Ipocrizie și partizanat politic în raportul MCV

Cred că este dificil de definit acest raport, pentru că, de fapt, avem două documente. Unul e strict tehnic, cu observații pertinente – și, din păcate, cam aceleași, cum sunt problema codurilor sau insuficiența personalului și a resurselor materiale, legislația incoerentă, stufoasă, contradictorie. Celălalt e puternic politizat și unilateral, servind uneia dintre părțile angajate în lupta politică de la București. Cele două documente se amestecă insidios, pentru a da impresia că lucrurile stau rău la București, pentru că s-a schimbat puterea și noua putere vrea să pună mâna pe Justiție, ceea ce este o uriașă minciună.
Pentru prima dată de la instituirea MCV, Raportul nu a fost trimis părții române, pentru eventuale observații. Așa se face că, la nici o zi de la publicare, Comisia Europeană s-a văzut obligată să corecteze o eroare, privitoare la numărul de miniștri implicați în proceduri judiciare. Dar multe din datele pe care este construit par să nu reflecte decât realitățile existente cu prilejul crizei politice din vara anului trecut. De aici, concluzii cel puțin pripite sau în afara realității.
Aș mai atrage atenția asupra unui fapt: acest raport este unul suplimentar. Mi se pare pură ipocrizie să crezi că un sistem atât de complex și de inflexibil, prin natura funcțiilor sale, se poate schimba în doar șase luni, la fel și legislația aferentă. Nu s-a schimbat fundamental în cei șapte ani de când se tot fac recomandări prin MCV și se putea schimba acum, când este confruntat și cu o gravă criză internă, determinată de revolta judecătorilor, provocată de intenția de a se face o rocadă în fruntea CSM.
Important este ca această instituție, care gestionează carierele celor din Justiție, să se profesionalizeze, să se detașeze de luptele politice, să devină neutră și o ancoră a sistemului, să rezolve problema de neîncredere în actul de justiție, acuzată de tot mai mulți români. CSM, cu sau fără recomandările MCV, are de gestionat problema întăririi încrederii în actul de justiție.
Și în Raport, dar și din recentele luări de poziție ale Președintelui României, se vede intenția de a trasfera – așa cum a fost până la „reforma” Macovei – sarcina numirii Procurorului General și a șefului DNA către CSM, cu confirmare din partea Președintelui. Acest lucru nu se poate face decât prin lege, și nu prin cine știe ce acord sau negociere între Președinte și Premier, cum a fost evocat de presă în ultima vreme. Ar fi un amestec fățiș al politicului în justiție. CSM trebuie să dovedească faptul că alegerile sale sunt neutre politic, că sunt făcute pe criterii strict profesionale și atunci deciziile sale vor fi greu de contestat sau de refuzat. Deocamdată, provizoratul nu face bine celor două Parchete și nici ideii de depolitizare a Justiției.
În raport, se vorbește despre stabilitatea ordinii constituțonale, ceea ce mi se pare un abuz și o aliniere la teza care a făcut mult rău României, cea a ”loviturii de stat parlamentare”. Este o mare minciună: chiar dacă era destituit șeful statului, ordinea constituțională nu se schimba: România rămânea o republică semi-prezidențială, Constituția rămânea aceeași, drepturile și libertățile cetățenești rămâneau neștirbite, se schimba doar persoana care îndeplinea funcția de președinte, în urma unor alegeri libere și democratice.
Sunt multă ipocrizie și mult partizanat politic în cadrul Raportului. Acum se critică Ordonanțele de urgență, dar când Guvernul Boc abuza de ele și mai ales de angajarea răspunderii, Bruxellesul se făcea că nu vede, cum nu vedea că în Monitorul Oficial se publică alte texte decât cele votate, doar pentru că așa convenea puterii portocalii, care controla Monitorul, prin secretarul Camerei Deputaților. Da, abuzul de Ordonanțe de Urgență este o problemă care trebuie rezolvată de o manieră radicală, în cadrul modificărilor constituționale.
Se vorbește în Raport despre independența Justiției și se consideră comentarea, de către politicieni și de către presă, a unor decizii ale Justiției, o atingere adusă independenței ei. Mi se pare abuzivă interpretarea din Raport și o negare a democrației. Judecătorii și procurorii nu judecă după părerile opiniei publice, ale presei și ale politicienilor. De asta au inamovibilitate judecătorii. Ei aplică legea, nu se uită la televizor. Și apoi, nici ei nu sunt infailibili, pot greși. Să trecem cu vederea greșelile? Să ne facem că nu există?
Da, hotărârile judecătorești trebuie aplicate. Dar pot fi discutate și trebuie discutate, pentru că doar așa putem vedea dacă nu cumva există probleme în corpul legilor. Și apoi, nu mi se pare firesc să spunem că pedepsim pe cineva nu pentru că persoana este vinovată, ci pentru a da un exemplu, pentru a-i descuraja pe alții să facă acte de corupție, spre pildă. Nu de o astfel de justiție parțială avem nevoie. Bruxelles-ul greșește când încurajează astfel de comportamente în justiție. În numele luptei împotriva corupției s-au făcut multe abuzuri, s-au promovat răfuieli politice și unii din justiție au fost parte, au fost instrumente ale acestei răfuieli. Raportul nu spune și acest adevăr, cum nu ne spune cum pot fi evitate abuzurile în ”lupta împotriva corupției”.
Nu pot fi de acord nici cu unele dintre recomandările din Raport privitoare la automatismul unor proceduri parlamentare, când este cerută arestarea preventivă a unor parlamentari. S-a mințit și se minte la Bruxelles despre ”super-imunitatea parlamentarilor români”. Cercetarea lor penală nu presupune niciun acord, ci doar arestul și percheziția. Cazurile flagrante nu necesită un acord pentru reținere și percheziție, ci doar înștiințarea Camerei din care fac parte. Dar Parchetul abuzează de arestări preventive și din lipsă de profesionalism. Arestul preventiv poate fi o formă de presiune, pentru a-l obliga pe acuzat să mărturisească ce vrea Parchetul. Sunt dosare deschise cu tam-tam, care privesc parlamentari sau miniștri, trecuți și prezenți, despre care nu se mai aude nimic cu anii.
Cei care întocmesc acest Raport vor trebui să-și diversifice sursele de informare în viitor, să stea de vorbă cu toți cei interesați și să coopereze cu România de la egal la egal.

