Marți, 11 iulie, la Bruxelles, am avut o întâlnire cu prim-ministrul României, Mihai Tudose, la care am discuta situația actuală a implementării Fondurilor structurale și de investiții europene în România, precum și măsurile necesare de eficientizare a implementării investiţiilor realizate cu aceste fonduri.
În cadrul discuţiilor, am subliniat necesitatea utilizării depline a resurselor disponibile. În acest sens, am declarat că România are la dispoziţie o imensă oportunitate de investiţii pentru a impulsiona creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă. Progresele înregistrate recent sunt îmbucurătoare, dar este necesară în continuare o intensificare a eforturilor din partea autorităţilor române pentru a compensa startul lent în implementare, de la începutul perioadei curente de programare.
De asemenea, am arătat importanța finalizării procedurilor de desemnare a autorităților de management și control într-un interval cât mai scurt, precum și a luării de măsuri pentru simplificarea procedurilor de utilizare a finanțărilor europene, astfel încât beneficiarii să se poată concentra în principal pe desfășurarea în bune condiții a activităților incluse în propunerile de proiecte, și nu pe îndeplinirea de criterii și reguli administrative.
„Suntem mulțumiți de eforturile recente ale guvernului de accelerare a implementării fondurilor şi țin să îl felicit pe domnul prim-ministru pentru angajamentul de a simplifica sistemul de implementare, ce va uşura viaţa beneficiarilor. Contăm de asemenea pe susţinerea noului guvern pentru îndeplinirea condiţionalitătilor ex-ante, acele condiţii necesare pentru eficientizarea investiţiilor şi continuarea luptei împotriva fraudei şi a corupţiei. Acestea sunt esenţiale pentru ca România să continue a fi o destinaţie atractivă pentru orice fel de investiţii, inclusiv cele din fonduri ale Uniunii Europene”.
Context
România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014–2020. Două principale condiții-cadru pentru începerea plăților către beneficiari nu sunt îndeplinite în momentul actual, respectiv desemnarea autorităților competente de gestiune şi control pentru programele europene și îndeplinirea a șase condiționalități ex-ante.
Pagini utile
Portalul de date deschise pentru fondurile ESI 2014-2020
Politica de coeziune în Romania 2014-2020 EN
Twitter: @EU_Regional, @CorinaCretuEU, #ESIFunds