La Oradea si Zalau

M-am aflat, timp de câteva zile, la Oradea, unde am avut o serie de întâlniri cu reprezentanții PSD Bihor si cu jurnaliștii locali.

M-a bucurat sa întâlnesc oameni de buna calitate intelectuala si cu viziune politica, deciși sa consolideze o filiala care a crescut constant in ultimii ani, cum sunt profesorii Lia Pop, preşedinta  Organizaţiei de Femei PSD Bihor, si Ioan Mang, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor. Am rămas plăcut impresionată si de  profesionalismul jurnaliştilor locali, in cadrul interviurilor pe care le-am realizat pentru posturile tv si ziarele locale, în special in abordarea  problemelor europene.  Nu în ultimul rând, trebuie sa remarc ca, in Oradea, se simte prezenta unui primar gospodar.

Remarc cu optimism faptul ca PSD inregistreaza un curs ascendent in Ardeal, unde cetățenii au inteles ca PD-L nu a reprezentat altceva decât un partid clientelar care şi-a umplut  conturile, în timp ce oamenilor le erau tăiate pensiile şi salariile.

Azi am ajuns la Zalau, joi mă voi afla, din nou, la Cluj, pentru Conferinta organizatiei judetene, vineri la Râmnicu Vâlcea, iar sâmbăta la Craiova.

7 gânduri despre “La Oradea si Zalau

  1. Pingback: Bechtel… « Motanul Incaltat

  2. Frunzaverde zice ca Premierul ar fi trebuit sa-l sune pe el, un FOST…. hai nu zau ? dupa ce a AFIRMAT CU SUBIECT SI PREDICAT… DIVERSE !!!!! DA CINE TE CREZI TU, FRUNZA ??!!!
    IA D-ACI INRERGISTRARE
    http://stiridinbanat.ro/2013/03/27/foto-video-sorin-frunzaverde-despre-buget-dezastruos/
    ………………………………………………………………………………………………..
    DUPĂ CÂTEVA ORE, CE SĂ VEZI :

    Victor Ponta o dă cotită !!! I-o fi frică de ” Fratele ” Frunzăverde ???!!!!
    ați afirmat că vă împăcați cu toarășu frunză”verde”…. îi cereți și iertare-n genunchi ? no ofense, daaar….. românii spun că e doar Stăpânul lui Crin, ce să mai pricepem acum, că-i musai să fie ca frunză”verde”, că altfel ce anume, d-le Premier , CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ NU I SE DĂ DREPTATE ACESTUI MASON ????!!!!!!!!!
    PENIBIL !
    să nu recunoști ce afirmi, să gângărești orice numai să ” te scoți ” – deh, i-a cam apus steaua acestui frunză”verde”, un biet FOST !!
    există înregistrări audio și video cu tot ce a afirmat toarășu pe care-l căinați !
    Mediocră mi se pare tentavia acestui frunză”verde” de-a ieși basma curată, jalnic nu alta, demn de doar MILĂ, sărmanu…
    Frunză”verde” mărăcine numai BOII cred în tine !
    mult trâmbițata și din păcate DOAR fluturata zisă Schimbare se face cu…. ACELEAȘI PEDELEPRE-N PEISAJ !
    de harta mafiilor pd-l unde frunzăverde figurează la loc de ” cinste ” zuitarăți, toarăși us-lași
    DA DE CE SĂ-I TRÂNTIȚI VOI PE FRUNZĂVERDE, VIDEANU, BLAGA, bă-SECU, ANASTASE, UDREA, ÎN ACEIAȘI CELULĂ… MAI BINE ÎL ȚINEȚI PE ADRIAN NĂSTASE – NEVINOVAT PRIN PROCESE ȘI PUȘCĂRII DECÂT PE GROPARII ECONOMIEI ROMÂNIEI, NU-I AȘA….. RUȘINE NU VĂ E IAR DE CEEA CE GÂNDIM NOI, POPOR VI SE FIX RUPE, DESIGUR, VI SE RUPE-N FIGURI….
    http://www.mediafax.ro/politic/ponta-voi-vorbi-cu-frunzaverde-si-o-sa-ne-impacam-10694885#comenteaza
    DOAMNEEEE…. CE SOARTĂ ARE POPORUL ISTA SĂ FIE ÎN PREZENT LA MÂNA UNOR PĂCĂLICI !!!!
    mult trâmbițata și din păcate DOAR fluturata zisă Schimbare se face cu…. ACELEAȘI PEDELEPRE-N PEISAJ !
    frunza”verde” a fost de stanga, a fost in gasca pedeleprelor, a fost popular european, acu se da liberal….. e un FOST, punct. – PARDON !!! VIRGULIȚĂ – CĂ-L ȚIN FRAȚII DE LOJĂ-N VIAȚĂ PE MASONUL FRUNZĂ”VERDE” INDIFERENT CE-AR MAI FACE, LA CE S-AR MAI DEDA… – SĂ VIE DARĂ PONTA SĂ COABITEZE CU EL PE FEUDA CARAȘ-SEVERINO, SĂ-L VĂZ ȘI EU CAM CÂT REZISTĂ !!
    ………………………………………………………………………………………………

