Vizită oficială în România (21-22 mai)

 

                                                                                                                         În perioada 21-22 mai,  a33031299_953413214835036_4949246048183779328_nm efectuat o vizită oficială la Bacău, pentru a participa la conferința organizată de DG REGIO, cu tema “Investițiile urbane în Europa: provocare pentru schimbare”.  Scopul Rețelei de Dezvoltare Urbană este acela de a evalua modul în care fondurile structurale și de investiții sunt atrase și implementate în orașele Europei, facilitând totodată, schimbul de informații între orașe și dialogul direct cu Comisia Europeană.

Peste un miliard de euro vor fi investiți în dezvoltarea urbană în România. Comisia Europeană este pregătită să ofere sprijinul necesar autorităților române pentru ca aceste resurse să fie folosite cât mai bine și cât mai repede. Ele reprezintă pentru orașele din România o ocazie ce nu poate fi ratată  și cu această ocazie, am reamintit autorităților că ar trebui să exploateze pe deplin oportunitățile de finanțare existente. După cum știți, România dispune de o alocare totală de aproape 31 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020 din fondurile structurale și de investiții europene. Această alocare este reprezintă  2,6% din PIB anual și 44% din investițiile publice naționale preconizate fiind totodată, o șansă imensă pentru dezvoltarea economică și socială a României, creșterea locurilor de muncă, dar și  reducerea inegalităților teritoriale și abordarea problemelor de conectivitate.

Cu această ocazie am avut o întrevedere cu dna Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, cu dna Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, Lucian Șova, Ministrul Transporturilor și cu dl. Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău. Am asigurat autoritățile române, că împreună cu serviciile din cadrul DG REGIO, vom continua să fim un partener de nădejde în privința utilizării la maximum a fondurilor politicii regionale destinate țării noastre.

obsvDe asemenea, am vizitat proiectul cu finanțare europeană de la Observatorul Astronomic “Victor Anestin”, având ca scop restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural local. Consider că acest observator este un loc frumos de vizitat și a petrece timp cu copiii dvs., fiind totodată, un obiectiv care atrage turiștii, atât din interiorul cât și din afara României!

33163204_953765328133158_5754439243795529728_nÎn cele din urmă, împreună cu dna Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, am susținut un dialog cu cetățenii la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău.

M-am simțit întotdeauna bine în Moldova și vin cu plăcere pentru a discuta cu românii și pentru a oferi autorităților centrale, locale și regionale suportul meu personal și al Comisiei Europene. Vom oferi în continuare sprijin pentru reducerea birocrației, pentru îmbunătățirea absorbției, pentru un mai bun management al proiectelor, dar, în final, totul depinde de autoritățile din țară. Depinde de Guvern, de Parlament, de autoritățile locale să existe legi mai clare și să fie pregătite proiecte de succes.

Am intrat în anul Centenarului și cred că miza pentru România este să ne unim forțele pentru un viitor mai bun, iar tinerii vor avea un rol esențial în acest sens. Voi susține cu toată tăria, ca și până acum, direcția pro-europeană a României și voi continua să discut cu cetățenii, despre modul în care putem face împreună o Românie mai bună în cadrul Uniunii Europene.

 

Reclame

Solidaritate cu Italia: 1,2 miliarde de euro pentru a sprijini operațiunile de reconstrucție

juncker_cretuu

Comisia Europeană a propus alocarea pentru Italia a 1,2 miliarde de euro din Fondul de solidaritate al UE, cea mai mare sumă mobilizată într-o singură tranșă, în urma cutremurelor ce au avut loc în 2016 și 2017 în zona centrală a Italiei. O serie de mișcări tectonice cu consecințe tragice a afectat regiunile italiene Abruzzo, Lazio, Marche și Umbria, în perioada august 2016 – ianuarie 2017. De la început, Comisia Europeană a acordat asistență pentru gestionarea situațiilor de urgență imediată și s-a angajat să ofere sprijin Italiei pe parcursul întregului proces de reconstrucție. Propunerea de astăzi este încă un rezultat concret al angajamentului luat atunci.

Continuă lectura

Reuniunea informală a miniștrilor responsabili pentru politica de coeziune

corina_cretu_4.jpgÎn perioada 8-9 iunie, am participat la reuniunea informală a miniștrilor responsabili pentru politica de coeziune, ce a avut loc în Malta.

Întâlnirea s-a concentrat pe viitorul politicii de coeziune post-2020 şi pe oportunitățile de simplificare şi ameliorare a sistemului de gestionare a fondurilor europene. Cu această ocazie, discuțiile s-au axat mai ales spre diferențierea mecanismelor de distribuție a fondurilor.

Continuă lectura