poate fi acceptat ca un act normal de conduita, vine dorinta d-lui Ponta de a intra in Istoria Neamului pe post de Pacificator si Unificator.
Adica, din discursul de aseara al acestuia la Antena 3, am inteles ca domnia sa satul ca de altfel toti romanii de cearta, galceava si dezbinarea care au reprezentat conditia sine-qua-non a regimului basist, a venit momentul ca Alesul sa puna capat divergentelor seculare dintre pretentiile maghiarilor asupra Transilvaniei si realitatea istorica de apartenenta a acestia pamantul stramosesc, fiind in acest sens hotarat ca nici mai mult nici mai putin sa-i ia pe udemeristi la remorca guvernarii si a actulului legislativ, in mod deosebit avandu-se in vedere modificarea Constitutiei, aratand in acest fel Europei Populare din care UDMR face parte ce gentlemani sunt romanii si cum sterg ei cu buretele pana si ultimile afronturi, jigniri, deconsiderari si umilinte la care au fost supusi de conationalii lor maghiari, care la Referendum (ca sa fac trimitere doar la cea mai apropiata actiune de acest gen) au raspuns comenzii politice data de la Budapesta prin gurita lui Victor Orban, boicotand votul si lasandu-ne cu chiombu pe cap pana la o noua repriza de cofruntare.
Toate bune si frumoase, ba as zice by the book, pana la punctul la care d-l Ponta ori este lipsit de experienta in materie de deziderate UDMR versus Romania, ori este rau intentionat (sub nicio forma nu-mi permit sa-i pun la indoiala IQ-ul).
Pai, domnule Ponta, ungurii exact ca si Basescu, care oricat ai vrea sa dai la pace cu el, tot la balamuc ajungi datorita caracterului sau infect croit numai pe scandal, dezbinare si dictatura, ei bine ungurii, orice le-ai face dumneata, orice le-ai da, orice le-ai promite, exact ca in bancul cu bula, invatatoarea, cercul desenat pe tabla si obsesia invatatoarei pentru sex, vor milita, tipa, lupta etc pana la ultima picatura sa ne fure Ardealul.
Sa fiu bine inteles, nu am nimic cu ei, nu vreau nici eu razboi sau o stare permanent conflictuala, dar le ajunge cate drepturi (au mai multe ca noi romanii) au obtinut in toti acesti ani prin santajul practicat asupra colegilor de parlament, care vrand-nevrand au fost nevoiti sa se inhaiteze cu ei in actul de guvernare.
Asa ca lasati-i domnule Ponta in scaunul de Opozitie de 5%, unde la scorul pe care il are USL-ul in urma votului dat de romanii CE NU-I VOR PE UNGURI LA GUVERNARE, le sta mult mai bine decat agatati inca o data de locomotiva Puterii.
Zau, asa, chiar nu ati inteles mandatul pentru care romanii au votat masiv pentru USL?
In opinia mea, ar fi a doua mare greseala si lipsa totala de orientare politica dupa gafa cu incredintarea Internelor lui Rus.
Va rog eu frumos, n-o comiteti!
Iar am votat degeaba.Am votat impotriva Robertei Anastase.Cu toate astea a intrat in Parlament,de pe locul 2.
Daca legea asta nu se schimba pana in 2016,atunci ii votez pe toti.Imi anulez votul.
Ce e aia redistribuire?Esti pe locul doi,ai pierdut.La noi castiga si cei de pe locul 3.E harababura.
Moto :Calul întoarce capul să vadă ce prost ţine hăţurile,
după care o ia pe cont propriu
INCREZĂTORI ÎN STEAUA NOASTRĂ
Trăim vremuri şi experienţe unice. Participăm, conştient sau luaţi de val, la rescrierea istoriei. Poporul e racordat la creierul colectiv, care a decis cu cine să meargă şi pe cine să suprime. Guvernatorul este capabil de orice, inclusv asasinatul politic. La recentul 1 Decembrie s-a văzut o înscenare cu personaje foarte ciudate : o formaţiune compactă de revoltaţi impregnată cu elementele specializate în dezordine, angajaţi ai SRI, forţe poliţieneşti, martori oculari din partea CCR şi actorul principal, Chelbos, care trebuia, chipurile, să cadă victimă propriei simulări.
