31 de gânduri despre “Săptămâna de ştiri

  1. Scurt si la obiect. Concizie, consistenta, siguranta. Felicitari!
    Ma gandesc ca sunt unii care bat apa-n piua pe ecrane ore-n sir, zilnic, perindandu-se de la o televiziune la alta, specialisti in toate si de fapt in nimic. Iata o mostra de asumare la modul serios si responsabil a misiunii de om politic.
    Sper sa va vedem mai des la tv, ca ne-am saturat de gargaragiii fara substanta, care-si inchipuie ca mai pot prosti lumea cu circul lor ieftin.

  2. Felicitari pentru interventia televizata, care a impresionat prin claritatea si rigurozitatea problemelor exprimate, dovedind implicare si stapanire exemplara a fenomenului politic, deopotriva din interiorul si din afara granitelor tarii.
    Am ramas insa cu o tristete pe care am receptat-o dincolo de micul ecran, in privinta acutei lipse de comunicare dintre si structurile decizionale ale Ministerului Afacerilor Externe si europarlamentarii romani, dar si a indiferentei Executivului nostru fata de rezolvarea problemelor salariale ale europarlamentarilor nostri.
    Am admirat zambetul senin si surasul optimist din finalul emisiunii pe care le-ai daruit telespectatorilor cu multa generozitate, impartasind alaturi de prieteni, bucuria comunicarii prin intermediul acestui edificiu virtual care este blogul zilelor noastre.
    O saptamana rodnica in realizari frumoase, intrepatrunsa cu momente de relaxare binemeritate !

  3. FELICITARI !
    Nu am foarte multe de spus, doar atat : CONTINUA CE AI INCEPUT !
    Corina Cretu, ferma, convingatoare, limpede, fara teama, caci nu ai de ce si nici de cine, suntem alaturi de tine, nu esti singura, se poate, orice se poate, cu eforturi da,dar se poate !
    Multumiri si recunostinta, Lumina sa te vegheze in tot ce faci, aceasta e Calea 🙂
    o zi senina si bogata in impliniri, respecte,
    Sibilla

  4. Duminică am ratat emisiunea. O intervenţie pragmatică, plină de substanţă, fără declaraţii sforăitoare. Multe subiecte pentru un timp atât de scurt, tratate exemplar. Felicitări!

  5. Felicitari. Sa speram ca v-au urmarit si guvernantii si parlamentarii romani si ca au invatat ceva din cum se munceste la Bruxelles. Si cum muncesc ceilalti europeni pentru tara lor, oriunde ar fi. Si sunt total de acord cu faptul ca dialogul intre institutii lipseste… despre lobbyul pentru Romania ce sa mai zic… e un vis frumos. Si cat am zambit cand ati pomenit de strategia Romaniei… oare stie cineva din guvern ce inseamna si ce ar trebui sa contina? pentru ca am asa o mare indoiala in acest sens. Oricum, mult succes in stabilirea unui dialog cu factorii de decizie din Romania. Poate poate se vor misca si lucrurile in directia dorita.

  6. După restructurarea Comisiei europene vom pierde si postul de şef peste grămătici. Dar asta nu stresează pe nimeni. Se dau bătălii dure pentru viitoarele portofolii, dar pe ai noştri asta nu-i tulbură nici la digestie, nici la mersul pe jos. N-ar strica să povestim cum, în acelaşi timp, polonezii şi maghiarii se luptă cu dinţii pentru a obţine două portofolii cheie.

  7. Multumesc pentru aprecieri. Dar in primul rand trebuie sa le multumesc celor de la Monitoring Media ca au pus aceasta parte din emisiune pe youtube. Si lui Vlad, care m-a invitat in emisiune.
    Intr-adevar, sunt probleme grave, iar noi, ca romani, nu avem nici o coordonare nici intre noi, nici cu institutiile statului. Un dialog insitutionalizat cu responsabilii guvernamentali care au atributii in domeniu se impune, dar nu are nimeni timp si chef pentru acest dialog, din pacate.
    La anul va avea loc si restructurarea Comisiei Europene. Cum spunea Mordechai, alte tari au inceput sa faca un lobby puternic pentru a negocia domeniile de care vor raspunde in viitor. Pentru noi aceasta problema nu exista, desi e vorba de prestigiul si statutul nostru ca tara.
    Sunt impresionata de vorbele voastre frumoase – Sibilla, Pescarusul Argintiu, Agnosticus, Hombre, Daniel..

