PDL continuă dansul crizei

Face ce face acest partid blestem pentru ţară şi rămâne vedeta mediatică, când prin înfruntări electorale interne, ba executând dansul crizei. Însă, dincolo de toate, PDL  se comportă acum de parcă şi-ar fi făcut datoria faţă de ţară. Premierul a anunţat deja că la anul bugetarii vor reveni la salariile anterioare şi că am ieşit din recesiune. Totul, de parcă această criză există atât  timp cât vrea PDL şi pleacă tot când vrea partidul.

E interesant că, după ce tot au înălţat steagul dreptei şi au tăiat de peste tot, acum, brusc, PDL-ul nu mai este de dreapta. Îl aşteaptă un an electoral greu în faţă, în care va trebui să dea socoteala pentru nimicul făcut în cei patru ani de guvernare, iar ca să scape de această socoteală, s-a hotărât să coboare mult arboratul spirit al dreptei. Toată comedia reformei şi a măsurilor de dreapta a fost jucată pentru că aşa cerea scenariul FMI, singurul prin care PDL putea avea la îndemână banii care să-i conserve puterea. Altfel, s-ar fi prăbuşit de mult sub propria neputinţă şi incompetenţă.

În tot acest context de demagogie ieftină, alegerile din PDL nu vor consfinţi nimic nou. România nu are nimic de câştigat din această confruntare. Interesul public va fi la fel de văduvit şi după alegerile din PDL. Singurul scop al taberelor este supravieţuirea cu orice preţ şi acumularea resurselor publice pentru conservarea clientelei şi mituirea electoratului.

Dedublarea pdl-iştilor are loc pe toate planurile – să vii să vorbeşti întruna de austeritate, iar după aceea să te dai în spectacol, dansând pe la emisiuni de divertisment, spune totul despre mascarada pe care o joacă cei aflaţi la putere. PDL-iştilor le arde de dans, alegeri interne, împărţirea ciolanului. In rest, cultura şi sănătatea pot să aştepte, la fel cum poate să aştepte mult şi bine o ţară întreagă ieşirea din criză.

21 de gânduri despre “PDL continuă dansul crizei

  1. Doamna Cretu, off-topic si nu prea: ce mai stiti de dna Simona Marinescu? Am observat faptul ca, cu un bun instinct ori urmind un bun sfat, a preferat sa se evapore dupa ce a pierdut in alegerile din PD in fata dlui Basescu. Stiu ca la un moment dat era prin Irak, probabil gindind ca Irak e un loc mai putin periculos ca vecinatatea Cotrocenilor. Incerc a-mi imagina pe unde se va evapora dl Blaga, daca nu invinge.

  2. Este un circ despre circ. Asta face PDL si puterea asta, sperind ca stampila FMI si sustinerea americanilor ii va tine la putere. Pe asta se bazeaza cind eticheteaza in mod idiot USL drept „sovietici”. Sa vedem citi gogomani mai exista in tara asta!

    Promisiunile „de stinga” ale lui Boc, despre cresterea cu 50% a salariilor, reflecta acest circ, care pina la urma sunt o alta palma data romanilor, pentru ca au luat pozitie de „culcat”.

    Mie mi se pare ca tipul asta de putere este o noua iteratie de lichelism si fanariotism, a la sec XXI.

  3. Doamna Corina Cretu, va urmaresc aparitiile tv atunci cand am ocazia si v-am scris chiar aici ca decenta excesiva nu este pentru mediul politic de la noi.
    Intrebarea mea ar fi daca sunteti capabila sa ii faceti parte contorsionistului Talmacean, macar la un singur stil de dans?
    Judecand dupa cum se intampla lucrurile la noi, sunt toate sansele ca prestatia lui sa-i aduca un numar suficient de mare de voturi, asa, fiindca-i „baiat de baiat”.
    In fiecare zi imi spun ca le-am vazut pe toate, dar tot in fiecare zi mi se dovedeste ca nu este adevarat.

  4. Europenii ar trebui sa fie atentionati ca SUA a ales: bancherii pot in continuare sa faca „inginerii financiare” – de fapt un furt cu legea in mina cind institutiile de control si supraveghere ale statului dorm sau se fac ca nu vad.

    „Americans know that banks have mistreated borrowers in many ways in foreclosure cases. Among other things, they habitually filed false court documents. There were investigations. We’ve been waiting for federal and state regulators to crack down.

