O Europă interconectată: eliminarea tarifelor de roaming

Este incontestabil faptul că internetul şi telefonia mobilă ne-au influenţat stilul de viaţă, începând de la nivelul fiecărui individ în parte, până la cel al firmelor şi al instituţiilor. În decursul a doar câţiva ani, datorită evoluţiei accelerate a telefoniei mobile şi a internetului, am ajuns să înțelegem cu toţii ce înseamnă, în adevăratul sens al cuvântului, să trăim în secolul vitezei. Iar aceste noi forme de comunicare au însemnat şi construirea unei pieţe care a creat locuri de muncă şi care are acum nevoie de un impuls în a investi în noi tehnologii și în a deveni mai performantă. Tocmai de aceea, Parlamentul European a căutat soluţii prin care costurile administrative asociate autorizărilor de operare să fie reduse, iar capacitatea reţelelor să crească.

Săptămâna trecută, la Bruxelles, am votat pentru eliminarea tarifelor de roaming, măsură ce presupune că diferenţele dintre tarifele pentru sunat, mesaje şi utilizare de date în interiorul Uniunii Europene vor dispărea până la finalul anului 2015. Cred cu fermitate că este o măsură benefică şi pentru români, în special pentru cei care se află la muncă sau în vacanţă în Europa şi care vor putea, astfel, păstra legătura cu familiile lor din țară mai uşor şi la preţuri mult mai mici. Crearea unei Pieţe Unice a Telecomunicaţiilor va fi benefică în primul rând pentru utilizatori, la fel cum a fost şi reducerea tarifelor şi creşterea competitivităţii pe această piață, încurajate de Uniunea Europeană prin măsurile luate anii precedenţi. La nivel european sunt peste 100 de operatori de telefonie mobilă şi peste 1000 de operatori de telefonie fixă. Piaţa Unică va crea un singur set de  reglementări, iar beneficiile vor fi extrem de consistente, aducând bugetului Uniunii un surplus mai mare de 100 de miliarde de euro.

Aproape o zecime din economia digitală a Europei e reprezentată astăzi de sectorul comunicațiilor, ceea ce se datorează nevoii crescânde a companiilor de a recurge la conectivitate. Prin decizia Parlamentului European, cele 28 de piețe naționale vor dispărea, iar costurile suportate de consumatori inevitabil vor scădea, datorită simplificării procedurilor pentru furnizarea de servicii.

Cred că și prin acest vot, Parlamentul European demonstrează faptul că deciziile sale duc înspre o uniformizare a structurii europene din mai multe puncte de vedere. Este un proces care ne arată, încă o dată, că proiectul Europei unite este în beneficiul tuturor, iar un continent interconectat este, fără îndoială, unul din punctele de referință în împlinirea acestui deziderat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s