  8. Remarca de final m-a dus cu gândul la o realitate posibilă şi interesantă. Dacă toţi oamenii politici ar avea un blog pe care l-ar citi şi în care ar scrie, atunci poate europarlamentarii şi guvernul ar putea vorbi direct pe bloguri.

    Mie îmi este ruşine în faţa lumii întregi pentru că românii au astfel de reacţii. Aud în fiecare zi la ştiri că românii fac şi alte nu ştiu câte prostii în Italia şi mă întreb, cei care fac asemenea fărădelegi nu-şi dau seama că este contrar interesele lor, că şi pe ei îi lovesc măsurile pe care le ia guvernul italian contra românilor? Mă aşteptam ca toată comunitatea românească din Italia să fie cutremurată de cazul Mailat şi membri ei să devină brusc nişte sfinţi. Iată însă că ei merg mai departe cu atacuri, răpiri, furturi, agresiuni, jafuri… Pur şi simplu nu pot să înţeleg ce este în capul domniilor lor. Să fie oare atât de disperaţi? Apoi mă gândesc la finuţii intelectuali care stau pe scaunele ministeriale şi semnează cheltuieli de miliarde de euro zilnic, fără să simtă nici un tremur în vârful pixului, şi nu pot să nu mă gândesc că suntem în mare parte degeneraţi faţă de natura noastră umană. Mă gândesc când anume vom reveni la lupta noastră normală, pentru civilizaţie, şi vom renunţa la valoarea facilă. Nu ştiu de ce dar am impresia că vom rămâne cu o geantă de hârtii de valoare şi fără o chiflă care să potolească foamea. Ţelul nostru, ca ţară, este astăzi eronat şi absolut nimeni nu atrage atenţia asupra acestui fapt. Singurul lucru pe care îl obţine un bou muncind pentru un braţ de paie este drumul spre abator. Lipsa de comunicare, aplecarea asupra foilor pentru a construi un secret din actul de guvernare, mişcarea haotică şi nestructurată pe un plan mediu şi lung… până la urmă de ce se mai numeşte guvernare din moment ce Guvernul nu mai guvernează decât haos şi nelinişte?

  9. Bibliotecaru, multumesc pentru aceasta expunere, chiar ma intrebam de ce nu mai scrii.
    Vorbesti de telul nostru ca tara.. Eu cred ca noi nu avem nici un tel acum, nici un obiectiv comun care sa uneasca energiile, sa provoace dezbateri si mai ales sa ne faca sa ne gandim cum vrem sa arate Romania peste 5 ani sau 10 ani. In 90 stiam clar – obiectivul nostru este integrarea euro-atlantica, adica intrarea in NATO si in UE. O data implinite aceste obiective, avem noi responsabilitati, de care nu parem constienti. Si traim haotic, de la o zi la alta, fara o viziune si un plan de viitor.

  10. @Bibiolecaru, @Corina
    Proasta guvernare nu poate decit sa produca si mai mult dezinteres al romanilor din afara fata de Romania. Sigur ca e problema acestora daca stiu sa se organizeze sau nu, sau daca stiu sa isi apere drepturile. Situatia este un pic mai complicata, pentru ca de multe ori lipsesc know-how-ul si/sau resursele umane/voluntari.

    Un guvern pro-activ insa, care ar avea instrumente eficiente sa dialogheze cu aceste organizatii le-ar mai pune in miscare. De exemplu, sa fi existat imediat o reactie a asociatiilor romanesti din Spania fata de cazul relatat aici. Nu a existat. De ce oare? De ce oare suntem atit de „buni” la scandaluri, si nu la lucruri din astea marunte, dar care trebuiesc rezolvate?
    De la Bucuresti ni se spune repetat: „organizati-va ca sa va putem ajuta!”. Pina la urma, e si asta o scuza de a nu face nimic.

  11. Inca ceva si gata: noi nu stim sa ne organizam nici sa ne ajutam tara de bastina la nevoie. Ii vad pe altii cum reactioneaza la dezastre, ultimul din China. Imediat organizatiile lor au inceput sa stringa bani si ajutoare pentru sinistrati, si cer ajutor la Guven, si se zbat sa ii ajute pe ai lor. Noi? La ultimele inundatii din Romania nu s-a facut nimic organizat. Daca Guvernul Romaniei ar avea legaturi mai strinse cu organizatiile romanesti din strainatate ar fi mai bine pentru ambele parti si romanii ar fi in cistig.

