PD-L: dependenta de cianuri dauneaza grav luciditatii!

Noile cote de inversunare atinse de reprezentanti ai PD-L in sustinerea proiectului privat de la Rosia Montana vorbesc de la sine despre cat de dezinteresata este mobilizarea lor, trup si suflet, pentru demararea exploatarii.

Ieri, la Parlamentul European, s-au dezbatut, in Comisia pentru Petitii, doua sesizari impotriva proiectului minier. Dupa dezbateri – inregistrarea aici – s-a decis ca petitiile Asociatiei Ad Astra si Fundatiei Culturale Rosia Montana sa ramana deschise pana la rezultatele delegatiei europarlamentare in Romania, pe aceasta tema.

Am constatat, in ultimele 24 de ore, cu regret, trei tendinte ale colegilor de la PD-L. In primul rand, incercarea de a bloca vizita reprezentantilor Comisiei de Petitii in Romania. In al doilea rand, prevalarea – asa cum face dl Cristian Preda – de lipsa de reactie a Comisiei Europene. In al treilea rand, incercarea de politizare, chiar de personalizare, a discutiei pro sau contra exploatarii. Dupa o reteta indelung verificata, ajungem acum in situatia ca nu mai e vorba despre utilizarea cianurilor in minerit, ci despre presedintele Basescu, in dubla sa calitate, de sef al statului si, totodata, promotor principal al acestui proiect – repet – privat.

Dincolo de jocurile politice interne aferente disputei, cred ca lucrul cel mai grav este, in acest moment, tacerea Comisiei Europene. Zilele trecute, 16 europarlamentari din mai multe tari membre ale Uniunii au adresat, de altfel, o scrisoare comuna Comisiei, condamnand lipsa acesteia de reactie fata de rezolutia Parlamentului European cu privire la interzicerea cianurilor in minerit.

A trecut aproape un an si jumatate de cand Parlamentul European, la 5 mai 2010, a adoptat, la initiativa Dacianei Sarbu si a altor catorva colegi,  cu 488 voturi pentru, 48 impotriva si 57 de abtineri, rezolutia prin care ” invită Comisia să propună interzicerea totală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană până la sfârşitul lui 2011, deoarece aceasta este singura modalitate sigură de protejare a resurselor noastre de apă şi a ecosistemelor împotriva poluării cu cianuri în urma activităţilor miniere şi să efectueze, totodată, o evaluare normală a impactului”. Prin aceeasi rezolutie, Parlamentul European „invită Comisia şi statele membre să nu susţină, direct sau indirect, niciun proiect de minerit care implică utilizarea de tehnologii pe bază de cianuri în UE până când se va aplica interdicţia generală şi nici să nu susţină astfel de proiecte în ţări terţe”.

Constat ca, din pacate, colegii europarlamentari de la PD-L nu respecta pozitia forului din care fac parte si care a fost adoptata in mod democratic, cu o majoritate zdrobitoare. Cu siguranta dl Preda si colegii sai stiu ca, in democratie, un principiu de baza este respectarea vointei majoritatii, nu incercarea de a fentare a ei, dupa ce ai pierdut intr-un joc corect.

Cat priveste lipsa de reactie a Comisiei, vom propune ca Parlamentul European sa discute aceasta pozitie sfidatoare si sa readuca subiectul in atentia „Executivului” comunitar.

Dincolo de demagogia privind crearea locurilor de munca (mai putine, probabil, decat ofera fabricile de cherestea din Campeni), dincolo de lobby-ul intens si ramificatia de interese financiar-politice, dincolo chiar si de discutia privind impartirea aurului intre compania miniera si statul roman – problema principala ramane amenintarea impotriva mediului si lipsa unor garantii credibile ca nu se vor mai repeta accidente precum cele peste 30 cu deversare de cianuri ce au avut loc la nivel mondial in ultimii 25 de ani, intre care si cel de la Baia Mare, acum 11 ani.

Pasivitatea Comisiei Europene o face complice cu un proiect in legatura cu care se trag de ani de zile semnale de alarma si care risca sa aiba un impact catastrofal, transfrontalier, asupra mediului. In conditiile in care lobby-ul industrial poate determina guverne, precum cel roman, sa fie pe cale de a pune in pericol interesele propriilor cetateni, e nevoie de o interdictie generala la nivel european. Am cerut acest lucru, azi, Comisiei printr-o intrebare cu solicitare de raspuns scris in regim de urgenta si urmeaza ca delegatia PSD din Parlamentul European sa actioneze, in perioada imediat urmatoare, prin caile pe care le are la indemana.

