Istorie şi politică

         Am fost şi sunt adepta principiului care spune că nu e bine să amestecăm istoria cu politica. Secolul trecut a cunoscut două mari tragedii care, în esenţă, au la origine şi instrumentarea politică a istoriei. Cu toate astea, se pare că avem un fel de amnezie, când este vorba despre consecinţele amestecului politicului în scrierea şi re-scrierea istoriei şi folosirea istoriei ca armă în lupta politică.

         Cel mai recent exemplu îl reprezintă criza intervenită în relaţiile dintre Bucureşti şi Budapesta, motivul crizei fiind doar aparent re-înhumarea poetului Nyiro Jozsef. Un poet cu un trecut tulbure, anti-semit şi anti-românesc. Dacă ar fi fost vorba despre o ceremonie strict privată, nu cred că cineva ar fi avut de obiectat. Doar că guvernul de la Budapesta a vrut să facă din acest eveniment o demonstraţie de forţă în Ardeal. FIDESZ a avut, încă de la înfiinţare, un proiect în legătură cu Ardealul: acela de a crea convingerea, în Ungaria şi în afara ei, că ungurii au un drept de co-suveranitate în Transilvania sau, dacă nu se poate, măcar în Secuime.

         Toate acţiunile guvernelor FIDESZ sunt subsumate acestei idei directoare. Cu sprijinul Budapestei au fost înfiinţate partide radicale, care au ajuns duşmanii UDMR, obligând Uniunea să-şi radicalizeze discursul, o radicalizare care numai bine nu i-a făcut. În Harghita şi Covasna se înmulţesc tot felul de organizaţii culturale obscure, la adăpostul cărora înfloreşte un cult al „eroilor”, de obicei persoane care s-au remarcat prin naţionalism deşănţat, xenofobie, anti-semitism şi anti-românism.      

         Parlamentul de la Budapesta planificase ceremoniile de pe teritoriul României. Dar ceremoniile începuseră la Budapesta, unde rămăşiţele lui Nyiro au fost primite cu onoruri de stat. Se intenţiona aducerea urnei cu cenuşa poetului cu un tren special, care să oprească în mai multe localităţi din Ardeal, unde trebuiau să se desfăşoare ceremonii speciale, cu imnul Ungariei, al Ţinutului Secuiesc şi cu toată recuzita ridicolă, folosită de o bună bucată de vreme în Harghita şi Covasna.

         Tot acest circ politic, pentru că despre un circ politic este vorba, a culminat cu ieşirea fără precedent a Preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, care a adus injurii României şi românilor, de pe o poziţie nedemnă de statutul unui demnitar european, şef al unui Parlament, instituţia far a democraţiei. M-a mirat lipsa de reacţie a societăţii civile din ambele ţări, inclusiv a celei a minorităţii maghiare din România.

         Convieţuirea paşnică a românilor şi maghiarilor din Ardeal este o realitate şi ambele etnii au depus eforturi sincere pentru a ajunge aici. Nu serveşte nimănui instrumentarea istoriei – care trebuie lăsată în seama istoricilor din ambele ţări -pentru că nu ştiu ce partid-satelit al FIDESZ nu se poate lupta altfel cu UDMR. Nu cu cenuşa unui nefericit – şi el o victimă a istoriei, până la urmă – se rezolvă problemele maghiarilor, care probleme sunt identice cu ale românilor: salarii, pensii, sărăcie, birocraţie, administraţie locală ineficientă, lipsa infrastructurii, educaţie, sănătate.

         În locul unei dezbateri oneste între candidaţii partidelor maghiare, avem o acţiune care, în final, este de incitare la ură etnică. De aceea, reacţia fermă a guvernului Victor Ponta este de aplaudat. România are, în legislaţia sa, prevederi care privesc tratamentul acordat minorităţilor naţionale, prevederi care exced standardele europene. Şi le aplică, cu bună-credinţă şi consecvenţă. Guvernul de la Budapesta nu are a ne da lecţii în domeniu.

         Vrem un singur lucru: să nu fie adusă atingere demnităţii noastre naţionale. Putem discuta despre orice cu maghiarii de aici şi din Ungaria. Dar nu de pe poziţii de forţă din partea Ungariei. Care trebuie să se obişnuiască de acum cu ideea că nu are niciun drept de co-suveranitate în Ardeal. Amestecul Budapestei în politica românească este un act periculos, care trebuie să înceteze imediat şi necondiţionat.

         Nu pot să nu remarc, în încheiere, modul ruşinos în care au tratat subiectul unii jurnalişti, pe care obligaţia faţă de fostul partid de guvernământ i-a făcut să uite de datoria lor de a servi interesul public.