În vizită oficială în Italia

32286648_948555205320837_7157599737934249984_n

 

A fost un moment deosebit să fiu alături de Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovici si Primarul orașului Florența, Dario Nardella, cu ocazia conferinței privind Starea Uniunii 2018, organizată de Institutul Universitar European din Florența.

 

În cadrul acestei vizitei oficiale în Italia, desfășurată la Roma și Florența- am avut întâlniri cu dna Virginia Raggi, primarul orașului Roma, capitala Italiei, și cu dl. Nicola Zingaretti, președintele regiunii Lazio cu care am discutat despre modul în care investițiile cu finanțare europeană din prezent creează premizele unei politici de coeziune puternice în viitor.

 

32257872_948611078648583_1655966400939819008_oÎn a doua parte a vizitei, am susținut un discurs pe tema solidarității europene și a bugetului UE în cadrul conferinței despre Starea Uniunii 2018, organizată de Institutul Universitar European din Florența. Am subliniat că politica regională este cea mai puternică expresie a solidarității europene, fiind principala politică de investiții a Europei.

32130567_947467308762960_4045436022589227008_oDe asemenea, am fost onorată să pot avea privilegiul unei întâlniri cu Papa Francisc în Vatican, pe care îl apreciez pentru latura sa umană, apropierea față de oameni și mesajul său de       pace și   compasiune față de cei care au cea mai mare nevoie de o mână de ajutor. A fost un moment unic și extrem de emoționant.

 

Reclame

Fondul de solidaritate al UE: 1.2 miliarde euro pentru Italia și o primă tranșă de plată pentru Grecia după cutremure

corina_cretu_2_2-e1512479504432.jpg

Italia va primi în zilele următoare cele 1,2 miliarde de euro din Fondul de solidaritate al UE (EUSF), propuse de Comisia Europeană în luna iunie, în urma cutremurelor devastatoare ce au afectat țara în 2016 și 2017. Este cel mai mare sprijin financiar acordat prin Fondul de solidaritate până în prezent, iar banii vor putea fi utilizați pentru operațiuni de reconstrucție, pentru regenerarea activității economice și pentru acoperirea costurilor cu serviciile de urgență, facilitățile de cazare temporară, operațiunile de curățire și cu măsurile de protecție pentru siturile de patrimoniu cultural. Acest sprijin a fost însoțit de măsuri suplimentare de asistență din partea UE.

Continuă lectura

Solidaritate cu Italia: 1,2 miliarde de euro pentru a sprijini operațiunile de reconstrucție

juncker_cretuu

Comisia Europeană a propus alocarea pentru Italia a 1,2 miliarde de euro din Fondul de solidaritate al UE, cea mai mare sumă mobilizată într-o singură tranșă, în urma cutremurelor ce au avut loc în 2016 și 2017 în zona centrală a Italiei. O serie de mișcări tectonice cu consecințe tragice a afectat regiunile italiene Abruzzo, Lazio, Marche și Umbria, în perioada august 2016 – ianuarie 2017. De la început, Comisia Europeană a acordat asistență pentru gestionarea situațiilor de urgență imediată și s-a angajat să ofere sprijin Italiei pe parcursul întregului proces de reconstrucție. Propunerea de astăzi este încă un rezultat concret al angajamentului luat atunci.

Continuă lectura