  12. Mi-a placut si mie aceasta scurta, dar convingatoare pledoarie pentru o mai stransa colaborare dintre guvern si membrii romani din parlamentul european, domeniu in care azi sunt grave lacune. Am inteles si din relatari mai vechi de pe blogul d-nei Cretu ca, in principal romanii din grupul socialist ai P.E. sunt cei mai activi. Ma intreb oare de ce d-l Ad. Severin (care desi are blog, nu il mai viziteaza, pentru a-i fi pus dansului intrebarea) nu ia initiativa unei intalniri de lucru a tuturor celor 35 de deputati romani, indiferent de apartenenta lor politica, pentru a desbate probleme de interes comun pentru tara. Oare este interzis acest lucru in P.E.? Doar ati aratat ca nemtii s-au manifestat solidari in problema NOKIA! A fost o coincidenta ? Sau si deputatii romani din grupul liberal (exista?) se plang ca nici pe ei nu-i asculta nimeni la guvern?
    Pe de alta parte constat (www.guv.ro) ca ieri a avut loc o sedinta de lucru la primul-ministru in legatura cu manifestarile anti-romanesti din Italia. S-a aratat ca unii infractori romani stabiliti acum in Italia, lucreaza mana in mana cu mafia italiana. S-a decis ca ministrul de interne Cristian David (desi cam tuciuriu) sa plece de indata la Roma pentru a propune colaborarea politiei romanesti cu cea italiana, pentru a sugruma delicventa unor romani cu antecedente penale. Ma indoiesc insa ca italienii vor accepta aceasta, deoarece ar iesi la iveala incapacitatea autoritatilor lor, care nu sunt de pilda in stare, nici dupa castigarea alegerilor de catre dreapta, sa ia vreo masura pentru curatirea de gunoaie a strazilor din Neapole.

  13. @nraducanu, eu unul salut initiativa Guvernului, insa cu o floare nu se face primavara. Anul trecut, prin noiembrie, UE s-a angajat sa puna la dispozitia Romaniei si Italiei fonduri pentru programe de parteneriat Italia Romania pe problemele integrarii sociale ale imigrantilor romani in Italia. S-au facut aceste programe, au primit finantare, sunt in derulare? Intreb si eu retoric, pentru ca nu am mai citit nimic despre treaba asta. Daca programele respective ar fi avut succes, de ce mai era nevoie de revenirea dreptei in Italia cu o noua legislatie restrictiva in ce priveste imigratia (din Romania)?

  14. Cred ca nu se va supara Doamna Corina Cretu de mesajul meu, cu o mica intârziere, îl consider foarte interesant si util pentru un politician.
    Mesajul l-am gasit in blogul de specialitate a domnului P.Socol

    buna continuare,

    “Premier ministre tchèque :

    On adoptera l’euro en temps opportun
    Prague

    En inaugurant le Forum européen sur les banques et les finances, le Premier ministre tchèque Mirek Topolánek a souligné dans son discours d’ouverture que le gouvernement prévoit l’adoption de l’euro au moment où cette démarche sera avantageuse pour l’économie tchèque. A son avis, l’adoption de l’euro doit être précédée de réalisation d’un nombre de réformes.

    La seizième conférence internationale a lieu du 1er au 3 avril 2008 à Prague et comme d’habitude fait participer des professionnels de renom représentant les institutions financières du monde entier.

    Dans son allocution inaugurale le premier ministre a prêté dès le début une attention particulière à un sujet très discuté, celui d’adoption de la monnaie européenne unique en République tchèque. « Les mesures à adopter avant un passage serein à l’euro sont de toute façon exactement celles que nous devons prendre et mettre en place afin d’assainir les finances publiques, d’assurer à long terme une croissance élevée de l’économie et de remplir tant les critères nominatifs que les critères de convergence réels », a souligné le Premier ministre.

    La République tchèque s’est engagée à adopter l’euro au moment de son adhésion à l’Union européenne mais une dérogation temporaire pour l’adoption de l’euro lui a été accordée en raison de non accomplissement des critères de Maastricht.
    Seuls le Danemark et la Grande-Bretagne bénéficient d’une dérogation permanente au passage à l’euro.

    Le premier ministre a également remarqué qu’un « simple » accomplissement des critères de Maastricht n’était pas suffisant et que la République tchèque doit, pour que l’adoption de l’euro soit réellement valorisante pour le pays, satisfaire à un vaste ensemble de « super-critères ».

    Parmi ceux-ci il a cité :

    – les salaires,
    – les prix,
    – la productivité du travail,
    – l’harmonisation des cycles économiques et
    – la souplesse dont l’économie tchèque devra faire preuve en cas d’éventuel manque d’harmonisation desdits cycles au moment du passage à l’euro.