N-a fost să fie, astfel că nepoţelul Aspaziei îşi va aminti numai de parada militară. Faţa omului înfrânt care a afişat-o Traian Băsescu ieri la Nobel, surprinsă magistral de operator, a deconspirat poziţia pro – Ponta a Bruxelului impusă lui *JON, care se va confirma curând.
Atenţie, poporul demn vrea : sânge, justiţie, recuperarea prădăciunilor, protecţie generalizată, ordine socială exemplară, conservarea fiinţei naţionale, etnici fără pretenţii meschine, şi… n-am terminat. Poate că ne-a fost dat să trăim un ciclu predestinat.
Să-ncepem altul, încrezători în steaua noastră.
(R) LINIŞTIŢI-VĂ
– Doamne, ce urmează după sfârşitul lu(mi)i ?
– Fa, desigur, copiii mei.
Vor creste salariile si pensiile?Impozitele din 2013 se maresc insuportabil de mult pentru salariati si pensionari.
Din 2013 Nu se mai acorda bugetarilor tichete de masa,cadou,etc.Se limiteaza si gratuitate pe mijloacele de transport.Se ingheata si angajarile.
USL ce va face?Va fi de acord cu asa ceva?
Avem mai multi parlamentari decat SUA,,Rusia…….
Dupa masurile ce urmeaza a fi luate din ianuarie eu va astept sa faceti o plimbare prin tara care v-a mandatat sa fiti ceea ce sunteti,d-na Cretu!La buna vedere!
Daca m-ar intreba cineva as spune ca Romania nu are nevoie de partide etnice, care nu au o idelogie confirmata. Nici maghiare, nici romanesti, nici tataresti. A, la nivel local pot sa existe organizatii de acest fel, care sa faca lobby, dar nu la nivel de tara.
Cooptarea UDMR la guvernare este o surpriza neplacuta pentru romanii votanti USL. UDMR a fost un dusman aprig al USL, o forta constant pro-Basescu pe durata a multi ani, care a anulat multe actiuni de darimare a fostei puteri. Ori, cum poti sa ai incredere acum intr-o asemenea organizatie? Macar o perioada sa dovedeasca un minim atasament fata de programul USL, si apoi sa fie cooptati, dar asa, dintr-o data, e suspecta miscarea.
Mi se pare ca USL iarasi asculta de „sfaturile” externe. Daca ii coopteaza fara sa explice clar si de ce, au pierdut din start un numar impolrtant de votanti. Eu unul nu inteleg de ce un partid ar accepta o organizatie nationalista care si-a declarat ca scop in programul sau politic autonomia teritoriala pe baza etnica.
Da, dar nimeni nu explica de ce ar fi gresita o alianta, sa-i zicem asa, cu UDMR. O eventuala cooptare a UDMR nu inseamna sa fii de acord cu tot ce spun ei in programul lor politic, spre exemplu cu autonomia teritoriala pe baza etnica. In schimb, nu e mai bine oare ca UDMR sa fie aliatul USL decat aliatul PDL/ARD? PSD a respins si in trecut o cooptare a UDMR la guvernare si UDMR s-a indreptat catre PDL.
O rog pe D-na Cretu sa ne lamureasca cu privire la acest aspect. Dupa parerea mea, o respingere continua a UDMR de catre PSD si, iata, PNL, fara sa existe o justificare temeinica nu cred ca ar fi de bun augur. De aceea aceasta actiune de cooptare a UDMR, venita dinspre PSD, pare a fi, totusi, un lucru favorabil.
Carburantii ar putea creste cu 10%…………………………….
adica s-ar putea scumpi cu 10%.
Pingback: Despre lucrarile de infrastructura « Motanul Incaltat
Stiu ca le fac un favor aducind asta in discutie, dar e momentul sa spunem deschis: PDL este partidul ramas fara idei. Nu ca ar fi avut prea multe inainte. Dar au avut citeva, putine si fixe: „statul gras”, de unde politicile de „modernizare” (de fapt o copiutza plagiata de la dreptacii uniti din toata lumea), taxa mica si unica pe profit (tot din „Biblia” dreptacilor), si…altele mai stiti si voi?
