Limitele luptei politice

            Discursul premierului Ponta despre starea bugetului reflectă, cât se poate de corect, și starea națiunii. Cred că a fost unul dintre cele mai semnificative exerciții de transparență și de onestitate politică din ultima vreme, mai precis cam de opt ani incoace. Un exercitiu așteptat și reclamat de români, care au dovedit ca doresc alt tip de legături între ei și cei care administrează treburile statului.

            2013 și 2014 sunt ani de vârf în rambursarea datoriei publice, dublată de guvernele Boc în numai un an și ceva dupa anunțul acordului cu FMI. Un simplu exemplu: numai cheltuielile cu dobânzile la împrumuturile statului sunt de ordinul a 2,5 miliarde de euro – adică insumate bugetele Apărării, Mediului si parte din cel al Sănătății. Acești bani ar fi fost mai bine folosiți în investiții și protecție socială. Dar, chiar daca sunt rezultatul proastei guvernari, este vorba despre angajamente ale statului român, care trebuie respectate de orice guvern.

            Niciodată în ultima sută de ani România nu a avut de rambursat atât de mulți bani în doar doi ani și într-un context economic internațional atât de defavorabil. Pentru un asemenea efort sunt necesare două condiții: stabilitate economică și politică și suportabilitate socială. Chiar dacă nu vor fi măriri de salarii și pensii, sigur nu vor fi noi cure de austeritate. Iar pentru a face o serie de reforme este nevoie de acceptabilitate socială. Nu poți reforma, cum au făcut guvernele Boc, în pofida voinței cetățenilor și fără acceptul lor. Doar un exemplu: modificarea Codului Muncii – făcută împotriva intereselor angajaților și care nu a rezolvat nimic din ceea ce-și propunea. Mai mult, a adâncit munca la negru și precaritatea salariilor, a sporit sărăcia angajatilor și a accentuat polarizarea socială.

            Fără sprijinul cetățenilor nimeni nu va putea guverna România în aceste condiții extrem de nefavorabile. Vremea aventurilor de orice fel a trecut. A venit vremea responsabilității și a solidarității, a acțiunii fără compromisuri în slujba interesului public. De aceea, nu pot fi de acord cu felul în care au reacționat foștii guvernanți, care nici acum nu au înțeles de ce au fost atât de aspru sancționați la vot.            Perspectiva PDL este caraghioasă: in timpul guvernărilor Boc-Ungureanu a curs lapte și miere, nu au dispărut sute de mii de locuri, economia a duduit, PIB-ul nu a scăzut cu 15% în trei ani, salariile bugetarilor și pensiile nu au fost ciuntite, România e plină de autostrăzi, iar românii erau fericiți.

            PDL este într-o fundătură, nu mai are nimic de spus și de oferit românilor. Nici până acum nu și-a asumat responsabilitatea pentru anii în care a ratat guvernarea și a provocat atâta suferință socială. Lipsa de luciditate a liderilor PDL îi face să depășească limitele unui demers politic normal.

           România are de demonstrat că a învățat lecțiile crizei și că, putere și opoziție, se poate găsi un limbaj comun atunci când este vorba despre interesul public și buna-guvernare. Asta ar putea fixa și limitele normale ale luptei politice, ceea ce lipsește azi vieții noastre politice.

           Sper sincer că guvernul condus de Victor Ponta va reuși să facă din acest buget un instrument al stabilității economice și sociale și un stimulent pentru relansarea creșterii economice.