Anunțuri

12 gânduri despre “Ipocrizie și partizanat politic în raportul MCV

  1. Ştiinţă : Corina Creţu.

    10♣ NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ PENTRU ADRIAN NĂSTASE

    începe de azi şi se termină cu ☼ pe12. În această perioadă, cea mai lungă, care a mai rămas, trebuie să faceţi faţă la cele mai cumplite josnicii din partea unei canalii (Guvernatorul), să vă autosupraveghiaţi 24 din 24 şi, nu în ultimul rînd, să vă procuraţi o « bască ».
    Momentul aducerii pe tapet a executării silite este prestabilit în planul *Jonbarosa de suprimare fizică al lui Adrian Năstase. Vor urma alte procese, expres derulate, în care tragerea de timp este arma victimei în faţa unei justiţii aservite şi compromise. Nu partidul v-a veghiat şi ţinut moralul cât mai sus, ci prostimea sinceră şi pură care năzuieşte ca prin dv. să asigure în România un Comandament al Dreptăţii Sociale, anexă la cel al Dreptăţii Divine.
    Aveţi grijă de sănătatea mentală şi fizică a dv.
    Rămânem prin preajmă devotaţi spiritului românesc de « justiţie pe pâine ».

  2. Vrem fapte ,nu vorbe,cu toata consideratia parerea mea este aceasta:
    Acest MCV trebuie respins de guvenul Romaniei URGENT si supus atentiei Curtii de Justitie de la Luxembourg, dar si Consiliului Europei,deoarece acest MCV de iarna STALINISTO-STASI -nazist NU ESTE un Raport /justitie ,ci este un atentat la Drepturi Fundamentale ale Omului asa cum sunt ele inscrise in Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ,art.11 si 21, Carta ce se regaseste si-n Tratatul de la Lisabona, deci MCV ordonat de mafiotul Basescu Traian si complici lui Bruxelles-ului INCALCA fara tagada Tratatul de la Lisabona,CURTEA DE JUSTITIE DE LA LUXEMBOURG ESTE CEA IN MASURA SA STABILEASCA LEGALITATEA ACESTUI STALINISTO- BASIST MCV.