Pana atunci, recomand colegilor din PD-L sa aiba un dialog cu dna Macovei pe aceasta tema. Chiar daca nu-mi fac iluzii ca argumentele pertinente pe care le are in aceasta privinta vor reusi sa invinga presiunea unor afaceristi fara scrupule…

24 de gânduri despre “PD-L: dependenta de cianuri dauneaza grav luciditatii!

  1. 1. domna macovei in toate iesirile in presa a zis ca se opune proiectului si a dat (daca a dat) argumente generale, care nu mi se par credibile. 2. accidentele de care vbeste aveau peste 50 ppm concentratia cianurii, aici vbim de maxim 5 ppm.

  2. Uite Mortu’, Nu E Mortu’ !

    Bula, ca sa pacaleasca statul, mortu-n geam a asezat,
    Si crezandu-l viu postasul pensia i-a achitat.
    Tot asa si maoistii, pentru-a fraieri poporu’,
    Dupa ce murit-a Mao, la mumie au dat onoru’.

    Pe modele patentate derbedeii lui chiombila
    Pentru a pastra intacta mult hulita camarila
    Chit c-a le-a murit alesu si s-ar cuveni schimbat
    Trag de timp, neaga decesul si prefigureaza-un blat.

    Nedorind sa piarda locul mortului in parlament
    Inventeaza noi tertipuri si le dau drept argument
    Cum ca locul in disputa si ramas astfel vacant
    Li s-ar cuveni de facto si cu japca trebuie luat.

    Numai ca de vor baietii sa stea-n jilt de decedat
    Noi i-om aseza cu forta in pamant proaspat sapat.
    Si le-om da de amintire cand i-om duce-n loc de veci
    Cate-un tucal drept scaun pentru niste ….. reci.

  3. Pingback: Proiecte. Orgolii. Incertitudini | Gabriela Savitsky

  4. Marea Britanie a marit in Aprilie taxele pentru cetatenii care cistiga mai mult de 150,000 GBP pe an (cam 230,000 USD) de la 40% la 50%. In UE doar tarile scandinave taxeaza maimult de 50%.

    UK e guvernata de dreapta, de conservatori. Cum e oare posibil ca UK sa aibe taxe diferentiate, si mai mult, sa mareasca taxele pentru cei instariti, iar in Romania dormim pe noi cu taxa unica, care nu mai atrage investitori in conetextul economiei in criza de azi? De ce Romania nu renunta la taxa unica, cind la buget nu sunt bani suficienti? Preferam in schimb sa ii cocosam pe saraci, ca sa ii ocrotim pe cei 1% care au…

    http://www.nytimes.com/roomfordebate/2011/10/05/britain-taxed-the-rich-then-what?ref=global-home

  5. Aţi observat cum pe toate televiziunile există publicitate pro exploatare cu cianuri a Roşiei Montana? Din păcate oamenii se cumpără destul de uşor. Eu nu cred că o conştiinţă curată poate cere începere exploatării, e prea lipsit de sens.

    • Banii n-au miros, iar ai lor sunt multi si conditia pentru reclama e ca televiziunile sa nu vorbeasca nimic impotriva proiectului ! Dar acesta nu e singurul proiect aurifer. Mai exista proiectul DEVA GOLD la mina de aur din Certej si Gura Barza, instrumentat de aceleasi persoane, exploatari inchise din cauza SUPRAPRODUCTIEI, cu aur mai mult decat la Rosia Montana si mai usor de exploatat. „MUNTII NOSTRI AUR POARTA, NOI CERSIM DIN POARTA-N POARTA…”

    • 🙂
      Emil Boc: „Are partidul şi guvernul României forţa să…”

      Domnul Boc deja se gândeşte la „partidul României”. Eu unul sunt deja convins, 99%, că în România este deja o dictatură oligarhică, întrebarea a fi „ce este de făcut pentru a nu fi vânduţi ca sclavi?”

  6. Pacat ca Adina Valean, la fel ca Razvan Teodorescu, care la varsta lui nu se gandeste la ce e mai bine… doar la ce-i e lui mai util…, sustine(dubios) acest proiect. Aceasta minge la fileu pentru USL nu exista din cauza Adinei Valean… si va cantari greu in viitorul apropiat pentru noi. Ar cam trebui sa ne delimitam clar…

  7. Aux Armes Citoyens

    “Romania si cetatenii ei continua sa fie luati peste picior de presa franceza. Cazut inca sub farmecele colegei sale de cabinet – decoltata, blonda si foarte mulata – personajul care ar trebui sa raspunda apelativului de ministru de externe a declarat satirisit ca este jignit.”
    Sursa: Blogul lui Radu Tudor

    Basescu:- Ce facem Baconschi, le raspundem francezilor, sau mergem la aeroport sa intampinam “retrocedatii”, ca doar sunt de-ai nostri, de-ai lu’ Bercea?