    UN COMENTARIU PESCUIT PE FB :
    ” Ce sa (mai) intelegem din ultimele(?) evolutii “la impuse” de pe scena politica damboviteana?
    Bag de seama ca pas cu pas, PNL este inghitit de PDL (nicidecum invers, daca era cineva ravasit de nelinisti)…
    Foaieverde asta… matronul sau… masonul…? pare ca decide mai din umbra, mai pe fata, directiile pe care PNL va evolua/evolueaza prin meandrele politicului romanesc.
    Dupa plasarea sa in PNL, s-a si repezit cu craca de maslin in mana sa-i intampine pe fostii(?) sai colegi de la PDL, suspinand cu tandrete dupa Videanu, Blaga si Berceanu (cine poate uita celebrul trio comic care dupa alegerile prezindentiale din 2009, se bulucea la cantina saracilor de la M.A.I. salivand la o ciorba gratuita), numindu-i drept camarazi destoinici, numai buni pentru pentru a “intari” partidul in sezonul de intermercato politic de dupa alegerile din decembrie 2012…
    Acum, aud de inca o “bula papala” emanata dinspre abisurile de nepatruns ale gandirii de fotosinteza:
    PNL… in fuga mare… incolonaaat… marsss la PPE…!!!!
    Pai cum asa maestre?
    Nu-i nimic daca romanii, intro nedezmintita traditie, isi tradeaza aliantele din care fac parte.
    Ce mai conteaza inca o tradare acolo… una mica sa nu ne iesim din mana?
    Dupa ce liberalii europeni ne-au sustinut in momentele dificile pe care autohtonii nu s-au descurcat sa le gestioneze, acum, inaintea alegerilor europarlamentare, cand exista cea mai buna ocazie de a-i arunca la groapa de gunoi a istoriei pe fascistii de la PPE, iar odata cu ei poate la puscarie pe cei de la PDL, de ce sa nu intoarcem noi putin armele? De ce sa ne dezmintim tristul renume?
    Aaaa… Dar stai asa. Poate ca asta ne este brandul de tara. Efigia… Blazonul… ” ….
    TRISTĂ ȚARĂ, MULTE DEZAMĂGIRI, PREA MULTE….. ȘI NOI, AI CUI, DOAMNE, AI CUI…………………………………………………………………….