    Daca ramanem doa la simple constatri ajungem sa nu se mai poata ca statul roman sa-si apere cetatenii,iar Romania sa devina teritoriul terorismului international.Stimata d-na europarlamentar va anunt ca datele personale a mii de romani au fost vandute in emiratele Arabe Unite ,la Dubai, totul este facut pe tacute si-n ideea ca cetyateni romani, oameni simpli nu vor afla niciodata si nici nu s evor putea apara in instante find crunt saraciti de mafia regimului Basescu Traian.eu va supun atentie un caz ,dar nu este unicul pentru ca in perioada 2008-2010 mii de romani au fost ademeniti ,inselati sa faca credite ipotecare cu SC Credit Europe Ipotecar IFN ce-l are ca actionar UNIC pe SC CREDIT EUROPE BANK(ROMANIA)SA,unde actionar majoritar din 2009 este Credit Europe Bank NV.

    Iata la Iasi cum la judecatorie se da incuviintare de executare silita pentru un SRL din Dubai,contrar legis;latiei romanesti, dupa care se incheie contractele de credit ipotecar ion Romania.Va rugam sa-i indentificati pe toti cei a caror date personale au fost vandute in Dubai ,oameniis a fie isntiintati si sa stie ce pericol enorm ii paste.a stau la dispozitie cu date suplimentare,
    Victimele acestor infractori bancari sunt oameni simpli oameni pe care televiziunile nu-i iau in seama.

  3. Presa ori e libera, ori nu. Faptul ca in raportul Comisiei UE, se gasesc „indrumari” care sa limiteze libertatea presei, e semn ca si Bruxelles-ul a invatat de la comunisti cum se tin masele in ordine.

  4. MCV = VCM

    Curăţenie impecabilă într-un VC superb amplasat în incinta unui Carrefour. Tataie doreşte să-l viziteze inainte de a intra în interminabilele spaţii comerciale. Inscripţii mari inconfundabile indică fiecărui sex unde trebuie să meargă. La VCM intră tataie de unde iese fericit după câteva minute. Zâmbesc. – Ai citit aşa repede tot Raportul MCV venit de la Bruxelles ?
    – Nu era niciun raport. Ce ţi s-a năzărit ?
    – Păi nu scrie VCM acolo unde fuseşi care privit în oglinda de vis-a-vis apare ca MCV, mă justific eu.
    – D-aia pute de trăzneşte ? îmi replică tataie râzând în hohote…

  5. Stimata Doamna Corina Cretu,

    Ca de obicei, discursul Dvs e logic si foarte percutant. Sper sa il promovati cu cea mai mare energie si la Bruxelles. Dar dorinta mea cea mai mare este ca de anul viitor sa schimbati Bruxelles-ul pe Bucuresti. Asa cum am pariat inca de acum 10 ani pe Victor Ponta, pariez acum si pe Dvs. In mod sigur aveti calitatile necesare pentru ca dupa Crin Antonescu, sa fiti aleasa prima femeie-presedinte a Romaniei. Sa dea Dumnezeu sa mi se implineasca si aceasta dorinta. Pana atunci, multa sanatate va doresc!

