Zis şi făcut

Când am preluat funcția de Comisar European, am făcut o promisiune. În Parlamentul European şi în Comitetul Regiunilor, în fața unor membri îngrijoraţi că o posibilă întârziere în adoptarea programelor operaționale ar avea consecințe dăunătoare pentru țările lor, am făcut promisiunea că vom adopta cât de multe programe vom putea până la sfârșitul lui 2014.

Timp de trei săptămâni, eu și echipa mea ne-am concentrat asupra acestui obiectiv și astăzi, în timp ce aprobăm ultimele programe operaţionale înaintea mult-așteptatelor sărbători de iarnă, sunt mândră de ceea ce am realizat.

Am adoptat mai mult de 100 de programe operaţionale în luna decembrie!

Astăzi sunt deja adoptate 148 din cele 311 programe operaţionale pe care le-am primit. Dintre acestea, 130 sunt programe de investiții pentru creștere economică și creare de locuri de muncă, iar 18 sunt programe de cooperare teritorială. Aceste programe cuprind investiții ale Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) și ale Fondului de Coeziune (FC), însumând astăzi 132,4 miliarde de euro. Pentru 19 țări europene au fost adoptatea toate programele FEDR/FC (Franța, Luxemburg, Irlanda, Marea Britanie, Croația, Slovenia, Olanda, Slovakia, Malta, Cipru, Grecia, Estonia, Finlanda, Letonia, Belgia, Portugalia, Danemarca, Suedia și Lituania), iar pentru Germania și Polonia am aprobat majoritatea programelor.

Am mai făcut atunci promisiunea că nu vom sacrifica, de dragul vitezei, calitatea. Am onorat și această promisiune. Adoptarea unui program operațional este un proces lung și minuțios, gândit pentru a obține cele mai bune rezultate pentru cetățeni. Programele de investiție adoptate până acum sunt solide, consistente și îndreptate către viitor. Scopul lor este să crească competitivitatea economică, să susțină trecerea către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon și să multiplice investițiile în cercetare, dezvoltare și inovație. Cu toții suntem mândri de aceste programe care vor avea un impact substanțial în viaţa de zi cu zi a oamenilor.

Faptul că am adoptat 148 de programe până la sfârșitul anului este o realizare extraordinară de care suntem cu toții mândri. Vreau să subliniez cât de importantă a fost cooperarea fructuoasă cu autoritățile naționale cu care am dezbătut aceste programe.

Acest început bun mă face să sper că și anii ce vor urma vor fi la fel, dacă nu mai buni.

Nu vreau să închei înainte de a le mulţumi colegilor mei din Directoratul General Politici Regionale şi Urbane (pe câţiva dintre ei îi puteţi recunoaşte în fotografia alăturată). Efortul şi seriozitatea de care au dat dovadă în aceste ultime săptămâni au făcut posibil acest rezultat.

Corina Cretu Walter Deffa Mikel Landabaso Gabriela Fesus

Intenționez să mențin acest ritm și în 2015, pentru a putea începe să implementăm aceste programe în teritoriu cât mai repede, și intenționez să adun în acest mandat cât mai multe promisiuni onorate.

Vă doresc tuturor un sfârșit de an cu cât mai multe promisiuni ținute!

7 gânduri despre “Zis şi făcut

  1. Felicitari pentru ca v-ati tinut de promisiune si ati adoptat asa multe programe!Va doresc succes in ceea ce faceti si va urez Craciun fericit, Sarbatori cu bucurii, La multi ani!

  2. Sa speram c-a autoritatile romane sa dea dovada de profesionalism si sa putem pune cit mai repede posibil in practica proiectele.
    Din partea mea si a partenerilor firmei mele va dorim multa sanatate si un calduros Craciun fericit si La multi ani!
    Cu stima si respect.

  3. Felicitari!
    Totusi, spuneti asa:

    „Astăzi sunt deja adoptate 148 din cele 311 programe operaţionale pe care le-am primit. Dintre acestea, 130 sunt programe de investiții pentru creștere economică și creare de locuri de muncă, iar 18 sunt programe de cooperare teritorială. Aceste programe cuprind investiții ale Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) și ale Fondului de Coeziune (FC), însumând astăzi 132,4 miliarde de euro. Pentru 19 țări europene au fost adoptatea toate programele FEDR/FC (Franța, Luxemburg, Irlanda, Marea Britanie, Croația, Slovenia, Olanda, Slovakia, Malta, Cipru, Grecia, Estonia, Finlanda, Letonia, Belgia, Portugalia, Danemarca, Suedia și Lituania), iar pentru Germania și Polonia am aprobat majoritatea programelor.

    Intrebarea ar fi: dar pentru Romania…? Nu s-a adoptat niciun program…?

    Craciun fericit! Numai bine si multa sanatate!

    • Sunt cel puțin 3 programe operationale adoptate pentru Romania. Le găsiți pe pagina web a Ministerului Fondurilor Europene. Poate că, în aceste ultime zile, au mai fost adoptate și altele.

  4. La multi ani, incununati de succese si impliniri frumoase, doamna Comisar! Cu deosebita consideratie,Dalia Maierfost stagiar blue-book la CEconsilier rel. internat., la Ministerul Mediuluidin Transilvania, mai presus de toate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s