Ca si Republicanii din SUA, par un partid in afara istoriei. Dar spre deosebire de republicanii americani, care inca detin o majoritate politica in una din camere (cu care habar nu au ce sa faca), portocalii nostri nu mai produc zeama in nici o camera.
Alegerile practic i-au spulberat, in ciuda declaratiilor de soliditate ale lui Blaga. Cei mai norocosi ca MRU, Roberta au prins pe Dumnezeu de picior prin procedura bizara a „redistribuirii”. Suna oricum socialism, dar le place si portocaliilor cind e vorba de un post caldut in Parlament.
Nu poti sa nu te infurii cind vezi cum in SUA mor copii pentru ca niciun politician nu are curajul sa infrunte industria/lobbyul de armament, si sa interzica portul armei de catre civili. Si pe urma vin si ne tin noua lectii de umanism si inalte culmi…sper ca Romania sa nu permita niciodata portul armei de catre civili.
http://news.blogs.cnn.com/2012/12/14/shooting-reported-at-connecticut-elementary-school/?hpt=hp_t1
@Karakas
Dar poate si mai revoltator si cu totul de neinteles pentru romani (si poate ca nu numai) este altceva:
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_attacks_related_to_secondary_schools
Aici este vorba de o lista a atacurilor armate efectuate in licee. Te rog uite-te la varstele atacatorilor… Sa luam, spre exemplu, cazul din 29 august 1995 din Laredo, Texas, US – atacatorul, care avea arma de foc la el: Jonah Iverson, 12 ani… Cazul din 27 ianuarie 1997, West Palm Beach, Florida, US – atacatorul: Tronneal Mangum, 13 ani. Copiii astia au omorat… Problema care se pune este: cum incap arme de foc pe mana unor copii de 12-14 ani, care provoaca cu ele o nenorocire? Iata cazul din 6 decembrie 1999, Fort Gibson, Oklahoma, US:
O arma semiautomata de 9 mm pe mana unui copil de 13 ani…?! Gandeste-te ce inseamna sa ai un copil, sa-l dai la o scoala publica si sa primesti vestea ca a fost omorat de un coleg de clasa. De observat e faptul ca lista nu se refera numai la cazurile intamplate in US, dar uite-te cate cazuri din acestea s-au intamplat in US.
In US portul de arma e permis prin Constitutie – Al doilea amendament…
http://en.wikipedia.org/wiki/Second_Amendment_to_the_United_States_Constitution
Dupa cum se poate vedea e adoptat la 15 decembrie 1791, in vigoare si astazi.
Ascult pe CNN acum interviu cu Rep. Mary Bono Mack despre masacrul de la Connecticut. Nu pot sa cred ca aceasta femeie, mama, politician nu vrea sa admita ca e nevoie de „gun control” in SUA. Discutia revine obsedant in toate aceste cazuri de masacre – multe in ultimul an – despre motivele criminalului, daca are sau nu o afectiune psihica, daca s-au folosit arme de calibru mare, si de ce recurg la violenta (ca si cum nu se stie ce „cadouri” aduce capitalismul american propriilor cetateni).
Republicanii si multi democrati inca nu vor sa interzica portul armelor de catre civili. Este ireal…SUA e o tara condusa de bezmetici! Un adevarat Imperiu al Raului…
Presedintele Obama a spus ca trebuie sa se ia „meaningful action”. Nu a dat detalii inca.
Pingback: Rezultatul alegerilor – PPDD. Analiza « Motanul Incaltat
Circul Merge Inainte, Sau Poa(n)te , Nu!
Dupa ce USL-ul a castigat intr-un mod atat de zdrobitor alegerile ma asteptam ca lucrurile sa intre intr-o anumita normalitate, sa-mi pun tastatura la naftalina, sau in cel mai bun caz sa ma apuc sa scriu si lucruri serioase ca de alde basescu si gasca lui m-am saturat ca de mere paduerete.
