Revolta magistraților

              Anul trecut, pe vremea asta, asistam la revolta cetățenilor, în Piața Universității și în alte orașe ale României, revoltă care-și avea cauza primă în deficitul de democrație indus de guvernarea Băsescu-Boc. Factorul declanșator a fost un gest total nedemocratic al președintelui României, care-l privea pe subsecretarul de stat de la Sănătate, Raed Arafat.

             Acum, România privește uimită revolta magistraților, o acțiune fără precedent în România. Din păcate, motivul este tot deficitul de democrație, iar factorul declanșator, tot președintele României. Care, nedemocratic și anti-constituțional, a intervenit în procesul de alegere a președintelui și vicepreședintelui CSM, pentru a se asigura de victoria oamenilor săi, care să dea continuitate unor procese pe care, vedem acum, magistrații le resping cu fermitate.

            Ceea ce reproșează magistrații aleșilor lor din CSM e cunoscut de mult, chiar din momentul promovării de către Monica Macovei a așa-zisei ”reforme în justiție”, care a permis un control politic asupra unei părți a sistemului, în special asupra Ministerului Public. Din motive pe care le putem bănui – și care trebuie discutate atât în rândul magistraților, cât și al societății civile – magistrații au preferat să tacă, să nu iasă în public cu nemulțumirile lor. Ar fi avut destule prilejuri să-și spună cuvântul în legătură cu problemele din sistem. E bine și acum, pentru că, sper eu, vedem cu toții că am ajuns într-un moment critic în ceea ce privește justiția.

            Evident, întotdeauna a existat și un aspect mai pământesc al acestor conflicte din CSM și din Justiție, în general. CSM a preluat, în timp, atribuții ale Ministerului Justiției, fără a fi pregătit să le exercite cu adevărat. Cetățenii sunt tot mai nemulțumiți de calitatea și de celeritatea actului de justiție. Mulți oameni de calitate au ieșit din sistem, există un deficit de magistrați și de expertiză.

            Situația de azi contrastează violent cu conținutul Rapoartelor Comisiei Europene privitoare la starea justiției românești, care lăudau permanent Parchetele, în special DNA, blamau judecătorii și certau Parlamentul. Nu este prima oară când reclam această nepotrivire din Rapoartele de țară. Sunt curioasă cum se va reflecta această criză în Raportul din această lună, raport suplimentar, prilejuit de pretinsa ”lovitură de stat” din iulie 2012. Tăcerea d-nei Monica Macovei, mentorul celor care au condus și mai conduc procuratura, spune multe. Ceea ce a încercat să construiască – un sistem obedient, pus în slujba unui politician – a eșuat. Cei de la Bruxelles nu mai pot ignora revolta oamenilor din sistem. Pentru că au ignorat, până acum, pozițiile contrare exprimate de oameni din sistem, evaluatorii Comisiei Europene au dus criza la paroxism, prin partizanat fără nici cea mai mică jenă.

            Nu știu în ce măsură va fi ascultată cererea magistraților, de demisie în bloc a tuturor membrilor CSM și organizare de noi alegeri la nivel național, ca soluție pentru a debloca lucrurile, după încercarea de rocadă în fruntea CSM între fosta președintă și fosta vicepreședintă. Cert este că, dacă demisiile nu vor fi înaintate, conducerea CSM se va afla în conflict cu întreg corpul profesional – cea mai proastă situație cu putință.

            România are nevoie de un sistem credibil de justiție. Dar credibil în fața românilor, în primul rând. Așa-zisele reforme care nu schimbă nimic, făcute pentru impresie artistică la Bruxelles, au provocat actuala situație.

            Cred că politicul trebuie să se țină departe de această criză si să-i lase pe magistrați să-și rezolve democratic și transparent problemele. După care, prin dialog cu magistrații, să schimbe, la nivel legislativ și instituțional, ceea ce este de schimbat, pentru a nu se mai repeta această situație fără precedent. Democrația este cel mai bun medicament pentru bolile Justiției.