    Prepare for a disappointment. As early as this week, federal bank regulators and the nation’s big banks are expected to close a deal that is supposed to address and correct the scandalous abuses. If these agreements are anything like the draft agreement recently published by the American Banker — and we believe they will be — they will be a wrist slap, at best. At worst, they are an attempt to preclude other efforts to hold banks accountable. They are unlikely to ease the
    foreclosure crisis.”

    Ar fi o mare dezamagire ca si Obama sa fie unul dintre cei care voteaza cu Wall Street Party (si se pare ca asta face).

  5. Nu este intentia mea sa diminuez credinta nimanui. Cel putin avem libertatea sa credem sau nu in ce vrem. Dar Boc ne ia libertatea asta cind afirma:

    „Fără credinţă în Dumnezeu, nimeni în România nu face nimic”

    http://www.gandul.info/news/boc-justifica-banii-alocati-bisericilor-fara-credinta-in-dumnezeu-nimeni-in-romania-nu-face-nimic-8150642

    Asta este o insulta la adresa tuturor cetatenilor romani care au o alta credinta, in Allah, Budha, sunt spirituali, sau cred in omuletii verzi. Boc este pur si simplu un idiot! Nicaieri in lumea civilizata nu o sa auzi un politician perorind asemenea timpenii.

  6. si de la psd ce am auzit in acesti 4 ani? „jos basescu”, „jos boc”, „masinaria lor de fraudat alegerile a functionat mai bine decat a noastra”, „diaspora nu ar trebui sa aiba drept de vot”, etc, etc…nu vad ce solutii ar fi putut oferi psd daca ar fi fost la putere decat sa taie…

  7. SCUZA LENUŢEI DIN PLEŞCOI

    – Bulache, de ce Rromica noastră nu a onorat astăzi cu prezenţa sa Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, aşa cum se angajase ?
    – Pentru că gagii nu au asigurat translator de limbă rromă ! Le-a dat-o-n bubă !…

  8. Noapte Buna Romania, Chiombu’ Si Elena Vegheaza!

    Ei, copiii mosului, si vazand Traian al nostru ca nu prea il mai invita nimeni nici macar pe la forurile europene, se gandi ca n-ar fi rau pentru opera lui de distrugere totala a Romaniei sa trimita si pe altcineva care sa-i continue activitatea de umilire si punere a tarii la coltul de rusine pe coji de nuci, pentru proasta purtare si comportament marlanesc in relatile cu partenerii nostri europeni. Si cine era persoana cea mai nimerita pentru aceasta misiune diplomatica de importanta majora, alta decat faptura cea mai draga prezidelului nostru si anume coana ispravniceasa, Leana ot Plescoi. Asa se face ca intr-o buna zi ii dadu acesteia un cosulet cu de-ale gurii, sa aiba pe drum, un insotitor, cam tampit de felul lui, dar bun ca s-o pazeasca pe regina de Lupul Cel Rau, ii sui pe amandoi in avion si-i trimise tocmai in indepartatul Bruxelles, unde coana Leana era asteptata sa dea cu subsemnata si sa raspunda la intrebarile parlamentarilor europeni, de pe pozitia de Ministru al Dezvoltarii in cabinetul basescu-boc, ce si cum este cu fondurile europene. Numai ca duduia “ibovniceasa”, neluand in prealabil lectii de diplomatie si nefacandu-i-se niciun instructaj pe aceasta tema, obisnuita fiind sa faca caca in capul membrilor Comisiilor parlamentare dambovitene (si in general in capul tuturor romanilor), crezand ca datorita sangelui ei albastru ii va merge aceeasi figura si cu parlamentarii europeni, a hotarat pur si simplu sa-i sfideze si sa nu se prezinte personal in plen, pentru a da explicatie, trimitand la schimb idiotul pe care i-l daduse Traienel pe post de garda de corp, idiot care, vorba unui distins candidat la sefia adunaturiii portocaliii, “a cacarisit-o” rau de tot, cu un discurs de tot cacatul din care nu numai ca nu s-a inteles nimicuta, dar a bagat si in spital pentru terapie psihica intensiva trei bucati traducatori oficiali. Si pentru ca mucii trantiti de el in fasole nu prea aveau consistenta i-a raspuns si obraznic unei parlamentare europene care a “indraznit” sa-l apostrofeze pe motiv de harababura logoreica, trimitand-o pe aceasta sa-si procure discursul de pe piata libera, deoarece continutul sau este de natura publica. Vazand reactiile europene la o atare purtare si sfidare a oricaror norme de conduita in relatiile europene, pentru a drege cat de cat busuiocul, alde Leana & Cie dadura un comunicat cum ca la ora respectiva osul ei domnesesc se intalnea cu nu stiu ce vice-presedinte al nu stiu carei Comisii Europene (de fapt stiu cu cine, dar nu vreau sa va spun), motiv pentru care i-a ignorat pur si simplu pe parlamentarii europeni.
    Asta, da, mandrie nationala si verticalitate politica din partea basescului si a oamenilor sai in relatiile internationale, le-am aratat noi si i-am invatat minte cum e cu politichia in lumea ireala, absurda si dictatoriala a lui chiombila.
    Si daca nu le-a fost de ajuns, sleahta chiombului, in frunte cu el, l-au scos la incalzire pe la diferite televiziuni pe numitul Talmacean care, cel putin pana acum, se dovedeste a fi un talent fara egal in ceea ce priveste comunicarea si mai ales arta dialogului politic, arta pe care o stapaneste la perfectiune, ca sa zic asa. Sa te tii atunci recitaluri in Parlamentul European!
    Si-am incalecat pe-o sea si v-am zis povestea mea, noapte buna Romania, oriunde ai fi, dormi in pace, chiombu si Elena vegheaza!