  6. AM DECIS SA DISTRIBUI CATEVA RÂNDURI PESTE TOT UNDE VOI FI GĂZDUITĂ PRIN BUNĂVOINȚA GAZDEI …. DOAR, DOAR VOR AUZI CÂTE CEVA ONOR LIDERII USL…
    bă-SECU la adresa us-LAŞILOR : penibili, neserioşi, needucaţi, etc etc….
    CE NU PRICEP FĂTĂLĂII DIN USL E TRIST, F GRAV DAR REAL : CU SECURISTUL DE LA ANVERS TREBUIE LUPTAT CU TOATE ARMELE, ALTFEL……
    Adevărat şi că : “Traian Băsescu şi Monica Macovei au gândit un plan diabolic. Cu o lună înainte de data aderării, în decembrie 2006, ei au acceptat un mecanism umilitor pentru România, un instrument de monitorizare fără sfârşit care a fost şi va fi folosit în permanenţă pentru „a ne da peste degete” atunci când ridicăm vocea în cadrul clubului european spre a ne apăra interesele.”
    şi că : In plina hahaiala la televizor, Basescu este anti-roman din moment ce sustine ca raportul MCV este corect … in loc sa reactioneze impotriva acestui raport care decredibilieaza Romania … nu ma mira ca Basescu sustine (din nou) interesele anti-romanesti !
    şi mai ales ce yice Radu Tudor : hahaaaa, “presedintele este ales daca obtine 50%+1″. basescu dixt. mai nea tyrane, daca te-au demis 7,4 milioane si asta insemna in mintea ta 47%, cind te-au votat 5,2 milioane ce procent erau? de ce esti presedinte daca te-au ales 38%?
    chestie de scoala primara. don’t drink and speak
    daaaar….
    intrucât MCV = Macovei Cere Vodka si face scrisori la UE….
    deci :
    nu e puternică hahalera alcoolică, ai noștri-s slabi ȘI de-aia continuă macovica alcoolică să-i scrie discursurile pe care tembeliziunile se-nghesuie să le difuzeze in loc să-l mai și ignore pe prăpădit… Europarlamentarii USL să treacă la treabă ! Petală și Poantă să-și revină din somnolență : Îndreptați-vă naibii coloana vertebrală-n fața CE, UE , a tuturor !
    bă+SECU consideră că el e Statul ! JAVRĂ ORDINARĂ ALCOOLICĂ SECURISTĂ, BLESTEMAT FII !!!
    USL, TREYIŢI+VĂ NAIBII, !!!
    Val Vâlcu : ”Nu suntem penali, până nu e o decizie definitivă” și ”Aveți o premoniție?”. Două fraze dintr-un discurs… !!!!
    Aburici de Mehala : Gura pacatosului adevar graieste: „Raportu’ emceve a fost politizat”. Aici ii dau dreptate ciorcovatzului si il rog sa citeasca „Introducere in psihanaliza” a lu’ Freud.
    II mai recomand doua zicale romanesti:
    Ce’si face omu’ cu mana lui, lucru manual se cheama.
    Daca taceai filozof ramaneai.
    NICIUN lider PSD contactat telefonic NU a acceptat să facă declaratii, sa comenteze DUPA confa de preş a securistului de la Anvers… + astia cer voie stapanilor, ce au voie sa spuna, daca sa vorbeasca… CHIAR NU MAI EXISTA VOCI, POLITICIENI, COMUNICATORI, LIDERI DE OPINIE, NIMENI CARE SA+SI ASUME SI SA SPUNA LUCRURILOR PE NUME CU SUBIECT SI PREDICAT ?
    CÂT TIMP CONTINUATI SĂ FIŢI US+LAŞI ŞI NU USLAŞI, MARLANUL ALCOOLIC VA FACE LEGEA FARADELEGII IAR VOI CONTINUATI SA PROMOVATI, MENTINETI, TOLERATI IN PEISAJ INCOMPATIBILI + CA DE EXEMPLU PE FEUDA CARASEANA ! SUNT FOARTE SUPARATA PE VOI + NU MERITATI INCA OAMENI CA MINE, PUNCT.
    p.s. si+am sa fac public numele incompatibililor caraseni !! ANI + incompatibilitate, Curtea de Apel Timisoara + incompatibilitate, Inalta Curte de Casatie si Justitie + termen in mai 2013, da+i promovati directori la deconcentrate…. si fluturati Romania bunului simt, Schimbare, o altfel de politica… – noi comportandu-ne precum pedeleprele securistului de la Anvers…. halal !!
    De ce Adrian Nastase e hartuit inca si inca si inca si voi pesedeii cu totii MUCLES ????!! Bine ca-i frunzaverde bine mersi, apropo de MOLDOMIN !!
    ALTCEVA ATI PROMIS SI VA STA-N PUTINTA DE-ATI SI VREA ASTA ! VRETI AU BA ?