    Ne c… fratuzu-n freza, cum vrea deltoidu’ lui,
    Si ne face buni de “Nufar” pe tema tiganului
    Care odat’ ajuns acolo invatat-a frantuzeste
    Si facandu-si meseria in grai neaos el cerseste.

    Pe langa cersetorie tiganimea da cu jula
    De speriat-a Quai D’Orsay-ul si temuta-i caraula.
    Daca socotesti poluarea produsa prin nespalare
    Ai imaginea completa si iz acru de picioare.

    Nevrand sa vada copacii din cauza de padure
    Frantuzu’ ne ia de-a valma si se-apuca sa injure
    Confundand voit o sula cu notiunea prefectura
    El ne-mproasca cu mocirla si ne-o zice rau pe gura.

    Raspopitul, la Externe, navigand pe-un nor de fala,
    Protesteaza-n varf de buze si-mbracat la tol de gala
    Se da grav lovit in ego si jignit de-asa insulta
    Plonjeaza drept in jacuzzi, pregatindu-se de lupta.

    De Basescu nu mai zicem, dupa ce-am vazut cu totii,
    Ce-i facut-a ungro-franco cand i-a aratat chilotii,
    De venit-a Traienelul din Briusel maro-n izmana
    Dupa ce si Berlusconi i-a tras public o castana.

    Asa ca, cinstit romane, de ti-ai pus in cap si Franta
    Cand privind atent la harta tu ti-ai aranjat vacanta,
    Sterge-o frate din programe si apuca pe-alte cai
    Caci frantuzu’ cu emfaza te-ncadreaza la cei rai.

  8. Pingback: INCORUPTIBILII! « Popateapa's Blog

  9. Remember…. pentru nesimţitul ordinar Valentin Rusu, finul ayatollahului Frunză”verde” şi altor AMATORI din gaşca de mârlani şi cioflingari PD-L CS !!