  3. Kovesi, Welcome la DNA, Ponta, Adio, Ba, Adio!

    Initial, cand am citit despre un eventual aranjament intre Ponta si Basescu cu privire la numirea lui Kovesi la sefia DNA, pentru linistea postprezidentiala a Necuratului, mai ales in conditiile in care numitul Ponta deja, in baza unui petec de hartie fara nicio valoare juridica sau de reglementare a relatiilor instutionale intre cele doua palate, s-a angajat cu naivitate (eufemism pentru prostie politica) sa-l mentina pe chiomb la Cotroceni indiferent de costuri, am crezut ca-i o gluma proasta si ca asa ceva numai o minte bolnava ca a basescului poate gandi ca ar fi realizabil.
    Se pare insa ca m-am inselat si ca asa-zisul pact de coabitare inseamna mult mai mult decat renuntarea la inititativa suspendarii pentru a treia oara a Terminatorului Constitutiei Romaniei, Coabitatus Pontus Pacificus anajandu-se prin acest act nul si dezavuat de imensa majoritate a romanilor sa-i faca chiombalului concesii numai de cei doi stiute si asta doar ca sa se mentina in functia de Prim Ministru al Romaniei.
    In conditiile astea devine mai mult decat evident faptul ca Ponta este convins ca actuala lui pozitie de Premier a fost castigata datorita faptului ca el este frumos, destept, neplagiator si devreme acasa.
    Nimic mai fals! Romanii, cu mic cu mare, si-au dat mana sa aduca la putere alianta USL pe un val urias de speranta nationala, nu pentru calitatile mesianice ale liderilor aceste aliante, ci pentru a ne scapa de Satana.
    Ponta ar trebui sa stie ca nu a ajuns Prim Ministru datorita lui basescu, Barroso, Merkel sau a Papei de la Roma, ci datorita milioanelor de votanti romani pe care prezenta cu anasana a lui chiombila in capul statului a ajuns sa-i doara fizic si sa le genereze mari probleme stomacale manifestate printr-o senzatie cronica de voma.
    In aceste conditii nu inteleg de ce Ponta ne minte cu nerusinare ca sustinerea neconditionata oferita de el basescului se datoreaza faptului ca pacea dintre cele doua palate ar fi o conditie sine-qua-non pentru ca Romania sa se poata imprumuta de la finanta mondiala deoarece altfel, prin debarcarea acestui cancer de la conducerea tarii, atat finantatorii cat si investitorii (care or fi aia, numai Ponta stie) ne vor intoarce spatele.
    Adevarul este altul. Probabil in tet-a-tet-urile avute cu sultanatul de la briusel, Ponta a fost amenintat cu trimiterea capugiului cu firman de descapatanare personala, daca mai indrazneste sa se opuna pohtelor Nosferatului, motiv pentru care el se supune dispozitiilor Inaltei Porti si-si bate joc de electorat, convins fiind ca l-a apucat pe Dumnezeu de picior si ca avand sprijinul barosului nimic nu-l poate clinti din scaunul de Prim Ministru.
    Lasand la o parte faptul ca guvernele Basescu, Boc si apoi Ungureanu au fost debarcate in urma presiunii maselor, d-l Ponta ar trebui sa aiba in vedere si urmatorul posibil scenariu.
    La atitudinea sa de compromitere persoanala si a PSD-ului, prin acceptarea fara carcnire a toanelor nebunului, colegul de coabitare Antonescu merge abscons pe dupa gard, racoleaza tot ce poate de la pedeleu, intarind cat poate PNL, confirmand prin declaratii carora putini se ingramadesc sa le inteleaga sensul faptul ca acum, cand Uciga-l Toaca a zis adio pedeleului, acesta a devenit brusc un partid frecventabil si eventual un bun partener de DREAPTA, lasandu-l astfel pe Ponta sa-si franga gatul, decredibilizandu-se prin relatia de supunere slugarnica fata de presedinte si la o adica, la momentul la care cota de suportabilitate a lui Ponta de catre electorat ar scadea vertiginos, hop! cu ruperea aliantei USL si iute la sprijinirea unei Motiuni care sa duca la caderea guvernului. Culmea este ca PNL-ul are si inlocuitor pentru Ponta (vezi Iohannis) cat si posibilitatea formarii unei noi majoritati confortabile cu pedeleu, udemereu si ce dracu a mai intrat in Parlament, eventual completabila cu alde Izmana si oamenii lui disponibili oricand sa vina in barca Invingatorului.
    Chiombu isi va freca mainile, duduca s-a impacat cu Blaga, el pupat pe furis cu Blaga, iar Ponta ramas cu mielu in brate ocupat sa faca aranjamentele de Vesnica Pomenire pentru proaspat decedata USL si deja ingropatu’ PSD.
    Ce zici,domnule Ponta de un atare sceanriu, in tara in care tradarile politice sunt ridicate la rang de arta, iar inselarea electoratului a devenit sport national in arena politica a tarii?
    Poate faptul ca basescul are sprijinul dumitale pana la sfarsitul mandatului ar mai fi ingurgitabil de anumiti romani scarbiti deja de atitudinea dumitale, insa daca indraznesti sa-ti dai acordul si pentru Kovesi la DNA, eu zic ca ti-ai facut rost de cuiele lipsa pentru capacul sicriului politic. Si daca ar fi numai al dumitale, mai treaca-mearga, dar tare mie-e teama ca in suficienta dumitale aroganta si plina de un ego la fel de periculos cu al basescului in raport cu prostimea cu drept de vot, vei trage si PSD-ul la loc cu verdeata, odihna vesnica si dale de ciment deasupra.
    Chiar crezi ca-ti poti asuma un atare risc?
    Eu zic sa nu incerci!