  9. din nefericire criza morala adusa de pdl este absolut de nedescris in cuvinte, nu stiu daca stiti de golanii pdl-isti de la Timisoara, Sergio Morariu Si Grigore Alecu, Marcel Tolcea care au inceput pentru a denigra si ideea de studente romane, sa le puna in cosul de gunoi si sa publice fotografiile pe Internet, este mult mai grav decat ceea a facut Csiki Barna, nu stiu pana unde mai pot merge acest partid negativist, care este pdl.

  10. Iata dovada ca orice tara din „alianta trans-atlantica” poate sa devina prada pentru sistemul financiar global. Frate, frate dar doar pe bani. Cu referire la cazul Portugaliei, fortata sa isi schimbe guvernele, si obligata sa ceara „bail-out” de la institutiile financiare:

    „The crisis that began with the bailouts of Greece and Ireland last year has taken an ugly turn. However, this third national request for a bailout is not really about debt. Portugal had strong economic performance in the 1990s and was managing its recovery from the global recession better than several other countries in Europe, but it has come under unfair and arbitrary pressure from bond traders, speculators and credit rating analysts who, for short-sighted or ideological reasons, have now managed to drive out one democratically elected administration and potentially tie the hands of the next one.”

  11. Din ciclul „Fărădelegile minorităţilor”

    REPLICA ROMÂNILOR

    Nea Cseke ai cotit-o, cum-necum,
    Ca căcăcios ce-şi dete cu parfum !
    Tu ca ministru ai făcut doar fălci,
    Din tratamentul « medical » cu hălci

    Curând poporul te va lua în dubă ;
    Sau meri direct la oniuka în bubă,
    Să te renască după chin şi jale
    La porţile desfiinţatelor spitale…

