Peste 76 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională vor fi investite în lucrările ce vor fi efectuate la drumul național E79, care traversează țara și reprezintă conexiunea cu sudul Europei, respectiv Bulgaria și Grecia, și cu nordul ei, adică Ungaria. Lucrările au în vedere secțiunea de drum ce leagă orașele Deva, în centrul Transilvaniei, și Oradea, la granița cu Ungaria.
„Drumul trece prin județele Hunedoara, Arad și Bihor, înainte de a face legătura cu orașul Borș și va îmbunătăți accesul în municipiile Deva și Oradea ceea ce va genera o mai mare dezvoltare economică, stimulând totodată ocuparea forței de muncă și dezvoltarea regională în aceste județe„.
De asemenea, aproape 176 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în infrastructura de gestionare și distribuție a apei, în numeroase zone urbane din județul Vrancea, în estul țării. Proiectul cu finanțare europeană, ce prevede în principal construcția și reabilitarea a zeci de km din rețeaua de distribuție și canalizare, va permite unui număr suplimentar de 66.460 de locuitori din regiune să aibă acces la apă potabilă de calitate. De asemenea, aproximativ 57.440 de locuitori vor beneficia de un sistem modern de colectare și tratare a apelor uzate.
Despre acest proiect, am subliniat că accesul la o apă potabilă de calitate nu ar trebui să constituie un lux. Și totuși, aceasta era situația pentru numeroși locuitori din România, înainte ca politica de coeziune să intervină. Sprijinul oferit reprezintă un exemplu concret al solidarității europene.
Mai multe informaţii despre fondurile europene în România sunt disponibile în platforma de date deschise.
Sper să se întâmple toate lucrurile astea…promise…previzionate…succes!
@Mihaela Muraru Mandrea
Cum sa se intample cand tinem in brate incompetenta asta de la stat pe salarii grase? Un sector de stat ingrasat de Tariceanu cu o multime de functionari publici, actiune sprijinita masiv de PSD la vremea respectiva!! Nu se fac drumuri, nu se fac autostrazi, nu se modernizeaza caile ferate (infrastructura + suprastructura) – iar functionarii publici de acolo stau pe salarii grase, platite de noi, care nu cred ca – multi dintre noi, cei multi, vorba lui Ion Iliescu – castigam atat de bine precum ei, care nu-si fac treaba!! Dar pe care trebuie sa-i suportam, nu-i asa, si sa le platim si salarii grase, ca asa se face, nu-i asa? In loc sa le intoarcem spatele!!!!
Putin! Foarte Putin!!
PSD, dar si ALDE, n-au facut nimic pentru ca sa absorbim asa cum ar fi trebuit fondurile europene. N-au stiut decat sa critice Guvernul Ciolos, nu fara temei, dar veniti la Putere se vede ca e acelasi lucru in privinta absorbtiei de fonduri europene, daca nu chiar si mai rau, avand in vedere ce instabilitate politica au reusit sa creeze in tara.
Nu se face mai nimic in ceea ce priveste modernizarea infrastructurii, in schimb tinem in brate o Administratie Publica, stufoasa si incompetenta, pe salarii grase!!