Apel catre Comisia Europeana sa ajute urgent autoritatile romane si victimele inundatiilor prin Mecanismul de Protectie Civila

Am solicitat, azi, comisarului european pentru pentru Cooperare Internaţională, Ajutor Umanitar şi Răspuns la Criză, Kristalina Georgieva, sa raspunda prompt cererii Guvernului Romaniei de activare a Mecanismului de Protectie Civila. De asemenea, am propus Comisiei Europene analizarea urgenta a modalitatilor de imbunatatire a capacitatii europene de gestionare a catastrofelor naturale. In scrisoarea adresata comisarului Georgieva, am pledat pentru reformarea modalitatilor de interventie umanitara in interiorul Uniunii, in vederea evitarii unor situatii precum actuala imposibilitate de recurgere la Fondul European de Solidaritate din cauza blocajului bugetar la nivelul UE.

Am informat-o pe d-na Georgieva ca inundatiile grave care afecteaza, din nou, Romania, au ucis 9 oameni pana acum, au lovit peste 1400 de case, au determinat evacuarea a peste 1000 de persoane evacuate, iar avertizarile meteorologice plaseaza o zona mult mai extinsa, in estul tarii, sub atentionare de cod galben si portocaliu. I-am cerut comisarului european pentru Ajutor Umanitar sa raspunda la fel de eficient ca si in 2010, cand si-a manifestat solidaritatea inclusiv deplasandu-se in Romania, pentru a constata la fata locului modul in care s-a raspuns calamitatii naturale.

Totodata, am propus lansarea unei dezbateri inter-sectoriale privind imbunatatirea capacitatii europene de gestionare a catastrofelor naturale. Inteleg ca exista rezervele unor state membre privind fondurile dedicate solidaritatii active intre statele membre in caz de dezastre naturale. Inteleg si ca exista diferente de temei juridic si modalitati diferite de finantare a instrumentelor de interventie. Dar cred ca solidaritatea cu semenii nostri in suferinta este mai importanta decat aceste obstacole de natura birocratica sau, pur si simplu, ca urmare a unui egoism national ce nu-si mai are locul in Europa Unita. Acum, Fondul European de Solidaritate nu este operational din cauza blocajului bugetar determinat de opozitia unor state membre fata de suplimentarea parghiilor acestui instrument de ajutor reciproc.

Mentionez ca am solicitat, in iulie, Comisiei Europene o restructurare a Fondului de solidaritate dupa modelul bugetului pentru ajutor umanitar – disponibil pentru crizele umanitare din afara UE – astfel încât sumele sa poata fi alocate in regim de urgenta. In numele Comisiei, dl comisar Hahn a precizat ca actualul mod de finanțare a Fondului de solidaritate a fost confirmat si pentru cadrul financiar 2014–2020 și ca nu exista intentia si posibilitatea alinierii Fondului de solidaritate cu instrumentele ajutorului umanitar, din cauza temeiului juridic diferit.

In aceste conditii, singura cale de accelerare a platilor se regaseste in propunerea Comisiei pentru modificarea Regulamentului privind Fondul de solidaritate. Din pacate, frecventa si intensitatea dezastrelor si, implicit, nevoia sporita de asistenta, ne obliga la o coordonare si o eficienta sporite. Fiecare amenintare naturala ne evoca o serie de carente inca existente in gestiunea raspunsului la catastrofe. De aceea, in conditiile in care Europa este tot mai predispusa, in contextul schimbarilor climatice, la inundatii majore, consider ca se impune o reformare a modalitatilor de interventie umanitara.

2 gânduri despre “Apel catre Comisia Europeana sa ajute urgent autoritatile romane si victimele inundatiilor prin Mecanismul de Protectie Civila

  1. Sunt de acord cu ce sustineti doamna Cretu, dar mai trebuie sa ne ajutam si noi înșine. Cum? Prin legislatie.
    În vremurile comunismului erau „cantonieri” care se ocupau de starea drumurilor. În sate erau săpate canale de drenare, acele șanțuri pe marginea uliţei. Erau desfundate periodic trecerile pe sub poduri şi podeţe. Acum „împroprietărirea” a mancat totul, s-au desfiinţat cantoanele şi cantonierii. Este normal sa se întâmple astfel de lucruri daca nu stim cum sa ne gospopdarim. Si ân Oltenita au fost inundaţii în iunie din aceleaşi motive, e drept la un nivel mai scazut. hai sa facem noi ceva si apoi sa apelam la mila altora.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s