  12. De Ce Tace Chiombu’?

    Nu-i a buna, frati romani !
    Chiombu’ tace din nou!
    Si nu tace oricand si oricum, ci taman in Postul Pastelui.
    Ori din experienta celui de-al doilea mandat eu, unul cel putin, am invatat ca atunci cand tace nasparlu’, e de rau pentru boborean. Adica, atunci cand va deschde din nou gura televizat, o va face pentru a ne anunta noi nenorociri pe care ni le-a pregatit in perioada de silentium. Ca asta-i Basescu, nu se lasa pana nu ne baga in pamant sau macar ne pune pe butuci. Stau si ma dau de ceasul mortii incercand sa-mi imaginez cam ce i-ar mai putea basi mintea intru nenorocirea noastra? Deocamdata treaba cu politistii nu i-a iesit, a dat-o rau de tot de gard, cred ca-s musca mainile de oftica pentru faptul ca nu s-a putut razbuna pe cei care i-au zis pe nume “javra ordinara” lasandu-i pe drumuri chiar in ajunul Pastelui. Ca doar cu bolnavii tarii s-a descurcat minunat. Pe unii chiar i-a pierdut definitiv pe drum fara ca cineva sa-i ceara socoteala. Ca asa-i la noi, in dictatura! De disponibilizat nu prea mai are ce, din pensii a taiat cat a putut, au ramas de ciomizat alea mici si foarte mici, profesorilor le da canci bani, spitalele le-a inchis cum a vrut muschii lui, la eurparlamentari le-a dat un cap de-al Elenei in gura, pe Sarkozy s-a razbunat gonindu-i constructorii de la autostrada, motiv pentru care la vara romanii, pe distanta Cernavoda-Medgidia isi vor cara masinile in spate, la Parlament a reusit sa dea Comisia pentru buget oamenilor lu’ Izmana, preturile au ajuns total prohibitive pentru marea masa de romani, care anul acesta vor manca de Pasti pet-ul canin al familiei in loc de miel (in lipsa de pet “proprietate personala”-a si asta-i scump- vor apela la cainii vagabonzi, rezolvand astfel si chestia cu eutanasierea lor) si cate si mai cate, toate cu un singur scop: terminarea noastra fizica si parasirea pe cale naturala a sistemului.
    Asa ca stau si ma gandesc cam ce ar mai putea face ca sa ne fie si mai rau. Adevarul este ca daca timp de mai bine de patruzeci de ani comunistii ne-au croit cu stanga de nu ne-am vazut, cand in barbie, cand la ficati fara insa sa ne poata veni de hac, chiombu si cu sleahta sa de derbedei s-au hotarat sa ne lucreze cu dreapta pana cand vor termina ce au inceput comunistii. Asa ca am ajuns sa-i servim chiombalaului de sac de box, chit ca avem gura sa strigam si creier sa protestam. Noi preferam insa sa le tinem in conservare, ca daca or veni altii si mai ai dracu’ ca astia, ce vom face, cum ne vom face auziti daca ne consumam de acum?
    Asa ca chiombila tace si face, dar ce-o face de data asta ca, sincer sa fiu, ar trebui sa fiu el ca sa-mi imaginez alte dezastre aplicabile romanilor.
    Ori eu nu sunt, asa ca astept cu infrigurare ajunul Pastelui, deoarece sunt sigur ca-si va alege cu grija si studiat momentul in care va aparea din nou pe sticla pentru a ne anunta f’o noua masura catastrofala pe care ne-o va expedia cu dreapta in barbie intru totala lui satisfactie.

  13. Motto : Cine nu poate trage la rame, treage la…râmă !

    CIUDATE-S CĂILE DOMNULUI

    Crin : Victore, devi periculos ! Rromica a făcut pasiune pentru tine : tinerel, frumuşel, osos ; Jur (ist) !!! Iar te-a luat în buze, ieri.
    Victor : E-ntr-o dungă [afişată], colega…
    Crin : Ai probe ?
    Victor : Şi-ncă cum ! E-ndoliată verical cu o bentiţă neagră pe rochie, stânga spate, pe ruta “homoplat”-bucă-poale, başca ciorapi negri ; a la Podlogi 15.04.2011 !
    Crin : Te ţin sub lupă !!! Toamna se mârlesc “caprecoarnele” [preelectoral].

  14. JON* IEŞI DIN COTEŢ ŞI LATRĂ

    Murdar moral se recunoaşte Botiş,
    Ca Boc, Băsescu, Udrea şi alţi mulţi;
    Te-apucă greaţa când stai să-i asculţi,
    Iar mie ca voi toţi îmi vine să mă ΠŞ.

    Aşa gândeşte tot românul ăsta „limitat”
    Scuipând în ochi pe JON*, cel mai spurcat.
    Stupidul premier pledând ca ultimul macac
    M-a prvocat la maţ, şi tare-mi vine să mă kk.
    ………………………………………………
    Băi pedelişti, udemerişti şi alţii. Satanelor!
    Mergeţi in Iad, puţind, pe imnul căcănarilor.

  15. El spune ca doar in vizita insa presa din Italia sustine ca a venit pentru a trata cu presedintele nerazzurrilor Massimo Moratti. Pentru transferul lui Tevez care sezonul acesta a marcat pana acum 22 de goluri in 38 de meciuri campioana Europei ar trebui sa scoata din conturi peste 30 de milioane de euro. Dintre cei 6 insa doi sunt accidentati Milito si Suazo altul iesit din forma Pandev si inca doi sunt prea tineri pentru a face fata la o echipa precum Inter Alibec si Biabiany .

Lasă un răspuns către Corina Cretu Anulează răspunsul