Felicitări, Republica Moldova! La mulți ani, România!

        Ieri, la Vilnius, Republica Moldova a făcut un mare pas concret către integrarea în Uniunea Europeană, ca urmare a demersurilor Uniunii de a contribui la stabilizarea și la modernizarea instituțională, la democratizarea unor țări din spațiul fostei Uniuni Sovietice. Am susținut și susțin eforturile Republicii Moldova pentru a-și atinge obiectivele integrării europene. Politica în favoarea Republicii Moldova a fost o constantă a acțiunilor Bucreștiului, încă înainte ca aceasta să-și declare independența ca stat.
        Cetățenii Moldovei trebuie felicitați pentru angajamentul lor în favoarea reformelor. Trebuie să le spunem, din propria noastră experiență, că au decis să pornească pe un drum care nu va fi ușor și nici lipsit de costuri. Pot fi siguri de sprijinul permanent și necondiționat al României. Suntem gata să le oferim experiența noastră în domeniul negocierilor de aderarte, să le pledăm cauza, cum am făcut și până acum, la Bruxelles.
        Aș vrea să cred că eșecul momentan, legat de nesemnarea acordului cu Ucraina, va fi considerat drept ceea ce este: doar un eveniment de parcurs. Parteneriatul Estic nu este o acțiune îndreptată împotriva Rusiei și Ucraina nu este o pradă disputată de Bruxelles și de Moscova. Sunt ferm convinsă că negocierile vor continua, iar punctele rămase neclarificate vor găsi rezolvare cât de curând.
        În același timp cred că, pentru a fi o reușită deplină, Parteneriatul Estic trebuie dublat de o inițiativă destinată normalizării relațiilor Uniunii cu Moscova. Mi se pare nefirească duplicitatea unora dintre membrii Uniunii, care au relații bilaterale excelente și foarte profitabile cu Moscova, iar când este vorba de relațiile între Uniune și Federația Rusă sunt extrem de critici și de vocali la adresa rușilor.
         Nu cred că asta convinge pe cineva. Acest mod de a face politică externă și diplomație este în dezavantajul Uniunii.
        Vilnius nu este nici un succes, nici un exces. Este o etapă, firească și necesară, într-un proces de durată, care, cu toate problemele sale, va duce la crearea acelei Europe Unite, în care toți cei care își doresc asta își vor avea locul.
        Iar faptul că Republica Moldova a semnat Acordul cu UE la numai două zile inainte de aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 are și valoare de simbol. Întotdeauna există o cale de unire. Totul este să fim inteligenți, să o vedem și să profităm de ea. Felicitări, Republica Moldova! La mulți ani, România!

2 gânduri despre “Felicitări, Republica Moldova! La mulți ani, România!

  1. @Corina Cretu
    Da, este un succes al Rep. Moldova, un pas curajos si important! Dvs. spuneti: „Am susținut și susțin eforturile Republicii Moldova pentru a-și atinge obiectivele integrării europene”. Dar cum ramane cu problema Transnistriei? Dvs., partidul Dvs., PSD, ce viziune aveti fata de aceasta problema spinoasa care e de natura sa blocheze parcursul european al Rep. Moldova? Aveti solutii, sau macar un plan? Cum vedeti problema?

  2. „Mi se pare nefirească duplicitatea unora dintre membrii Uniunii, care au relații bilaterale excelente și foarte profitabile cu Moscova, iar când este vorba de relațiile între Uniune și Federația Rusă sunt extrem de critici și de vocali la adresa rușilor. „

    Nu stiu daca e vorba de o „nefireasca duplicitate a unora dintre membri Uniunii” sau de transmiterea unor critici formulate de catre Casa Alba, US. In trecutul nu prea indepartat Rusia a manifestat reticenta si suspiciune fata de NATO, privind extinderea NATO spre Est ca un pericol de ordin militar la adresa sa. Fata de UE rusii nu erau sau nu pareau a fi – cel putin pana la aparitia in prim-planul vietii politice din Germania a D-nei. Merkel – nici suspiciosi si nici ostili. Or, acum s-a ajuns la o adversitate si ostilitate aproape fatisa din partea rusilor fata de Uniunea Europeana si faptul ca doresc blocarea accesului vinurilor din Rep. Moldova pe piata rusa, pe motiv ca ar fi de proasta calitate (o idee absurda!!), confirma acest lucru, ostilitatea fatisa a Rusiei fata de UE. Iar Le Monde, in comentariul sau, chiar arata ca e posibil sa asistam si la alte actiuni de embargou comercial din partea Rusiei. Si atunci ma intreb si va intreb: ce a determinat de fapt aceasta schimbare in pozitia politica a Rusiei fata de Uniunea Europeana?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s