  4. Da, Udrea este vinovata, foarte vinovata. Da, multi romani o urasc pe Elena Udrea dar aceasta ura (despre care stie foarte bine si Basescu) nu trebuie sa ne faca sa uitam ca Basescu este raul suprem.
    In acest cuplu de distugatori de tara nu exista calau si victima sau daca exista atunci calaul este Basescu iar victima este un fost partener de crime care isi merita soarta.
    Tapalaga vorbeste despre sacrificarea PDL-ului. Nu imi pasa va spun. Pe mine ma doare ca a sacrificat tara, a sacrificat o parte din poporul roman, partea cea mai vulnerabila poporului roman, cea care nu are puterea sa se apare ……..
    http://theodora0303.wordpress.com/2013/03/28/dan-tapalaga-incercare-grosolana-de-manipulare-da-udrea-este-vinovata-da-multi-romani-o-urasc-pe-elena-udrea-dar-basescu-nu-este-victima-este-raul-suprem/

  5. Ca-n Cer şi pe Pământ

    Băutura miraculoasă care distruge cancerul

    “Un celebru nutriţionist din China i-a recomandat unui bolnav de cancer să o consume timp de trei luni, iar rezultatele nu au întârziat să apară. În mod miraculos, omul s-a vindecat.

    Miracle Drink este o băutură consumată de chinezi de foarte mult timp, pentru menţinerea unui stil de viaţă sănătos.
    Lui Seto, un bolnav de cancer pulmonar, un celebru nutriţionist din China i-a recomandat să o consume timp de 3 luni, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Seto s-a vindecat de cancer.

    Pentru a face acest suc, ai nevoie de o sfeclă roşie, un morcov şi un măr, toate crude. Se spală bine, se taie cubuleţe, se pun în blender (cu tot cu coajă) cu puţină apă plată şi sucul se bea imediat.

    Acest suc va ajuta în următoarele afecţiuni: Previne dezvoltarea celulelor canceroase, preveni bolile de ficat, rinichi, pancreas şi poate vindeca ulcerul, întăreşte plămânii, previne atacurile de cord şi tensiunea arterială ridicată.”

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/bautura-miraculoasa-care-distruge-cancerul_1145675.html#ixzz2Orm5eWAd
    ———————————————————————————————-

    – Bă chinezule, hâc, sucul ăsta merge înainte sau după o litră de turţ ? hâc.
    – Nu ţiu ţe eţe turţ…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s