Și Italia trece la stânga

         Coaliția de stânga, condusă de Pier Luigi Bersani, se află pe primul loc după alegerile legislative din Italia, cu circa 35% din voturi, în timp ce coaliția de dreapta a lui Silvio Berlusconi a obținut 29%, iar miscarea anti-sistem Cinci Stele, condusa de populistul Beppe Grillo, are aproape 20%. Partidul centrist al lui Mario Monti a obținut doar circa 10% din voturi.

         Dincolo de orice alte considerente (este vorba doar de primele sondaje după ieșirea de la urne), această victorie a stângii era de așteptat. Iar dacă ne uităm la Miscarea 5 Stele, contestarea tine mai degrabă de zona sociala, ca mod de abordare a problemelor, așa încât este posibil ca, de fapt, viziunea, nevoile și așteptările italienilor să se fi deplasat mult spre stânga, după atâția ani de guvernare a lui Berlusconi, Monti și a dreptei italiene. Este la fel de posibil ca austeritatea lipsită de nuanțe și de finalitate, promovată de Monti, să fie una dintre principalele cauze ale acestei mutații.

         Cert este că lumea nu mai suportă noi sacrificii, și nu doar în Italia. Este o minciună imaginea unei Europe care nu mai vrea să muncească și se dedă plăcerilor lenii. In Europa se muncește mult mai mult decât cred apostolii competitivității și flexibilității. Dar nu poți compara așa ușor UE, cu toate problemele ei, cu alte zone ale globului. Există o altă cultură în societate, alte valori și interese ale cetatenilor.

         Cei care încearcă să profite de criză, pentru  reduce drastic nivelul de trai al europenilor, pentru a le limita nivelul de protecție socială, pentru a le îngrădi liberul exercițiu al drepturilor fundamentale, încep să primească o ripostă fermă. Nu poți susține că toate acestea sunt spre binele oamenilor, când e vorba doar de o mână de indivizi ce profită de pe urma sărăciei și suferinței milioanelor de europeni.

         Europa se mișcă spre stânga. Este o veste bună. Fie și numai pentru că astfel vor fi puse în practica alte politici publice, care să respecte drepturile fundamentale ale cetățenilor și care să pună capăt jafului din sistemele publice din economie, educație, sănătate și protecție socială. Eficiența economică e una, la fel și nevoia reducerii datoriilor publice sau a deficitelor. Dar povara trebuie asumată de toți și împărțită echitabil între bogați și săraci.   

Plecarea Bibliotecarului

Am refuzat sa accept vestea plecarii bruste dintre noi a Bibliotecarului, pentru ca era printre cei mai activ si mai prompti bloggeri din Romania. A fost intotdeauna foarte bine informat, fiind el insusi o sursa de informatii obiectiva pentru ceilalti, printr-un blog caruia i s-a dedicat cu o consecventa si o pasiune rar intalnite. Din pacate, absenta sa de atata timp de pe blog si confirmarea din o a doua sursa a tristei vesti ma tem ca ne obliga sa ne gandim la Gheorghe Florescu la timpul trecut. Imi vor lipsi comentariile sale civilizate, echilibrate, reflectand ascutimea observatiei si realismul cu care judeca mereu actualitatea.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!