Austeritatea, ca ideologie a eșecului proiectului european

        Dl Barroso, președintele Comisiei Europene, își aduce aminte, strategic -doar se apropie alegerile europene! – că austeritatea nu e bună, dacă nu e și creștere economică. Doar că, până acum, toată lumea vorbește despre creșterea economică, dar nimeni nu o vede, pentru că austeritatea n-a produs nicăieri creștere economică.

        Lucrurile sunt mult mai simple decât ni se prezintă nouă atât de la Bruxelles, din anumite centre financiare, și chiar și din anumite centre universitare, bastioane ale gândirii neo-liberale. Criza aceasta este criza exceselor capitalismului financiar, care s-a rupt de realitățile economiei. În prima fază, băncile, aflate pe pragul prăpastiei, au convins puterea politică să le salveze, cu argumentul că sunt prea mari pentru a fi falimentate. Puterea publică a recapitalizat băncile cu bani publici, pentru că a crezut că astfel se va relua creșterea economică, prin reluarea creditării economiei. Nu s-a întâmplat asta. Statele, puternic îndatorate, s-au trezit că băncile, pe care nu le-au lăsat să moară, au început să le jupoaie, mărind aberant costurile împrumuturilor necesare acoperirii deficitelor bugetare. Deficite mărite de planurile de salvare a băncilor și de încetinirea drastică a activității economice.

        Austeritatea a părut o soluție salvatoare. Nu este, pentru că toate planurile de austeritate au dus la creșterea deficitelor, prin creșterea șomajului, scăderea impozitelor pe venit, prin scăderea salariilor și pensiilor, scăderea impozitelor pe profit. Una este pe hârtie, alta în realitate. În realitate, economia europeană este sinistrată, pierde locuri de muncă în domenii care în alte locuri sunt înfloritoare, pierde capacități de producție și a început să piardă și creiere, ceea ce este un fenomen nou și îngrijorător.

        Care este răspunsul țărilor membre? Ei bine, vorbe lipsite de conținut, în spatele cărora se află intenția unor state de a domina la scară continentală. Am asistat la tot felul de experimente, primul fiind cel din România, unde s-au redus drastic salariile bugetarilor, cu 25%. Au urmat experimentele grec, italian, cipriot, mai nou. Fiecare dintre aceste experimente a avut o determinare ideologică: austeritatea, devenită dintr-un instrument anti-criză -prost, ce-i drept! – ideologie politică cu normă întreagă.

        A fost și este ideologia unui grup eterogen de partide, toate având la activ măcar o criză de identitate: Partidul Popular European. Cu austeritatea s-au legitimat și s-au identificat. Aducând astfel grave prejudicii construcției europene, deoarece aceste partide au promovat egoismele naționale în locul solidarității, au adus atingere mecanismelor și principiilor democratice și au creat un mediu propice de cultură vechilor demoni ai continentului: extremism, rasism, antisemitism, discriminare, refuzul diferenței.

        PPE a fost la conducerea UE aproape un deceniu. Aș spune că, pentru UE, este un deceniu pierdut, din toate punctele de vedere. Nu extinderea UE este problema: aceasta a fost o decizie înțeleaptă și vizionară, care se baza pe o experiență în domeniu, pe deplin satisfăcătoare pentru toată lumea. Problema a fost cu PPE, cu viziunea lui despre felul în care trebuie să se structureze și să funcționeze UE extinsă. Această viziune este una nedemocratică, a unei Europe conduse de un Directorat, în care membrii nu mai sunt egali, în care unor națiuni li se contestă dreptul de a alege, cărora li se impun cu forța decizii dezastruoase pentru ele, decizii pentru care nu răspunde nimeni.

        Ideologia austerității este sub asediu și refuzată de toate națiunile europene. Partidele membre ale PPE știu că ea nu mai poate fi apărată, când se vor prezenta în fața alegătorilor. Domnul Barroso a dat semnalul unei schimbări de discurs, strict pentru uz electoral. Pentru că dacă ar crede cu adevărat în ceea ce spune, bugetul UE pentru perioada 2014-2020 nu ar arăta cum arată, iar țării sale de origine, Portugalia, nu i-ar impune o nou cură devastatoare de austeritate.

        UE are nevoie de o schimbare de fond a politicilor sale și de revenirea la o conducere democratică, în care cetățeanul, cu nevoile și așteptările sale, să fie în centrul preocupărilor liderilor europeni și nu soarta unor entități financiare lacome și iresponsabile. Avem nevoie de o nouă Europă, o Europă a solidarității și a creșterii economice. Avem nevoie de politici economice și sociale pertinente și credibile, nu de o ideologie care ține loc de acțiune politică responsabilă. Asta este miza noilor alegeri din 2014, când sper ca la conducerea UE să ajunga un executiv de stânga, care să corecteze eșecurile guvernării PPE.      

Pentru combaterea evaziunii fiscale in Uniunea Europeana

Am adresat, azi, o interpelare Consiliului European, prin care am solicitat acestui for sa adopte masuri ferme pentru combaterea evaziunii fiscale in Uniunea Europeana.

Este revoltatoare amanarea unei decizii, din decembrie 2012, de cand Comisia Europeana a formulat propunerile in acest sens, in conditiile in care, anual, se pierd o mie de miliarde de euro, in UE, din cauza evaziunii fiscale. Este echivalentul bugetului Uniunii pentru urmatorii sapte ani si de aproape 100 de ori ajutorul acordat Ciprului de troica FMI – Banca Mondiala – Comisia Europeana.

De aceea, am cerut sefilor de state si guverne din cele 27 de state membre sa aprobe, la Summit-ul din 22 mai, Planul de actiune pentru combaterea fraudei si evaziunii fiscale, propus de Comisie.

E inadmisibil faptul ca, in vreme ce cetatenii europeni suporta povara crizei economice, se tergiverseaza adoptarea unui set de norme comune impotriva companiilor si persoanelor fizice care se sustrag de la plata taxelor, in special prin specularea standardelor diferite, de la o tara la alta, in materie de legislatie fiscala. Uniunea Europeana are obligatia de a corecta, intr-o maniera unitara, permisivitatea legislativa care favorizeaza frauda masiva. Aceasta problema transfrontaliera are nevoie de o solutie europeana si de o cooperare globala mai eficienta.

In interpelare, am pledat pentru un acord inter-institutional urgent referitor la propunerile Comisiei Europene, in vederea introducerii, la nivelul UE, a unui Cod al contribuabililor si a Numarului de identificare fiscala, precum si pentru combaterea paradisurilor fiscale si a planificarii fiscale agresive, care abuzeaza de conventiile privind evitarea dublei impuneri.

Avem nevoie de un set comun de reguli si sanctiuni, de mai multa transparenta, de un schimb automat de informatii si de instrumente de cooperare anti-evaziune. E dezamagitor ca a fost nevoie de recentele scandaluri internationale in acest domeniu pentru a readuce frauda fiscala in atentia oficialilor europeni. Cred ca e profund injust si imoral sa li se ceara cetatenilor europeni sa stranga mereu cureaua, pentru a suporta amputarea veniturilor si majorarea preturilor si impozitelor, in timp ce se permite evazionistilor sa prospere ca urmare a lacunelor legislative la nivelul.