    SORIN-LACHE FRUNZA”VERDE” E GRAV BOLNAV !!! BETEAG !!
    BOALA SE NUMESTE … : F 63.9 !!!!
    DECI…. FRUNZA” VERDE” O IUBESTE PE SIBILLA, ARE O OBSESIE… auuuuuu…. saracuuuuu…. deci se explica muuuuulte……
    Va sa zica… sunt REA. Daca Sorin-LACHE crapa,il am pe constiinta au ba ? 😉
    Nah, cu F 63.9 nu-i de gluma.
    Mai ales ca ayatollahul Frunzesky are si alte obsesii, ca par egzampla : Mihai Stepanescu, primarul Resitei si Marcel Vela, primarul Caransebesului ! Pe cei doi ii ” iubeste “ mai mult decat pe Sibilla, v-ati prins !
    Cum de ce…pai, iaca, numai recent :
    Stepanescu şi Vela, cei mai buni primari din Regiunea V Vest
    Evident, ayatollahul turbat de furie, a iesit in presa loco sa braveze, cica: zice ayatollahul frunza”verde” , ar castiga gasca PD cele doua primarii ( Resita si Caransebes ). Dupa cum se constata, saracu frunza”verde” are dija …. vise erotice, deci, boala de care sufera s-a agravat !
    Sa ne spuna, DACĂ are sânge in instalatie, acest Vali Rusu, despre groparii judetului, adica ortacii săi de partid, ca de exemplu :
    – gasca PD, respectiv viceprimarii camarazi ai pampalaului Vali Rusu sa-si vada de ce-au falimentat ( CET, PRESCOM, drumuri si poduri, SC PIETE, etc ) iar Vali Rusu, acest lache al ayatollahului mason sa-si dreseze putulachele numit politic dir adj la Piete SA, Rusu Dorin ( 22 ani ) nepot de frate , daca tot NU are vreo ocupatie constructiva, ca de distrus, a demonstrat, nemernicul , punct.
    – să ceară specimenul Vali Rusu explicatii hăndrălăilor, flenderilor, apropo de oaresce asocieri ale Consiliului Local Resita ( E VORBA,EVIDENT, DE CLIENTELA PD-L !! ) care asocieri au dus la rezultate de ” succesuri “, ca de ex. faptul ca NU se mai construieste o gradinita sau ceea ce ” fac ” cu cainii comunitari ca sa nu mai pomenim de SI de alte nemernicii , dar…. e timp si NIMIC nu va ramane neplatit caci NU Curtea de Conturi ii va judeca ci….. auuuuuuu….
    Valentin Rusu, viceprimarii PD-L, NU au avut şi NU au niciun aport în ce priveşte Proiectul de modernizare a Grădinii Zoologice, proiect care A FOST aprobat de către fostul Ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi (PSD) . şi subliniem faptul că d-l Nicolae Nemirschi nu numai că nu-şi aminteşte de Vali Rusu ci, NU îl cunoaşte, la fel de necunoscut fiind şi pentru alţi miniştri!
    Referitor la ” grija ” care-l macină vis a vis de praful din municipiu, amintim deputatului Valentin Rusu aceea că în adevăr, praful şi pulberea s-au ales de Drumuri şi Poduri SA Caraş-Severin al cărui director general a fost Vali Rusu până în anul 2008 precum şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Drumuri şi Po­duri. Din 1999 până în 2004 firma a avut o cifră de afa­ceri care a crescut constant, ajungând la 2,7 milioane de euro. În 2010 firma era deja în insolvenţă. Declinul a în­ce­put o dată cu numirea lui Valen­tin Rusu în septembrie 2004 ca director general .
    Amintim deasemeni monumentala ” operă de artă ”, respectiv drumul Soceni-Târnova, apropo de… praf şi pulbere.
    Deputatului Valentin Rusu, cu… bunăvoinţă ŞI spre meditaţie: e uşor s-arunci cu… vorbe, când NIMIC ( altceva ) nu ai a spune…
    Ete, d-aia steaua ayatollahului de carton şi-a căţeilor săi de Curte apune ! Că-s idiotsky !! Claro !!
    Apăi dacă e să dăm crezare gurilor slobode de prin târg, cum că sărmanul ayatollah Frunză”verde” l-ar scoate candidat la Primăria Reşiţei pe finul Valentin Rusu şi că se vor aloca resurse astronomice, auuuuu…. tragi-comedie, nu alta !!! Dumneamea participă cu fluturaşi despre ” actvitatea ” pămpălăului Vali Rusu pe care-i vom distribuii GRATIS !! Râd reşiţenii/cărăşenii…. nu de alta, dar cunosc specimenul fost chelner ” Valy ” şi da, e de râs !! Băi, Frunză”verde ”, în ce hal ai ajuns ….. Ăsta e canddat, bă ? JALNIC !!!

    Remember…. pentru nesimţitul ordinar Valentin Rusu, finul ayatollahului Frunză”verde” şi altor AMATORI din gaşca de mârlani şi cioflingari PD-L CS !!

  10. Romania se joaca cu focul in politica externa, comportindu-se ca un adolescent intr-o gasca, care, simtind ca are spatele acoperit, prinde curaj si spune tot felul de idiotenii. Ma refer la declaratia lui Voinescu, şeful delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a NATO:

    „Am discutat modul in care coopereaza NATO cu Rusia in conflictul din Afganistan. Pentru NATO conflictul din Afganistan este prioritate zero. Evolutiile nu sunt incurajatoare de ceva vreme si rolul Rusiei in acea zona este extrem de important. In ceea ce priveste Afganistan, NATO a spus mereu ca este o oportunitate extraordinara de cooperare cu Rusia. Exista inca foarte mult loc de cooperare. Noi asteptam mai mult de la Rusia, dar nu stiu in ce masura Rusia este dispusa sa ofere mai mult in aceasta cooperare”, a declarat Sever Voinescu.

    Care „noi”: „noi” NATO, „noi” Romania, sau „noi” catelusii care latram curajos la Rusia din spatele NATO?

    Atitudinea Romaniei nu e doar criticabila, ci condamnabila. Mergind orbeste, in mod singular, pe relatia cu SUA, vom reusi sa ii suparam nu doar pe rusi, dar si pe europeni. Vezi rezervele Frantei fata de scutul anti-racheta.

    Baconschi vorbea de „cheia” cresterii increderii intre Romania si Rusia. Ce ‘cheie’, poate cea cheia franceza? Dar Baconschi pentru mine s-a descalificat alegind sa ramina in gasca lui Basescu, dupa ce a luat scatoalce repetate de la seful sau. Basescu spune una, Bachonschi drege busuiocul.

    Acesti lideri incapabili pun securitatea Romaniei intr-un joc de ruleta, as spune chiar ruleta ruseasca. Asa am facut si pe vremea Axei cu Germania fascista. Generatii de romani au platit pentru deciziile gresite ale liderilor sai.

