Merg la vot

Corina Cretu European Parliament Dragi prieteni,

Începe un nou capitol în viața mea de om politic. Noile responsabilități, în cadrul Comisiei Europene, mă onorează și mă obligă. Prin tot ceea ce voi face, vreau să fac cinste ţării mele, să dovedesc că românii sunt capabili să facă față exigențelor unor astfel de demnități şi să contribuie la succesul procesului european.

Așteptările cetățenilor europeni sunt foarte mari. Venim după o criză economică și socială care a lăsat răni adânci. Ele nu se pot vindeca peste noapte. Trebuie să folosim toate instrumentele și resursele existente la nivelul Uniunii, dar și pe cele aflate la îndemâna statelor membre, pentru a relansa creșterea economică și pentru a reduce inegalităţile dintre Estul și Vestul continentului. Pentru asta este nevoie de solidaritate, de muncă asiduă şi mai ales de participare. Comisia Europeană nu poate de una singură să scoată pe nimeni din criză – fiecare dintre noi trebuie să pună umărul pentru a relansa economia europeană.

Același lucru este valabil și pentru România. Alegerea unui nou președinte este o oportunitate de a ne spune cuvântul în legătură cu viitorul pe care vrem să-l construim. Sper că fiecare dintre voi și-a făcut deja o opinie, a decis cu cine va vota. Sigur, democrația nu se reduce la vot, dar votul este instrumentul de bază al oricărei democrații. De aceea, mă aştept ca România să-şi exprime opţiunea pro-europeană printr-o participare cât mai largă la vot. Eu însămi am să merg să votez duminică dimineaţă, înainte de a decola spre Bruxelles.

Vă mulțumesc din suflet pentru încrederea voastră și pentru sprijinul pe care l-am primit din partea voastră în toți acești ani. A însemnat foarte mult pentru mine. Sper că mă voi bucura și de aici înainte de acest sprijin și de încrederea voastră.

3 gânduri despre “Merg la vot

  1. bravo Corina! o femeie desteapta cu know how, fara part time jobs in afara parlamentului european, onesta, cu o lunga cariera in politica , din generatia post comunista

  2. Si eu cu familia am mers la vot, cu sperante mari, pentru o viata mai buna., pentru copiii mei, nepoti si pentru mine. Poate o data cu schimbarea, vom beneficia si noi, in Pecineaga-Constanta, de un drum macar pietruit si de niste amarati de stalpi, pentru a putea sa ne racordam la curentul electric!!!!

  3. Imi place foarte mult articolul, are consistenta, directie, concept, claritate, mobilizare ; Stiam noi ca a noastra Corina , pe langa ca este frumoasa , este si inteligenta ; De aceea venim cu propunerea ca spatiul UE sa-l topologizam cu masuri specifice fiecarei tari , in sens convergent cu axiomatica UE macar pe domeniul activitatii de comisar pe care cu onoare il detineti. Cu strima si consideratiune !

Lasă un comentariu