Pentru o alternativa reala la austeritate

Deruta europeana in fata recesiunii prelungite tradeaza o criza mai puternica decat cea economica. UE se confrunta cu o criza de solutii derivata din parcursul tot mai sinuos al proiectului european.

La inceputul lui mai, Comisia Europeana a publicat revizuirea trimestriala a previziunilor economice pentru zona euro. Din cele 17 state care folosesc moneda unica, reiese ca doar patru respecta criteriile impuse prin Pactul de stabilitate – datorie sub 60% din PIB si deficit sub 3%. Iar cele patru economii sunt dintre cele mai mici in UE: Finlanda, Estonia, Luxemburg si Slovacia. Pana si Germania, exemplul tutelar in ultimii ani, indeplineste doar una din cele doua conditii: deficit aproape de zero, dar o datorie de 81% din PIB.

Insarcinata prin tratatul fondator al Comunitatii europene, sa supravegheze si, la nevoie, sa sanctioneze starea bugetara si gradul de indatorare a tarilor membre, Comisia s-a vazut nevoita, in ultimele zile, sa acorde Frantei un ragaz generos de doi ani pentru a-si reduce datoria si deficitul. Italia si Spania s-au bucurat de aceeasi intelegere, Olanda ar putea beneficia si ea de relaxarea cerintelor Bruxelles-ului, in conditiile in care comisarul Olli Rehn a indicat ritmul mai moderat pe care-l va cunoaste de acum consolidarea bugetara. In ianuarie, de altfel, directoarea FMI afirma ca politicile economice de austeritate contin o eroare de apreciere, iar in aprilie Jose Manuel Barosso recunostea ca acestea si-au atins limitele. Suficiente argumente pentru ca ministrul de Finante francez, Pierre Moscovici, sa evoce, in aceste conditii, o schimbare de doctrina.

Tarziu, asadar, castiga teren ideea ca rigoarea bugetara cu orice pret duce la recesiune pe termen lung. Tarziu, asadar, e acceptata concluzia ca UE nu poate fi Germania. Modelul german nu poate fi exportat. Germania este o mare economie, cu o productie industriala fara egal in Europa, orientata spre export.

Realitatea e cea care contrazice teza austeritatii, ca leac al crizei bugetare. Grecia, de exemplu, a cunoscut, in ultimii patru ani, nu mai putin de sapte „cure de slabire”, fara nici o ameliorare: tara e in recesiune din aprilie 2009, iar somajul afecteaza peste un sfert din populatia activa. Se dovedeste ca situatia e mult mai complexa pentru a putea fi imbunatatita doar prin strangerea curelei. Berlinul si troica pe care o ghideaza (Comisia Europeana – Banca Centrala Europeana – FMI) au tratat simptomele drept cauze.

Concentrarea asupra relansarii cresterii si a reformelor structurale are, fireste, o pronuntata componenta politica, la un an inaintea alegerilor europene, cu deznodamant ingrijorator pe fondul valului populist-eurosceptic in crestere. Ieri, premierul Cameron a acceptat introducerea intr-un proiect de lege ce urmeaza a fi dezbatut in Camera Comunelor a referendumului privind apartenenta Marii Britanii la UE. E o prima reactie a conservatorilor in fata ascensiunii partidului anti-european si anti-imigratie UKIP, care a inregistrat o performanta fara precedent la alegerile locale partiale de la inceputul lunii: 25% din voturi. UKIP are, acum, de 18 ori mai multi consilieri locali decat inaintea scrutinului. Esecul conservatorilor, ofensiva opozitiei laburiste si scorul record al anti-europenilor tind sa devina o caracteristica politica tot mai larga intr-o Uniune Europeana in care se deconteaza politic si social efectele austeritatii. Iar partidele de dreapta, in deriva, preiau din discursul extremist-xenofob pentru a recupera teren. A fost tactica lui Sarkozy in fata ascensiunii lui Marine Le Pen, i-a reusit stratagema o vreme si lui Berlusconi. E un compromis electoral cu un potential nociv, ce ne vizeaza direct pe noi, pe romani, in calitate de cetateni tinuti inca la usa liberei circulatii si angajari in vestul UE.

Viziunea Stangii a fost, in repetate randuri, clar afirmata – cel mai recent de catre noul premier italian, Enrico Letta: UE nu poate sa insemne doar costuri, impozite si austeritate. Alternativa la austeritate trebuie sa constea in corectarea dezechilibrelor care blocheaza cresterea. Aici intervine vointa de a reforma cu adevarat.

Masurile practice vizand aplicarea garantiei pentru angajarea tinerilor, reducerea presiunii fiscale asupra muncii, ajutorul pentru cumpararea, construirea sau reabilitarea unei locuinte, investitii masive in infrastructura si in reconstructia Estului si Sudului Uniunii – sunt cateva din modalitatile de a crea locuri de munca si a pune in miscare un angrenaj economic blocat de cativa ani. Este incurajatoare, in acest sens, initiativa franco-germana, ce va fi lansata la sfarsitul lunii mai, sub genericul „New Deal for Europe”, pentru a lupta contra somajului in randul tinerilor. Acest plan comun va permite, printre altele, multiplicarea celor 6 miliarde alocate de UE in acest sens pana in 2020. Esential ramane, fireste, modul in care vor fi stimulate concret companiile sa angajeze tineri. Un parteneriat european dupa modelul „New Deal” poate contribui decisiv si la evitarea polarizarii UE prin reducerea decalajelor de dezvoltare intre vechile si noile state membre.

Exista, insa, zone vitale in care lipsa, deocamdata, de consens are consecinte grave. Dezacordul de ieri al ministrilor de finante privind combaterea evaziunii fiscale este un semnal dezamagitor pentru cetatenii care cer echitate in fata cresterii impozitelor si aducerea resurselor in circuitul legal, pentru a stimula economia. Saptamana viitoare, la Strasbourg, vom dezbate subiectul in plenul Parlamentului European.

Urmeaza, apoi, testul determinant al adoptarii bugetului UE. Discutiile pe aceasta tema reflecta cel mai bine criza profunda pe care o traverseaza Europa, inclusiv criza identitara. Iar dinamica europeana depinde cel mai mult de decizia finala privind bugetul pentru 2014-2020. Deocamdata, Parlamentul European s-a pronuntat categoric, respingand bugetul de austeritate propus de sefii de state si guverne din UE.