  7. Diversiunea noii Securitati : daca te opui lui Basescu, esti antieuropean
    Posted by Radu Tudor on February 3rd, 2013
    De ceva timp, o ampla operatiune de intoxicare e pusa la cale de agentii (civili sau nu) ai lui Traian Basescu. Ea vizeaza anatemizarea sustinatorilor USL ca fiind antieuropeni, antiamericani si impotriva democratiei. In fapt, grave incalcari ale statului de drept, atentate la libertatea de exprimare si ale drepturilor fundamentale sunt practicate de ani buni pe scara larga de institutiile controlate autoritar de Basescu.

    Romania, o tara membra UE si NATO, e fidela de ani buni – prin populatia ei – valorilor europene. Haosul institutional permanent generat de echipa lui Basescu demonstreaza ca acestia servesc exact interesele contrare parteneriatului euroatlantic al Romaniei.

    Reprosurile nejustificate facute presei din Romania in raportul MCV se bazeaza pe turnatoriile unor reprezentanti ai CSM si CCR. In ele se regasesc si expresii mot-a-mot din retorica electorala a PDL si a lui Traian Basescu.

    Intentia manipulatoare, specifica operatiunilor serviciilor secrete, are in vedere eliminarea din mentalul colectiv romanesc a oricarui element decizional romanesc. Totul trebuie preluat si executat asa cum se decide in afara tarii, fara nici un fel de comentariu. Daca ai alte opinii, un puhoi de invective si acuzatii de nationalism vin la comanda.

    Date fiind sansele extrem de slabe pentru prezidentialele din 2014, echipa lui Basescu pune la cale un scenariu bazat pe constructia falsa ca numai ei sunt garantia europenismului. Antonescu si Ponta sunt zugraviti, ca in anii ’50, drept dusmani ai intereselor de stat.

    Sunt romani care pot pica in plasa unui val de sentimente antieuropene si antiamericane, pentru ca, vezi Doamne, unele capitale sustin pe Basescu. Nimic mai gresit. Romania nu trebuie sa fie cobaiul experimentelor noii Securitati. Trebuie sa raminem fideli valorilor europene – democratie, stat de drept, exprimare libera, parteneriat occidental – demonstrind camarilei basiste ca foloseste aceste valori in mod mincinos doar pentru a-si salva pielea aici, in Romania.
    http://radu-tudor.ro/diversiunea-noii-securitati-daca-te-opui-lui-basescu-esti-antieuropean/#comment-62766
    BRAVO, RADU TUDOR !!
    AŞTEPTĂM CU INTERES DEMERSURILE EUROPARLAMENTARILOR NOSTRI !! UE, CE… NIMENI NU TREBUIE LASAT SA TOT SCUIPE OBRAYUL TARISOAREI !

  8. Se spune in Raportul Comisiei UE:

    “…The Commission would also like to draw attention to the role of the media. There have been numerous examples of the media exercising pressure on the judiciary, as well as particular doubts whether the National Audiovisual Council is proving an effective watchdog. The situation suggests the need for a review of existing rules, to ensure that freedom of the press is accompanied by a proper protection of institutions and of individuals’ fundamental rights as well as to provide for effective redress…”

    http://ec.europa.eu/cvm/docs/com_2013_47_en.pdf

    Mie pasajul asta mi se pare absurd si ingrijorator, atunci cind vorbesti de libertatea presei in statul de drept. Oriunde in lumea asta, presa private face presiuni, inclusiv atacind Guvernul, politicieni, parlament, si procese. Presa e libera sa atace pe cine vrea ea. De aia e presa libera. Daca “revedem regulile existente” despre media, asa cum vrea Comisia UE, atunci putem sa vorbim de limitarea dreptului la libera exprimare. Si ce sa revedem, nu ne spune Comisia cum sa facem protectia aia a institutiilor si a drepturilor fundamentale ale indivizilor? Cum trebuie pedepsit cineva care isi permite in presa sa atace institutiile ? Si cine sa stabileasca pedepsele cind o institutie e atacata in presa? Cum se defineste “atacul la institutii”?

    Mai important: care sunt standardele commune ale UE de aparare a institutiilor de atacuri in presa?

    Sigur, pentru Basescu asta cade cum nu se poate mai bine politic, pe el suparindu-l un anumit magnat de presa, care l-a criticat constant prin canalele sale. Cu declaratiile de azi a descalificat si mai mult idea de democratie si libertate a presei. Normal ca ii place biciuletzul Comisiei UE, care I-l da in mina sa il foloseasca pe cine nu-I place lui.