    Inteleg ca USL critica modul netransparent in care s-a incheiat acordul de amplasare a scutului in Romania, dar e de acord cu amplasarea. Chiar nu exista nici un politician, nici o forta politica in Romania care macar sa puna in discutie modul in care scutul ar securiza Romania? Ma nelinisteste asta. Adica exista fizicieni, specialisti in securitate care vad in amplasarea acestui scut mai mult o incepere a unei noi faze a cursei inarmarilor, iar noi in Romania suntem ORBI?

  11. Mă bag şi io cu „epidrama” :

    Noaptea Draconidelor
    Tristeţe la (De)veselu

    O draconidă ( stea căzătoare din Constelaţia Draco) fentează scutul de la Deveselu, pătrunde fără aprobare legală prin acoperişul Palatului Cotroceni şi se înfige în scaunul prezidenţial, după ce-l parcurge din creştet pănă-n anus pe Jon*, mereu la post. Fusese data Terei de 09.10. 2011 la 0 :13 am…
    Gioană, la picioarele scaunului. Plânge ! N-adece Vântu ce aduce Draco !
    Emil scoate Draconida din scaun – un diamant de 20 de miliarde karate – şi se cară cu ea, pe şest, cum venise…Boc să fii noroc să ai.
    Opoziţia e călare pe cal (de lemn) fără şa. Urmaşii lui Burebista dănţuiesc pe arătură ca n-au zapis doi, sub privrile bulbucate ale marelui licurici ieşit cu greu ditr-o balegă asiatică…

    PS : Băi ruşilor, n-o mai frecaţi atât cu scutul, şi… scutiţi-ne ! că e mort din uter. 2/3 din Draconide trec de el ca rapidul prin Basarabi. Pe 16.10.2011 parcă vă văd în belerege…şi pe voi.

  12. Pingback: Cate ceva din reforma in invatamant… « Motanul Incaltat

  13. Pingback: Renuntarea la religie inseamna renuntarea la Dumnezeu? « Rinder Razvan Catalin

  14. In Sfarsit Ne Va Lua Dracu’ !

    Dracu’ neavand ce face, plictisit nevoie mare,
    Iute-si aduna dracimea si o puse de-o clonare.
    El din Stalin si din Hitler, peticiti cu Ceasusescu
    Facu o caricatura si-o numi razand Basescu.

    Pentru a-si testa faptura, o trimise pe pamant,
    Cu misiune diavoleasca sa bage lumea-n mormant
    Si sa-ndeplineasca planul de suflete racolate,
    Ce vandute lui chiombila cu contract vor fi saltate.

    Dictator de opereta, clona zbanghie si hada,
    La-nceput voda damnatu’ facu-n cor lumea sa rada,
    Ca la circ priveau romanii la claunul-presedinte
    Si-i aplaudau in draci, la scena, numerele excelente.

    Giumbuslucuri, piedici, tumbe, poze cu autografe
    Orice folosea starleta sa-si ascunda crase gafe.
    Iar prostimea multumita ca-n sfarsit a votat bine
    Radea mult, satisfacuta luandu-si gandul de la paine.

    Pana cand chiombu sarcastic a lasat jocul cu masca
    Si-mboldit de sarsaila el la lucru si-a pus gasca.
    Care gasca, fara teama, fura, jaf de drumul mare
    Si priveste nesimtita la romanul care moare.

    Dracu-i fericit acuma chit ca-i cam suie lucrarea
    Si-o pastisa de tot rasul e-n final toata clonarea
    Important e rezultatul care dintr-un colt de rai
    Iad facu in Romania, sa tot fugi in loc sa stai.

  15. @karakas
    Mulţumesc mult. E nevoie de o opoziţie tenace faţă de acest proiect, pentru că ei mizează pe tăcerea proverbială care se aşterne după epuizarea oricărui subiect fierbinte în România.

    @bibliotecaru
    Au resurse inepuizabile de cumpărare a presei. Să ne aducem aminte şi de excursia din Noua Zeelandă organizată pentru jurnalişti.

    @Nicuşor Furdui
    Atât timp cât cetăţeni ca dumneavostră nu se lasă manipulaţi de opiniile cumpărate, mai există o speranţă.

    @respect Roşia Montana
    Mulţumesc mult.

    @popateapa
    Să nu fim pesimişti, şi ei mizează pe campaniile mediatice manipulatoare, de ce nu ar merita şi adevărul să fie susţinut?

Lasă un comentariu