Se pare insa ca asupra tarii noastre isi face efectul un blestem, deoarece nici nu incepuse bine numaratu’ voturilor si hopa si d-l Ponta, de pe pozitia de mare Pacificator, in care-i place sa pozeze, ca vine cu “nespusa” si ne pocneste direct in moale capului cu cooptarea UDMR la guvernare. Ce mai zgomot, ce ma freamat, bazait ca de albine din partea jurnalistilor si asa-zisior analisti politici (deoarece in Romania numai politica nu se face), ce mai val (pe buna dreptate) de reactii din partea alegatorilor, tradati inca o data in buna lor credinta de un Ponta care pur si simplu, ori n-a inteles ce au votat romanii la parlamentare, ori este omu’ lui Basescu, ori este de-a dreptul tampit sau si mai rau se crede mare politician. Dar nu a fost suficienta declaratia respectiva pentru a ne da seama ca circul continua, au urmat intalniri de taina intre Impaciutoru’ Ponta si Satana chioamba, jogginguri briuseleze cu hartii inmanate cu forta de chiombila mai marilor Europei, hartii care maresc doza de suspans indusa de tacerea prelungita a uzurpatorlui, declaratii in doi peri, ba ale lui Ponta, ba a le lui Crin Antonescu, comedia de dupa vizita de la Bruxelles a basescului, care basesc la conferinta de presa a vorbit dedspre toate bazaconiile ce i-au trecut prin minte, numai despre nominalizarea noului Prim Ministru, nu si cate si mai cate.
Si toata aceasta sarabanda de gaguri rasuflate din filmele cu prosti si pentru prosi a culminat astazi cand, in plin Post al Craciunului, l-am prins pe Basescu nu doar cu porcu’ in gura, ci inghitindu-l cu totul, in vazul unei asistente muta de uimire si nedumerire la o asemenea minune. Cum adica dupa ce a tipat, urlat, oracait, facut spume la gura si clabuci la viceversa ca nu si nu, nici in ruptul capului, nici mort, nici picat cu ceara etc nu-l va numi pe Ponta prim ministru, iata ca astazi la ora de luni de dimineata, dupa ce i-a adunat pe toti asa-zisii politicieni romani intr-un hangar la Cotroceni, s-a delectat in fata lor inghitind pe nemestecate si fara pic de rusine sau jena ditai porcu’ de Ponta.
Ca Basescu-i un mare nesimtit o stim cu totii, insa daca Ponta si Antonescu cred ca e valabila cacealmaua caragialeasca cu “pupat Piata Independentei” si ca romanii vor ingiti si ei la randul lor nu porcul, ci porcaria care este pe cale sa se produca in sensul de stergere cu buretele a tuturor umilintelor, neajunsurilor si batjocorilor la care au foat supusi de-a lungul timpului de Basescu, gasca sa de derbedei si ajutorul neconditionat al udemeristilor, de dragul unei ipotetice “coabitari” cu Nosferatu’ apai d-nii respectivi se inseala amarnic.
Acum, dupa ce am vazut cum au fost folositi banii cu care romanii au fost indatorati pentru ani buni de aici inainte pentru a plati gaurile produse de ” marea finanta” bancara si cum ceilalti bani luati cu imprumut au luat drumul conturilor Nutzicii si celorlalti ciolanari portocalii pusi sa pazeasca macelaria, o “pax victoriana” impusa de aerele de mare politician ale lui Ponta, sau si mai rau de ordinele venite de la Bruxelles, nu-si prea gaseste locul in plaiul mioritic.
Basescu si ai lui trebuie sa mearga unde le este locul, adica la puscarie, averile, demonstrate in instante judecatoresti ca provenind din jaf national, trebuiesc coonfiscate, iar ungurii sa stea pentru prima data in mai bine de 20 de ani in banca de 5% in care i-a asezat scorul electoral si sa inceteze cu santajul european ca nu mai inghite ciupitu’.
Atentie d-lor Ponta si Antonescu, este adevarat ca mersul pe sarma este un numr de circ, insa el poate fi practicat numai de profesionisti, diletantii sunt invitati sa-si cumpere bilete si sa-l urmareasca in calitate de spectatori.