O scurtă analiză a alegerilor europene

Prima observație importantă după aceste alegeri – și dincolo de alte considerente – se referă la rata mare de absenteism. Nu cred că este un fenomen specific alegerilor europene, care oricum nu au atras mulți votanți nici în trecut. Este un fenomen însoțitor al ”deficitului democratic”, care este reproșat de cetățeni atât instituțiilor politice europene, cât și instituțiilor politice naționale. Ceea ce trebuie să ne îngrijoreze cu adevărat este lipsa de încredere a cetățeanului în capacitatea instituțiilor democratice și a politicului în general de a-i rezolva problemele.
Acolo unde politicul a fost mai atent la agenda publică, prezența la vot a fost constantă sau chiar a crescut. Nu mult, dar a crescut. Și România este printre țările în care prezența la vot a crescut, iar creșterea s-a produs în absența ”stimulentelor”. Vreau să remarc acest lucru în ceea ce privește România: este prima campanie electorală în care nu au mai fost acuze de ”pomeni electorale”, ceea ce este un lucru extrem de important, o schimbare de mentalitate de remarcat. Mai mult, nimeni nu poate acuza Guvernul că a dat ”ceva”, pentru a fi votată alianța la guvernare. Au contat rezultatele guvernării, în ansamblul lor, faptul că cele mai multe dintre promisiuni au fost puse în operă.
Sursa insatisfacției europenilor și, de fapt, marea eroare a celor care au condus UE a fost legată de austeritate. A fost un răspuns inadecvat dat unei crize atipice, care a generat mai multe probleme decât a rezolvat, a provocat mai multă suferință socială și, pe un fond resentimentar, a hrănit extremismul, anti-europenismul și a pus sub semnul întrebării continuitatea proiectului european. Din păcate, răspunsul unora dintre forțele politice la nivel european și național a fost profund inadecvat și împotriva așteptărilor și nevoilor cetățenilor europeni. A fost, dacă e să vorbim direct, o dictatură a minorității împotriva majorității.
O altă sursă a insatisfacției ține de politicile naționale. A devenit o practică nesănătoasă, iresponsabilă și ipocrită chiar, a multor politicieni la nivel național să dea vina pe ”Europa” când este vorba de eșecuri care nu au nicio legătură cu UE și cu politicile europene. Ascensiunea Frontului Național în Franța și a UKIP în Marea Britanie, a unor forțe politice anti-sistem din Italia, Spania, Grecia, chiar și din Germania sau Olanda, este legată de eșecuri interne. Aceste țări au profitat cel mai mult, în diverse epoci și moduri, de pe urma apartenenței la UE. Nu sunt motive serioase de revoltă împotriva UE și, cu toate astea, aceste țări au furnizat cel mai mare contigent de extremiști, de eurosceptici și de anti-europeni în noul Parlament European. Statistic vorbind, de la 56 de locuri în precedentul PE, acum sunt 108 parlamentari din aceste partide.
studiu euroscepticism
Nu trebuie să eludăm această discuție. Pentru că, în aceeași manieră iresponsabilă în care au luat drept țintă grupuri etnice sau națiuni întregi, aceste partide extremiste oferă acum drept soluție întoarcerea la un naționalism agresiv și excluziv, la protecționism economic și social. Este ridicol să prezinți drept un pericol pentru sistemul de protecție socială al Marii Britanii, spre pildă, faptul că vreo șase sute de familii de români primesc alocații britanice pentru copiii lor! Sau să inventezi așa-zisul ”turism social” în Germania, iar în același timp să refuzi instituirea unor minime sociale la nivel european, cum ar fi un salariu minim.
Sigur, proiectul european tebuie să evolueze. O poate face în cel puțin două feluri. Primul, cu mai mult transfer de suveranitate. Nu cred că este necesar un supliment de transfer de suveranitate către Bruxelles, și dacă unii lideri europeni vor insista în această direcție, forțele extremiste și anti-europene se vor întări și vor bloca funcționarea Uniunii. Al doilea mod de a merge înainte este acela în care ajungem la un consens asupra faptului că nu sunt necesare noi transferuri de suveranitate către Bruxelles, iar instituțiile europene trebuie supuse unei revizuiri de fond, pentru a răspunde mai bine sarcinilor care le revin, pentru a le face mai transparente și mai ușor de înțeles pentru cetățenii europeni.
Mă tem că există o diferență între Est și Vest în înțelegerea nevoii de mai multă Europa. Revin: nu despre noi transferuri de suveranitate este vorba, ci de reducerea decalajelor de dezvoltare, mai multă solidaritate între cetățeni și națiuni, creștere economică, reducerea șomajului, protecție socială, viață decentă pentru toți, nediscriminare, o politică inteligentă în materie de imigrație, integrarea lor socială, politici coerente în ceea ce-i privește pe rromi.
Ce se va întâmpla acum la Bruxelles, plecând de la rezultatele alegerilor? Sigur este un singur lucru: noua majoritate -oricare ar fi ea! – va avea mari greutăți în a-și duce la bun sfârșit programul pe care îl va aproba pentru noua Comisie Europeană. Vor urma discuții complicate, compromisuri nu foarte ușor de explicat și de înțeles și, pe acest fond, o diabolizare zgomotoasă a Uniunii Europene, partidele precum UKIP și FN hrănindu-și și fidelizându-și electorii cu așa ceva.Comisia Europeană nu va fi simplu de format. Aranjamentele din spatele ușilor închise dau apă la moară celor care acuză UE de diverse păcate. Urmează o discuție, și mai importantă, în legătură cu programul noii Comisii. Sper să nu se facă, de dragul acestor partide eurosceptice și extremiste, compromisuri, în special privitoare la libertatea de mișcare în interiorul UE, dreptul de muncă sau politicile sociale. Cetățenii UE nu sunt emigranți, nimeni nu are dreptul să-i trateze astfel. Sunt egali în drepturi, libertăți și obligații. Și așa trebuie să fie tratați și de acum încolo. Europa cu două sau mai multe viteze nu are sens, ar fi semnul eșecului ei.
Fără a trata superficial acest fapt, avansul forțelor politice extremiste, anti-europene sau eurosceptice nu trebuie să paralizeze acțiunea forțelor politice pro-europene, responsabile, moderate. Cel mai bun răspuns la temerile speculate de aceste partide ar fi rezolvarea problemelor reale pe care le-au speculat politicienii de felul celor din UKIP și din FN. Întoarcerea la o Europă a națiunilor, ca un urmă cu un secol (anul acesta se comemorează un veac de la momentul izbucnirii Primului Război Mondial) ar fi un uriaș eșec. Identitățile naționale sunt una, iar diversitatea este un avantaj pentru Uniune. Antagonizarea națiunilor, ideea că există națiuni indispensabile, menite să conducă Europa și altele subalterne, menite să se supună primelor, este rețeta sigură pentru un eșec de proporții. Cetățenii nu ar avea nimic de câștigat. Iar nicio națiune din Europa nu poate rezista, de una singură, competiției pe care o presupune globalizarea.
Sunt multe lecții de învățat din aceste alegeri. Sper că ele vor da de gândit tuturor celor responsabili de destinul proiectului european și de soarta a peste 500 de milioane de europeni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s