    «Vu nos liens étroits avec l’économie allemande, la nécessité se présente de comparer notamment les critères tchèques et allemands», a ajouté le Premier ministre tout en confirmant qu’il était contre une entrée hâtive dans la zone de l’euro.

    « Le gouvernement procède dans ce contexte en concertation avec la Banque nationale tchèque qui dresse tous les ans un rapport sur l’accomplissement des critères complémentaires, » a déclaré le Premier ministre en mettant en relief la majeure part de responsabilité assumée par le gouvernement dans l’élimination des procédés rigides empêchant une réponse flexible aux impacts des cycles économiques.

    L’introduction de la nouvelle monnaie pourrait présenter certaines difficultés dues, à l’avis du Premier ministre, à la confiance des Tchèques en monnaie nationale, plus forte que dans le passé. « Il faut savoir les préparer et convaincre », a noté M. Topolánek.

    Le Programme de convergence initial de la RT datant du mars dernier prévoyait l’adoption de l’euro en 2012, or, sa mise à jour en novembre dernier ne prévoit plus une date concrète. Le Premier ministre Mirek Topolánek a déclaré à ce moment-là que le passage à l’euro avant la date initialement prévue n’était plus réalisable.

    D’après l’étude élaborée par l’Université Mendel de Brno, les Tchèques sont assez prudents quant à l’adoption de l’euro. Les résultats de l’étude indiquent que deux tiers de la population sont pour l’euro mais que seulement un cinquième des Tchèques souhaite l’adopter rapidement, et ceci contre deux cinquième qui souhaite le contraire, à savoir une adoption tardive.

    Le Forum européen sur les banques et les finances (EB&FF) est une conférence de grande envergure organisée tous les ans en fin mars à Prague. La première édition de ce forum orienté sur les questions économiques, financières et bancaires a eu lieu en 1993.

    Depuis, il est devenu une plate-forme de rencontres des hauts managers du monde des finances et du domaine bancaire représentant la Commission européenne, la Banque européenne de reconstruction et de développement, l’Organisation pour la coopération et le développement économique, la Banque fédérale de réserve, la Banque mondiale ou le Fond monétaire international. EB&FF est organisé en étroite collaboration avec la Banque nationale tchèque, l’institution organisatrice étant la Société paneuropéenne pour la culture, l’éducation et la coopération scientifique et technique Comenius.”

  15. Diasporean
    N Raducanu

    Problema romanilor care traiesc in afara Romaniei, dar mai ales in ce masura statul roman face cu adevarat ceva pentru conationalii nostri. E adevarat ca organizatiile romanesti nu sunt unit, dar asta nu e o scuza pentru autoritatile romane. Intr-adevar, Diaporean, pe mine ma impresioneaya de fiecare data cat de solidari sunt comunitatile din afara cand se intampla ceva in tara lor.
    Cat despre situatia din Italia, domnule Raducanu, bine ca in sfarsit se face ceva. Voi reveni cu un material pe tema asta.
    Va doresc o zi buna.

  16. ahahaha ma da nu va omoara ridicolul. interviu asa-i zice mai nou la o conversatie pe mesengher?? bravos ce sa zic ma simteam neimplinit azi de dimineata dar uite ca am citit INTERVIUL cu marele VBABICIU si acuma parca mi-a trecut desi nu de tot fiindca nu aflam defel de acolo cum si-a inchis el blogul fiindca vezi Doamne la doua sute de necunoscuti care interactionau cu el printr-un ecran de la 200 de kilometri raspunderea erade nesuportat??? asta venind de la unul care parca am vazut ca dadea sfaturi despre cum sa consilieze politicieni. mai pune mina pe-o vitamina si-un sandoz victore ca uite iar citesti si postu asta si iara dai in autism si te ghemuiesti într-un colt si plîngi.

  17. Duca, sa nu faci icter negru de grija mea. Cand oi avea si tu curajul sa nu mai scri sub protectia anonimatului mai discutam. Pana atunci „bashti” lepra lasa.

  18. ahahahaha babiciu tremuriciu crede ca daca ceilalti au un nume care nu li-e dat in batjocura atunci nu e adevarat!! pune mâna pe niste parinti normali victore poate te-ajuta sa ai niste incredere in tine ca altfel te trezesti ca ramii un tata moale la genunchi cum ai fi vazut si tu pe-acasa in copilarie si copiii tai ce exemplu au de urmat atunci. Orice faci si spui acuma ramine faptul ca ai reusit ce nu reuseste un prunc de zece ani – ai clacat nervos din cauza unor necunoscuti pe internet. rusine ma muceo.

