Violenţa, ca mod de viaţă

Update: Cred ca se impune tragerea la raspundere a oficialilor din Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, care aveau obligatia de lua masurile necesare prevenirii unei asemenea tragedii. De asemenea, am sesizat de urgenta Comisia Europeana, printr-o intrebare cu solicitare de raspuns prioritar, cu privire la stadiul critic al violentei din scolile romanesti, cerand implicarea Executivului comunitar in imbunatatirea sigurantei elevilor romani, in conditiile in care autoritatile nationale se dovedesc a fi lipsite de vointa si competenta necesare contracararii amenintarilor la adresa securitatii copiilor din Romania.

Am citit cu tristeţe şi revoltă vestea că un adolescent din Craiova, licean model, a fost înjunghiat mortal pe drumul spre şcoală, iar un altul a fost grav rănit. Îmi pare rău că o viaţă a fost curmată în acest mod barbar, pentru că nişte indivizi, de aceeaşi vârstă cu cele două victime, dacă am înţeles eu bine, nu au găsit altă cale de a rezolva un conflict, dacă a existat un conflict, şi nu a fost un act de violenţă gratuită, decât să-şi ucidă adversarii.

Ştiu că unora li se poate părea forţată analogia, dar tragedia de la Craiova reproduce în mic situaţia din România, unde TOATE conflictele se rezolvă după principiul „eu am parul mai mare şi gaşca mai numeroasă!” Societatea românească este extrem de tolerantă cu actele de violenţă, violenţa a ajuns banală, trăim cu ea, fără să ne mai pese.

Banalizarea violenţei a fost un proces lung, şi a fost posibilă pentru că noi am fost indiferenţi, amorfi civic. Violenţa în şcoli a fost tratată cu paliative, câtă vreme nu există un efort de educaţie civică, nu există decât extrem de rar psihologi în şcoli, nu există exemple pozitive. Individualismul dus la extrem, solidaritatea în rău, care este solidaritatea mediilor criminogene, toate astea se răzbună acum.

Am crezut că libertatea se reduce la sex, băutură, droguri, violenţă, refuzul regulilor, sfidarea autorităţii, că responsabilitatea nu ne priveşte, că statul este adversarul, nu partenerul nostru.  Ei bine, tot ce-am obţinut este anarhie, mizerie morală, disoluţie socială.

Dacă nu vă place chipul ăsta al României, a venit vremea refuzului, a revoltei faţă de această stare de lucruri. Aşa nu mai putem continua!  

8 gânduri despre “Violenţa, ca mod de viaţă

  1. ,,banalizarea violentei a fost un proces lung,, – aici e cheia, in cuvantul banalizare. la mine la serviciu, spre exemplu, intalnesc deseori violenta sub diferite forme. mai ales verbal. Oamenii sunt suparati, incarcati, cu infinite probleme, umiliti de viata si soarta. Violenta se rasfrange cu consecinte emotionale nclusiv asupra noastra, celor care lucram cu persoanele in cauza. Pacat este ca , datorita atator probleme de viata sau de zi cu zi, nu mai gasesc solutiile interioare de rezolvare pasnica si atunci isi varsa amarul/naduful/nervii pe cine apuca. Revenind la subiectul tau, eu si inca 2 colege am luat bataie in clasa a 9-a, la 15 ani (acum am 28) de la un recidivist, intrat in liceu ca la el acasa. Nu am sa uit in veci. Ulterior, au introdus gardian la liceul respectiv. dar parerea mea, din putina experienta de la serviciu (5 ani vechime in munca), este ca totul porneste de acasa. Din climatul familial al acestor copii/liceeni, din educatia lor, din ceea ce vad ei acasa/imita, din influentele nefaste ale schimbarii societatii actuale. dar mai intai si mai intai, din mediul lor de viata. Si ajung sa comita astfel de fapte, mai mult decat regretabile.

  2. Corina, eu ramin uimit de faptul ca Politia pare intotdeuna in defensiva, parca le-ar fi teama sa reactioneze ferm fata de delicventi. Ramai socat cind citesti ca un delicvent a urinat pe masina Politie (stire de acum citeva zilei) pentru ca a fost amendat. Cred ca in SUA/Canada ar fi avut deja un glont cadou de la Politie, sau citeva batoane pe spate si dus la inchisoare.

    Le fel si cu situatia in trafic, unde Politia pare invinsa pentru totdeauna de smecheri cu masini scumpe si lanturi cit casa agatate pe ceafa lata.

    Craiova este paradisul clanurilor de infractori. Aici gasesc criminalii buzunarul deschis al judecatorilor gata sa ii puna in libertate. Am inteles ca multe dosare se muta la Craiova tocmai ca aici se pot sustrage judecatii.

  3. Pingback: Impresii sedimentate,sau pentru asta mulţumim domnule preşedinte! « Popateapa's Blog

  4. Poate ca nu este o intamplare sa discutam despre aceste lucruri intr-o zi ca aceasta.
    9 octombrie este ziua in care trupele boliviene au transformat un visator intr-un simbol al celor obiditi. Oare cum ar fi aratat lumea daca „Il comandante” ar fi reusit sa scape, ca intr-un film american de duzina?

Lasă un comentariu