    Halal democratie europeana! Asta este „procesul de integrare”? Astea sunt „jucariile” cu care e Romania tinuta ocupata? Nu poti sa nu constati cu amaraciune ca, in loc sa ne ajute sa ne dezvoltam, sa ridicam nivelul de trai al romanilor, ei ne tin lectii care contravin chiar cu principiile enuntate: libertatea de exprimare.

  9. C.E. şi TB NU EXCLUD SUSPENDAREA RAPIDĂ A GUVERNATORULUI

    « -introducerea unui proces transparent de numire a Procurorului General și a
    procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție; un astfel de proces transparent
    ar trebui să includă depunerea unor candidaturi deschise, fondate pe criterii de
    experiență profesională, integritate și rezultate pozitive în acțiunea anticorupție;
    abținerea de la numiri în cursul președinției interimare; »

    Recomandarea de mai sus făcută prin recentul Raport MCV conţine o măsură la limita Constituţiei (abţinerea de la numiri de Procuror General şi procuror-şef al DNA în cursul preşedinţiei interimare) care probează afirmaţia din titlu.
    Hoţii de furat se tem !

  10. Ma bucur ca dl. Barroso ma citeste..sau ma rog, ca informatia despre critica adusa Raportului MCV in ce priveste libertatea presei a fost receptionat la cel mai inalt nivel al Comisiei UE.

    Totusi, problema nu a fost transata decit aparent. In urma discutiei cu dl Ponta, dl Barroso afirma ca nu este intentia Comisiei de a nu respecta libertatea presei, dar ca situatia descrisa (critica magistratilor „orchestrata” de un grup media) trebuie ” „corectată” de către autorităţile de la Bucureşti.”

    Cumva pare ca dl Barroso calca in virfurile degetelor printre geamuri sparte. Ce inseamna ca „autoritatile sa corecteze” situatia? Ce pot face autoritatile romane, in afara de a crea noi legi sau a le amenda pe cele existente in ce priveste presa? De ce nu ne invata dl Barroso si Eminentele din Comisie, cum se „corecteaza” asemenea situatii in tari cu traditi democrata? Ca doar in alte chestiuni nu ezita sa ne dea indicatii…

    http://www.mediafax.ro/politic/barroso-aparam-presa-libera-dar-nu-putem-sa-nu-tinem-cont-de-presiuni-media-asupra-magistratilor-10541495

  11. S-a facut mare tam-tam in Raportul MCV, si preluat de Basescu despre „superimunitatea” pe care parlamentarii si-ar acorda-o. Basescu chiar face o chestie „superpolitica” din asta, trimitind legea inapoi la Parlament.

    Am citit diferenta intre actuala lege si cea propusa si nu mi se pare ca parlamentarii se „blindeaza” in fata legii:

    ‘► În forma actuală, legea prevede că: „cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează preşedintelui Camerei din care face parte de către ministrul justiţiei”.

    ► În forma propusă de parlamentari, procedura, prevăzută la articolul 24, se modifică astfel: „cererea ministrului justiţiei trebuie să conţină temeiul legal şi motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată. Cererea este însoţită de probele considerate relevante şi puse la dispoziţie de către parchet, care stau la baza motivelor invocate”.

    Cum sa hotarasca pozitiv sau negativ Presedintele Camerei o cerere de retinere a unui parlamentar, daca nu sunt prevazute motivele si probele?

    Solutia radicala ar fi sa nu mai fie nevoie de nici un filtru, dar asta ridica alte probleme, si este alta discutie.

    http://www.gandul.info/politica/scandalos-parlamentarii-vor-superimunitate-ce-conditii-pun-in-lege-pentru-judecarea-cererilor-de-perchezitie-si-arestare-10477846

  12. Constat ca inca perorati pe tema puterii de influentare a lui Basescu la nivelul conducerii UE.Nu-mi ramane decat sa ma intreb ce se va intampla daca USL va avea aceeasi putere in politica UE.Dezintegrare,ma cher,dezintegrare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s