  19. si cu asta am incheiat pe blogul asta ca nu e locul si nu e politicos, rog frumos pe doamna Cretu sa ma scuze ca am scos pliciu de muste. Cu mult respect dna Cretu!

  20. Pt V Babiciu:
    Eu nu scriu des si nu scriu oriunde. Vin aici pentru ca e un blog serios, unde gazda ne propune constant teme importante si comentarii bine argumentate, iar marea majoritate a cititorilor sai sunt oameni seriosi si bine informati. Credeam ca si tu faci parte dintre acestia. Dar m-a socat sa vad ca, dupa ce luni de zile ai laudat-o (pe drept cuvant zic eu) pe dna Cretu, te apuci sa arunci cu mizerii in asa-zisul interviu acordat lui Petrisor. Brusc nu-ti mai place cum face blogging si nici articolele dumneaei, tot brusc, nu mai sunt atat de bune pe cat le laudai pana la criza de nervi pe care ai facut-o recent in vazul lumii.
    Baiete, e treaba ta daca vrei sa te dai important, e problema ta daca esti mai slab de inger, dar cand te pretinzi instanta in cercul in care te exprimi nu uita ca mai sunt unii care se uita si la caracterul omului si care stiu ca te-ai facut cunoscut pe bloguri datorita dnei Cretu.

  21. Si totusi cand incepe si anticoruptiada aia mult profetita?… Unde sunt cohortele de corupti pe valul carora Basescu & ciracii goldenblitzisti au venit la tabloul national de comanda?… De ce in actuala campanie electorala nu auzim nici un pas despre probarea-condamnarea-confiscarea averilor ilicite?… De ce accepta societatea civila de stanga (cata o fi ea…) sa se de finitiveze crearea claselor conducatoare de parveniti in dauna celor multi si oropsiti, …majoritari?… Cateva „de ce-uri” la care va rugam cu stima sa achiesati d-na si stimati bloggeri… http://sorinplaton.wordpress.com/2008/05/14/si-totusicand-incepe-anticoruptiada/

    1=

  22. Hombre, imi pare rau dar in interviu s-au strecurat cateva greseli nedorite. Unele pasaje lipsesc. Altele apar de doua ori. Lipsesc fragmente…Nu stiu exact ce s-a intamplat.

    Legat de Corina, fraza completa era : Desi nu sunt de acord cu modul de a face blogging si nici ca articolele sunt INTOTDEAUNA foarte bune.

    Am scris asa pentru ca eu cred ca incurajeaza yes-men-ii. Eu am vrut sa-i transmit un mesaj , spre ce consider eu ca trebuie sa se concentreze . Ea a inteles . Este insa parerea mea.

    Eu m-am facut cunoscut prin scrierile mele. Tu de exemplu scri la Corina si pe unde mai scri de mult mai mult timp decat mine, dar nu intereseaza pe nimeni ce scri.

    Inca ceva foarte important. Ma doare fix in cot daca ma citeste cineva au ba. Nu castig nimic din asta, nu am nici un interes. Asa ca prea putin conteaza unde crezi tu ca m-am facut cunoscut. Pui problema ca si cum asta am urmarit. Sa ma fac cunoscut. Gresit. Asa s-a nimerit. Oamenii au considerat ca este important ce scriu eu. Unii dintre ei considera in continuare asta.

    Slab de inger…., uite, daca vrei ne intalnim sa te lamuresti cat de slab de inger sunt. Ca asa in spatele monitorului vorbim vorbe. Scrie-mi pe blogul meu si stabilim cumva pe e-mail o intalnire.

    Iar eu sunt un sustinator al Corinei. Si cred ca i-am fost si ii sunt si ii voi fi mai mult de ajutor. Nu trebuie sa te enervezi pentru nimic. Parerea mea nu este a unei instante. Logic, nu? Cum ai dedus ca ma pretind instanta?

  23. Victor, pe mine nu m-au deranjat criticile tale, desi marturisesc ca m-au surprins un pic. Asa cum am repetat de multe ori, eu nu sunt genul de om care sa pretinda ca are dreptate intotdeauna. Stiu ca gresesc si recunosc atunci cand o fac. Spui ca incurajez yes-manii. Nu e asa. De la mine lumea nu are ce sa astepte, dar ma bucur sa vorbesc cu oameni civilizati si care au ce spune, cum ai fost tu si sunt atatia altii la mine pe blog. Apropos, nu inteleg de ce a disparut dl profesor Borgovan, poti sa ii spui tu ca imi lipsesc comentariile lui?

Lasă un comentariu